Fata al cărei cadavru a fost batjocorit de palestinieni, în sfârșit îngropată. A fost ucisă în atacul Hamas din 7 octombrie

Fata al cărei cadavru a fost batjocorit de palestinieni, în sfârșit îngropată. A fost ucisă în atacul Hamas din 7 octombrieHamas. Sursa foto: IDF

Părinții lui Shani Louk, o tânără germano-israeliană, spun că posibilitatea de a o înmormânta în sfârșit pe fiica lor reprezintă un dar, după ce trupul ei a fost recuperat din Gaza, la câteva luni după ce a fost ucisă în atacul teroriștilor Hamas din 7 octombrie asupra sudului Israelului.

Louk, o artistă de tatuaje de 23 de ani, petrecea alături de prieteni la festivalul de muzică Nova din Israel, înainte ca evenimentul să fie atacat de teroriștii palestinieni.

Trupul ei a apărut ulterior într-un videoclip, atârnat de spatele unei camionete, înconjurat de bărbați înarmați și purtat prin Gaza, în aplauzele populației civile. Atunci a fost momentul în care părinții săi și-au dat seama că fata lor a murit.

Familia fetei ucise de Hamas, recunoscătoare că a primit trupul fiicei lor

Vineri, părinții lui Shani Louk, Nissim și Ricarda Louk, au fost informați de armata israeliană că trupul fiicei lor a fost descoperit de forțele de comando israeliene în Gaza. Pentru a se asigura de identitate, Nissim Louk a examinat fotografiile.

„Am văzut și tatuajele de pe mâinile ei”, a declarat el sâmbătă. „Acum va avea propriul ei loc lângă noi și putem merge acolo oricând dorim. Și ea poate odihni”.

„Cred că Shani a spus 'hai să-i oferim mamei mele un cadou de ziua ei și să ne întoarcem și să fim aproape de ea'”, a adăugat el.

Nissim Louk a mai menționat că este oarecum reconfortant să știe că Shani se bucura de ceea ce îi plăcea cel mai mult înainte de a fi omorâtă de palestinieni și că probabil nu a suferit.

Shani Louk

Shani Louk. Sursa foto: captură video/ YouTube

Autoritățile israeliene au declarat-o moartă la sfârșitul lunii octombrie, în urma investigațiilor din zona rave-ului Nova, unde peste 360 de persoane au fost ucise prin împușcare, lovire sau incendiere de teroriștii palestinieni.

Peste 1.200 de oameni au murit în atacul din 7 octombrie

Aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise și peste 250 au fost răpite în atacul orchestrat de Hamas.

Israelul a răspuns inițiind o ofensivă militară menită să elimine gruparea teroristă, care a intrat acum în a opta lună.

Ricarda Louk, mama tinerei ucise de Hamas, a spus că este afectată de ceea ce consideră a fi ignoranță și dezinformare afișate la unele proteste de pe campusurile din SUA împotriva războiului Israelului în Gaza.

Război în Israel

Război în Israel. Sursa foto: X (Twitter)

„Este groaznic pentru noi să vedem”, a spus ea. „Vă putem spune din propria noastră experiență. Ne-am pierdut fiica în acest masacru”.

„Nu există nicio formă de rezistență care să justifice ce s-a întâmplat aici”, a adăugat ea, potrivit Reuters.