EDITORIALUL EVZ. George Maior, un premier care poate păstra viitorul României
Are parte de cel mai lung mandat de director al SRI (8 ani, din 2006 până în prezent), într-o societate în care coabitarea este marcată de atmosfera unui divorț în...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.
A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.
La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.
Are parte de cel mai lung mandat de director al SRI (8 ani, din 2006 până în prezent), într-o societate în care coabitarea este marcată de atmosfera unui divorț în...
O inițiativă a senatorului PSD Șerban Nicolae urmărește pedepsirea jurnaliștilor care dezvăluie fapte din dosarele de corupție. În paralel, atacurile la adresa magistraților, menite a-i influența sau intimida, nu vor...
Premierul Victor Ponta a declarat marţi că nu a avut nicio legătură cu contractele privind licenţele Microsoft şi că, în cazul în care va fi solicitat de procurori, va merge...
Ancheta DNA în "Dosarul Microsoft" se bazează, pe lângă documentele primite de la autoritățile din alte state, și pe declarațiile date de mai multe personaje din România, care au oferit...
Narcisa Iorga a anunţat pe Facebook că a fost propusă pentru un nou mandat de membru CNA, ea fiind susţinută în acest for din partea preşedinţiei. "Confirm că am fost...
Majoritatea parlamentară este hotărâtă să blocheze ancheta în Dosarul Microsoft, chiar la debutul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. Nu ar fi prima oară când PSD îşi apără oamenii pentru care...
Omul de afaceri Alin Ionescu, patronul firmei de pază Shelter Security, a fost reținut de procurorii DNA noaptea trecută, într-un dosar de evaziune fiscală în care prejudiciul adus statului se...
Cristian Iosif Sasu, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare, fost prefect şi subprefect, a fost pus sub acuzare de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Oradea pentru săvârşirea...
Premierul Victor Ponta afirmă că procedurile din Parlament cu privire la ancheta care vizează nouă foşti miniştri din mai multe guverne se vor desfăşura "absolut normal". "Bineînţeles că se fac...
DNA a deschis o mega anchetă de corupție în care sunt vizați mai mulți politicieni. Acuzațiile: au semnat contracte păguboase, șpagă prin off-shore-uri, mită în bani gheață sau bunuri. Doi...
Candidatul independent Monica Macovei a anunţat că îi trimite în scris lui Traian Băsescu solicitarea organizării unui referendum, în 16 noiembrie, concomitent cu organizarea celui ce-al doilea tur al prezidenţialelor,...
„Mi-a atras atenţia un caz de corupţie de la Botoşani, o găinărie aparentă, judecând după sume, dar o grosolănie în materie de metodă”, notează Moise Guran pe www.biziday.ro. „La începutul...
Demnitari șpăgari, înalți funcționari sau magistrați corupți își sporesc măsurile de siguranță după ce în plasa procurorilor pică un „coleg” neprecaut. Ultimul tremura de frica interceptărilor, dar tot a luat...
Felix a primit cadou de ziua lui un sondaj de opinie fantasmagoric în care 82 la sută dintre români spun că mogulul a ajuns la pușcărie în urma unui ”proces...
Candidatul PMP la alegerile prezidențale, Elena Udrea, a declarat, la Congresul PNŢCD la care a participat şi preşedintele Traian Băsescu, că este mândră să fie ”moştenitoarea” acestuia, susţinând că România...
Dosarul "Microsoft", în care DNA a cerut începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri, şi dosarul EADS, ce va "exploda" în curând, reprezintă cele mai importante dosare investigate...
Freedom House Romania organizează marți, 30 septembrie, conferinţa Beneficiile competiției și investigarea faptelor anticoncurențiale. Este vorba de ultimul eveniment al proiectului, „Economie, legislatie, concurenta - Pregatire interdisciplinară pentru magistrați”, cofinanțat...
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că justiția trebuie să-și facă datoria în cazul celor nouă foști miniștri pentru care DNA a solicitat începerea urmăririi penale precizând că singurele informații...
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Ioan Hămbașan, la data faptelor preşedinte al SCM ATCOM -...
Mai mulți politicieni sau oameni de afaceri au candidat independenți, sau susținuți de un partid minuscul la cea mai înaltă funcție din stat, Președinția României. Așa cum era de așteptat,...