Vacanța electorală costă peste 8 milioane de lei

Vacanța electorală costă peste 8 milioane de lei

Senatorii au intrat, ieri, în campanie, ultima ședință de plen fiind suspendată din lipsă de cvorum. Deputații le vor urma exemplul începând de săptămâna viitoare.

Parlamentarii se vor ocupa de campania electorală fără niciun fel de probleme, după ce au decis să lucreze în teritoriu până pe 16 noiembrie, când va fi decis viitorul președinte. Atât senatorii, cât și deputații vor putea să-și promoveze candidații în colegiile uninominale și, în același timp, vor încasa banii de la Parlament, chiar dacă nu vor trece pe la Casa Poporului.

În medie, un parlamentar primește lunar o indemnizație de 4.200 lei (această sumă poate depăși plafonul de 5.000 de lei, în cazul în care deputatul sau senatorul deține și o funcție de conducere fie în Biroul Permanent, fie în comisii). Pe lângă indemnizația lunară, ei încasează nu mai puțin de 10.000 de lei pentru cheltuieli de personal și pentru cheltuielie aferente biroului parlamentar. În condițiile în care sunt 577 de parlamentari (403 deputați și 174 senatori), o vacanță electorală de o lună costă 8.193.400 de lei. Singurele sume care nu vor fi virate în conturile membrilor Legislativului sunt diurnele și banii pentru deplăsări.

Primii care au dat startul vacanței au fost senatorii, ieri consumându- se ultima ședință de plen a acestui for. Unii dintre ei le-au luat-o înainte colegilor și au decis să-și ia liber chiar de marți seara, astfel încât plenul a început cu o întârziere de aproximativ o oră și a fost suspendat la scurt timp, din lipsă de cvorum. Nu au lipsit schimburile de replici între reprezentanții Puterii și ai Opoziției. După prima citire a prezenței s-au înregistrat 66 de senatori, numărul minim necesar pentru deschiderea lucrărilor în plen fiind de 86.

După apelul electronic, președintele de ședință, Cristian Dumitrescu (PSD), a început să numere personal senatorii care intrau în sala de plen și i-a criticat pe reprezentanții PNL și PDL, pe motiv că aceștia sunt primii pe lista absenților, deși tot ei au i n c r i m i n a t fap tul că actuala majoritate parlamentară a decis ca toată lumea să intre în campanie, sub pretextul activității în colegii. „Să facem un selfie cu partea stângă a sălii”, a comentat ironic Cristian Dumitrescu, arătând spre băncile Opoziției. Liderul senatorilor liberali, Puiu Hașotti, a sugerat că, oricum, social-democrații nu au nevoie de Parlament în condițiile în care se guvernează numai prin ordonanțe de urgență. El a precizat că „prin sârguința Senatului sau a Guvernului”, au fost adoptate nu mai puțin 20 de ordonanțe, dintre care șapte de urgență și 13 ordonanțe simple, și doar trei proiecte de lege și două inițiative legislative. „Nu este niciun fel de problemă. Noi ne bucurăm că există o Opoziție puternică, că cenzurează de cele mai multe ori elegant fiecare lucru care i se pare anormal”, i-a răspuns social-democratul Ioan Chelaru. Deputații vor lucra săptămâna viitoare doar în comisii, iar apoi vor pleca și ei în teritoriu.

Principala problemă pe care Parlamentul ar fi trebuit să o tranșeze în această perioadă se referă la ridicarea imunității parlamentare pentru deputatul Valerian Vreme (neafiliat) și senatorii PSD Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu, pentru care DNA a cerut urmărierea penală, în Dosarul licențelor Microsoft.