Putin renunță la South Stream, bulgarii îi cer să negocieze cu UE

Putin renunță la South Stream, bulgarii îi cer să negocieze cu UE

Rusia a abandonat planurile de a construi un gazoduct către Europa, a anunțat președintele Vladimir Putin, dând vina pe Uniunea Europeană, care ar fi împiedicat proiectul.

Vladimir Putin a făcut aceste declarații în timpul vizitei sale în Turcia și s-a referit la proiectul South Stream, pe care oficialii ruși îl susțin de ani de zile, dar nu reușesc să-l implementeze, deși îl consideră „un pas important către îmbunătățirea securității energetice” a Europei.

Proiect politic

„Vedem obstacolele care ni se pun în cale, pentru a nu realiza proiectul”, a spus liderul de la Moscova, într-o conferință de presă cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan. „Dacă Europa nu-l dorește, atunci nu-l vom face”, a mai spus Putin.

Ne puteți urmări și pe Google News

Gazoductul South Stream, împreună cu conducta North Stream, care transportă gaze naturale până în Germania, prin Marea Baltică, urma să ocolească Ucraina. Mihail Krutikhin, un analist rus în domeniul energetic, a spus: „De la bun început acesta a fost un proiect politic, iar scopul era să pedepsească Ucraina și să-i taie aprovizionarea cu gaze. Nu era deloc eficient din punct de vedere economic să fie cheltuiți atâția bani pentru această conductă”. Totuși, Moscova va crește cantitățile de gaze furnizare Turciei, iar Putin a spus că în loc de South Stream, ar putea fi construit un centru la granița dintre Turcia și Grecia, pentru a aproviziona Europa cu gaze.

Europa, amenințată

Putin a amenințat voalat Europa, arătând că după încheierea unui contract uriaș, pe termen lung, cu China, la începutul anului, piața europeană nu mai este atât de importantă pentru Rusia. Construcția gazoductului începuse și urma să intre în funcțiune la finalul lui 2015. Gazul rusesc urma să treacă prin Marea Neagră către sudul Europei, prin Bulgaria, dar Comisia Europeană a făcut presiuni ca Sofia să nu accepte proiectul, în forma sa actuală. Președintele bulgar, Rosen Plevneliev a replicat, ieri, că South Stream este un proiect convenit între UE și Rusia, iar decizia de suspendare a lucrărilor la conductă a fost luată la cererea CE, care a invocat încălcarea normelor comunitare. Liderul bulgar le-a cerut rușilor să negocieze cu UE continuarea proiectului.

Recesiune în Rusia

Rusia ar putea reintra în recesiune, anul viitor, ministrul adjunct al Economiei, Alexei Vedev, avertizând că Produsul Intern Brut va scădea cu 0,8% în 2015, ca urmare a scăderii prețului petrolului, deprecierii rublei și sancțiunilor impuse de UE. Estimarea anterioară presupunea creșterea PIB cu 1,2% anul viitor. Economia rusă se va contracta în trimestrul patru al acestui an și în primul trimestru din 2015. În acest caz, Rusia ar intra în recesiune, pentru prima dată din 2009. Instabilitatea geopolitică afectează economia rusă, factor-cheie fiind prețul scăzut al petrolului.