dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Pas cu pas, se întrunesc condițiile ieșirii din Istorie

Pas cu pas, se întrunesc condițiile ieșirii din Istorie

Hope is a good breakfast, but it is a bad supper” -Frances Bacon. La început, citind articolul în care un ”biolog-filosof” a constatat că noi oamenii nu avem, de fapt...

Dosarul Ayahuasca: ÎCCJ îi dă dreptate Vanessei Youness. Ce s-a întâmplat cu recursul în casație al DNA

Dosarul Ayahuasca: ÎCCJ îi dă dreptate Vanessei Youness. Ce s-a întâmplat cu recursul în casație al DNA

Reprezentată de avocatul Călin Budișan, femeia de afaceri Vanessa Youness, a scăpat de acuzațiile din dosarul DNA. Aceasta era anchetată pentru un presupus trafic de influență de 1 milion de...

Dosar de corupție în structura CFR. DNA trimite în judecată trei directori

Dosar de corupție în structura CFR. DNA trimite în judecată trei directori

Dosar de corupție în structura CFR, la o instituție care se ocupă cu formarea și pregătirea personalului feroviar. Procurorii DNA au finalizat ancheta într-un caz caz de abuz în serviciu...

Dumitru Buzatu rămâne în arest preventiv. Judecătorii au admis solicitarea DNA

Dumitru Buzatu rămâne în arest preventiv. Judecătorii au admis solicitarea DNA

Miercuri, judecătorul specializat în drepturile și libertățile cetățenilor de la Tribunalul Vaslui a acceptat cererea procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de a prelungi detenția preventivă pentru Dumitru Buzatu,...

Trezorierul lui Liviu Dragnea rămâne în penitenciar. Mircea Drăghici a epuizat toate căile de atac

Trezorierul lui Liviu Dragnea rămâne în penitenciar. Mircea Drăghici a epuizat toate căile de atac

În vara anului 2021, Mircea Gheorghe Drăghici, trezorierul PSD din vremurile în care Liviu Dragnea făcea și desfăcea în Kiseleff 10, a fost condamnat definitiv la cinci de închisoare cu...

Alina Gorghiu anunță arestarea lui Dorin Lazăr Maior. Afirmațiile făcute de ministrul Justiției

Alina Gorghiu anunță arestarea lui Dorin Lazăr Maior. Afirmațiile făcute de ministrul Justiției

Dorin Lazăr Maior, fost parlamentar și lider al revoluționarilor din Brașov condamnat definitiv la închisoare, care se internase la un spital din Roma, va fi adus astăzi cu un avion...

Politician judecat pentru corupție. Șeful Gărzii de Mediu Tulcea a fost trimis în instanță

Politician judecat pentru corupție. Șeful Gărzii de Mediu Tulcea a fost trimis în instanță

Politician judecat pentru corupție la Tribunalul din Tulcea. Dorin Meran, politicianul PNL care a ocupat poziția de șef al Gărzii de Mediu Tulcea este acuzat de luare de mită. Procurorii...

Mită la Otopeni. Curtea de Apel dă peste cap planurile DNA

Mită la Otopeni. Curtea de Apel dă peste cap planurile DNA

Mită la Otopeni, dosarul de corupție instrumentat de DNA, care vizează mai mulți oficiali ai aeroportului a fost dat peste cap de instanța Curții de Apel București, Judecătorii au respins...

Coaliția PSD-PNL scârțâie la Giurgiu

Coaliția PSD-PNL scârțâie la Giurgiu

Coaliția PSD-PNL scârțâie la Giurgiu. Manipularea pesedistă a unui caz social din Giurgiu. Cum vrea PSD să îngroape cazul primarului din Mioveni arestat de DNA printr-un atac la adresa liberalilor...

Nicolae Bădălău nu scapă de controlul judiciar. Magistrații au admis contestația DNA

Nicolae Bădălău nu scapă de controlul judiciar. Magistrații au admis contestația DNA

Nicolae Bădălău nu scapă de măsura controlului judiciar. Arestat la decembrie 2022, Bădălău a ieșit din penitenciar în martie 2023. Fostul lider PSD Giurgiu a fost arestat pentru trafic de...

DNA a reținut încă doi suspecți în cazul de mită de la ISCTR Cluj. Printre ei și un viceprimar

DNA a reținut încă doi suspecți în cazul de mită de la ISCTR Cluj. Printre ei și un viceprimar

Procurorii DNA au reținut încă doi suspecți în cazul în care șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj este acuzat de favorizarea mai multor transportatori și...

Noi detalii din dosarul lui Buzatu. Rolul lui Radu Judele în acest caz

Noi detalii din dosarul lui Buzatu. Rolul lui Radu Judele în acest caz

Apar noi detalii în dosarul lui Dumitru Buzatu, fost președinte al CJ Vaslui. Radu Judele, fost consilier județean și om de afaceri, a avut și el un rol în cazul...

Update. Primarul PSD din Mioveni, turnat la DNA de șeful Poliției Locale, prieten vechi. Ce spun procurorii

Update. Primarul PSD din Mioveni, turnat la DNA de șeful Poliției Locale, prieten vechi. Ce spun procurorii

Primarul din Mioveni, Ion Georgescu (PSD) a fost reținut, miercuri seara de DNA. Edilul a fost acuzat de trafic de influență, potrivit unor surse judiciare. Update 3 - Ce spun...

Probele DNA din dosarul medicului Irinel Popescu, declarate nule de ICCJ

Probele DNA din dosarul medicului Irinel Popescu, declarate nule de ICCJ

Probele din dosarul medicului Irinel Popescu, trimis în judecată pentru o pretinsă mită, sunt nule. Avocatul doctorului, Cristian Winzer, a prezentat situația, susținând că procurorul a autorizat, prin încălcarea legii,...

DNA face percheziții și la firma socrului șefului ISCTR Cluj, reținut pentru luare de mită

DNA face percheziții și la firma socrului șefului ISCTR Cluj, reținut pentru luare de mită

DNA a efectuat mai multe percheziții la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, într-un dosar de luare de mită. Bogdan Durlea, șeful ISCTR Cluj, a fost reținut de...

Farmazon, comportament neașteptat. Ce spune acum denunțătorul lui Buzatu

Farmazon, comportament neașteptat. Ce spune acum denunțătorul lui Buzatu

Farmazon, denunțătorul baronului Buzatu, pare că regretă tot ceea ce a făcut. Întors în ţară, Emil Savin a declarat că nu știe dacă a procedat bine, lăsând să se înțeleagă...

Sorin Grindeanu se leapădă de subalternul săltat de DNA: Nu-l cunosc, nu l-am văzut niciodată

Sorin Grindeanu se leapădă de subalternul săltat de DNA: Nu-l cunosc, nu l-am văzut niciodată

Sorin Grindeanu a reacționat după ce DNA a săltat un șef de la Transporturi. Ministrul Transporturilor spune că nu-l cunoaște, iar în funcţie a fost numit din zona liberală. Sorin...

Acuzații de luare de mită pentru Bogdan Durlea, șeful ITCR Cluj. 22 de percheziții DNA

Acuzații de luare de mită pentru Bogdan Durlea, șeful ITCR Cluj. 22 de percheziții DNA

Bogdan Durlea, conducătorul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (ISCTR) Cluj IT 4, a fost reținut miercuri dimineață de către procurorii DNA, în timp ce aceștia efectuează percheziții în...

DNA promite mai multe dosare de mare corupție

DNA promite mai multe dosare de mare corupție

Direcția Națională Anticorupție trebuie să se întoarcă la scopul principal pentru care a fost înființată. Astfel, cazurile mari de corupție ar trebui să fie prioritizate. Anunțul a fost făcut chiar...

Culisele scandalului Dumitru Buzatu. Cine e procurorul care l-a săltat pe baronul PSD

Culisele scandalului Dumitru Buzatu. Cine e procurorul care l-a săltat pe baronul PSD

Noi detalii în cazul lui Dumitru Buzatu. S-a aflat cine este procurorul care l-a săltat, dar și ce le făcea baronul din Vaslui ucenicilor săi. El ar fi avut un...