RĂZBOIUL DIN UCRAINA. 16 soldaţi au fost ucişi în luptele desfăşurate după încheierea armistiţiului

RĂZBOIUL DIN UCRAINA. 16 soldaţi au fost ucişi în luptele desfăşurate după încheierea armistiţiului

În urma luptelor care au continuat după intrarea în vigoare a armistiţiului semnat pe 5 septembrie de guvernul de la Kiev şi separatiştii proruşi, 16 soldaţi ucraineni şi-au pierdut viaţa şi aproape o sută au fost răniţi, a declarat marţi un purtător de cuvânt al MAE ucrainean, citat de agenţia EFE.

În pofida acordului de încetare a focului, ”poziţiile trupelor ucrainene au fost atacate de cel puţin 296 de ori de trupele ruse şi de grupările armate ilegale”, a mai anunţat oficialul ucrainean. El a adăugat că s-au înregistrat victime şi în rândul populaţiei civile, iar armata rusă continuă să sprijine insurgenţii cu soldaţi şi armament greu, relatează Agerpres.

În consecinţă, guvernul ucrainean a trimis luni o notă de protest Moscovei, în care atrage atenţia faţă de incursiunile militare ruse pe teritoriul Ucrainei şi cere Rusiei să-şi retragă trupele, să înceteze furnizarea de armament separatiştilor şi încălcarea frontierei şi a spaţiului aerian ucrainean.

La rândul lor, insurgenţii proruşi au acuzat trupele guvernamentale că au profitat de armistiţiu pentru a ataca aeroportul din Doneţk şi pentru a-şi consolida poziţiile.

Conform înţelegerii din acordul de încetare a focului încheiat pe 5 septembrie, Parlamentul ucrainean a adoptat marţi o lege ce prevede acordarea unui ”statut special” regiunilor proruse Doneţk şi Lugansk, care vor avea un guvern autonom provizoriu pentru o perioadă de trei ani şi unde pe 7 decembrie se vor desfăşura alegeri la nivel ”de raioane, consilii municipale şi consilii orăşeneşti”.

Preşedintele Petro Poroşenko a admis că această ofertă de autonomie nu garantează încetarea confruntărilor armate, dar a subliniat că trebuie să se facă ceva pentru a opri conflictul.