dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

PSD, reacție rapidă în Dosarul vaccinurilor. Florin Cîțu are încredere în justiție. Update

PSD, reacție rapidă în Dosarul vaccinurilor. Florin Cîțu are încredere în justiție. Update

PSD a reacționat rapid după cererea DNA pentru avizarea cercetării fostului premier Florin Cîţu şi a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă. Florin Cîțu și Vlad Voiculescu...

Polițiști de frontieră din Botoșani, reținuți de DNA pentru luare de mită de la șoferi

Polițiști de frontieră din Botoșani, reținuți de DNA pentru luare de mită de la șoferi

În centrul atenției este un șef de poliție din Botoșani, Mancaș Cristian, care a fost reținut de DNA pentru acuzații grave de corupție. Acesta nu a acționat singur, ci alături...

Veste mare pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu. Verdict dat de Instanța Supremă

Veste mare pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu. Verdict dat de Instanța Supremă

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins astăzi, 23 noiembrie, recursul în casație introdus de DNA în cazul în care Elena Udrea și Ioana Băsescu au scăpat de condamnările...

Şeful vamei Sculeni din România, reținut. Ce au comunicat procurorii DNA

Şeful vamei Sculeni din România, reținut. Ce au comunicat procurorii DNA

Şeful vamei Sculeni din România a fost reținut de procurorii anticorupţie pentru mită, a anunțat DNA. Și alți doi agenți au fost reținuți. Aceștia urmează să fie prezentaţi Tribunalului Iaşi...

Percheziţiile de la Vama Sculeni. Polițiștii și vameși ar fi luat mită de la colaboratorii DNA

Percheziţiile de la Vama Sculeni. Polițiștii și vameși ar fi luat mită de la colaboratorii DNA

DNA a deschis o anchetă în care sunt vizați șefi și ofițerii poliției de frontieră din Vama Sculeni, pentru luare de mită și abuz în serviciu. Procurori au făcut percheziții...

Percheziții la funcționari publici din Iași, suspectați de acte de corupție

Percheziții la funcționari publici din Iași, suspectați de acte de corupție

DNA desfășoară miercuri șapte percheziții în județul Iași, una dintre acestea având loc la sediul unei instituții publice, iar restul la casele suspecților. Aceste percheziții din Iași fac parte dintr-un...

Percheziții la cămătarii din Sectorul 1. Prejudiciu de peste un milion de euro

Percheziții la cămătarii din Sectorul 1. Prejudiciu de peste un milion de euro

În dimineața zilei de miercuri, au loc 11 percheziții în urma cercetărilor efectuate asupra a zece suspecți, care sunt investigați pentru infracțiunea de camătă, conform informațiilor obținute în anchetă. În...

Centura Comarnic, dată unui constructor dubios. Cine este „Fierăstrăul Codrilor”. Video

Centura Comarnic, dată unui constructor dubios. Cine este „Fierăstrăul Codrilor”. Video

Centura Comarnic, o investiție în valoare de aproape 48 de milioane de euro, a fost atribuită unui constructor controversat din Bistrița, Traian Larionesi, supranumit Fierăstrăul Codrilor, este inculpat pentru fraudă...

Eșec al DNA: Dosarul Irinel Popescu se rejudecă. Curtea de Apel a întors cazul la Tribunal

Eșec al DNA: Dosarul Irinel Popescu se rejudecă. Curtea de Apel a întors cazul la Tribunal

Dosarul Irinel Popescu urmează să fie rejudecat la Tribunalul București. Curtea de Apel a decis în acest sens, după ce a examinat cazul. Avocatul doctorului, Cristian Winzer, a prezentat situația...

Lovitură pentru Elena Udrea. Dosarul finanţării campaniei electorale din 2009 se întoarce în instanță

Lovitură pentru Elena Udrea. Dosarul finanţării campaniei electorale din 2009 se întoarce în instanță

Procurorii DNA au atacat decizia de încetare a procesului penal în dosarul finanțării campaniei electorale a fostului președinte Traian Băsescu. Dosar în care sunt implicate Elena Udrea și fiica cea...

Soacra lui Cherecheș, reținută de DNA! Decizie luată după audieri dure

Soacra lui Cherecheș, reținută de DNA! Decizie luată după audieri dure

Claudia Gilga, acuzată de corupție. Soacra primarului de Baia Mare a fost prinsă când oferea mită pentru influența verdictului în dosarul primarului Cherecheș. Pe data de 9 noiembrie 2023, în...

Soacra primarului din Baia Mare, prinsă în flagrant de DNA. I se aduc acuzații grave

Soacra primarului din Baia Mare, prinsă în flagrant de DNA. I se aduc acuzații grave

Mama partenerei de viața a primarului Cătălin Cherecheș ar fi fost prinsă în flagrant de DNA. Femeia ar fi încercat să ofere o sumă de bani pentru obținerea unui verdict...

Ionel Arsene fuge de pușcărie. Avocații politicianului vor să-l declare bolnav psihic

Ionel Arsene fuge de pușcărie. Avocații politicianului vor să-l declare bolnav psihic

Ionel Arsene pare că s-a îmbolnăvit brusc după ce a aflat că urmează să fie extrădat în România, pentru a-și executa pedeapsa pentru corupție. Avocații acestuia fac eforturi susținute să-l...

„Respectă infractorii, mă!”, strategia de afaceri a lui Maricel Păcuraru. Acțiunile Romprest, cumpărate cu 100 de $

„Respectă infractorii, mă!”, strategia de afaceri a lui Maricel Păcuraru. Acțiunile Romprest, cumpărate cu 100 de $

“Unde găsesc fraieri, eu mă bag!”, sunt cuvintele pe care le-a folosit Maricel Păcuraru, patronul postului de televiziune Realitatea Plus, pentru a descrie strategia folosită în cadrul companiilor pe care...

Dragoș Iorga, inventiv când vine vorba de șpagă. Cum acționa Directorul din Ministerul Fondurilor Europene

Dragoș Iorga, inventiv când vine vorba de șpagă. Cum acționa Directorul din Ministerul Fondurilor Europene

Modul de operarea al directorului era unul direct și fără prea multe bătăi de cap. Acesta solicita bani lunar, pe toată perioada contractului, de la angajatele pe care le ajuta...

Industria alcoolului și a țigărilor în România. Găuri de peste 100 de milioane de euro la buget

Industria alcoolului și a țigărilor în România. Găuri de peste 100 de milioane de euro la buget

Pe măsură ce Guvernul Ciolacu se străduiește să identifice noi modalități de a crește veniturile la bugetul de stat, cei care operează în industria alcoolului și a țigărilor continuă să...

Mită la Ministerul Fondurilor Europene. Director reținut 24 de ore

Mită la Ministerul Fondurilor Europene. Director reținut 24 de ore

Procurorii DNA au decis să îl rețină pentru 24 de ore pe directorul din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Acesta este suspectat că ar fi luat mită de la...

Soții Secară, val de procese fără sfârșit. Ce s-a decis în acest caz

Soții Secară, val de procese fără sfârșit. Ce s-a decis în acest caz

Cazul îi are în prim-plan pe cei doi soți pare să fie departe de a se încheia. Cei doi se zbat de ani de zile să intre în posesia unor...

Nou azil al terorii, descoperit în Voluntari. Administratorii au fost reținuți

Nou azil al terorii, descoperit în Voluntari. Administratorii au fost reținuți

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descoperit încă un cămin de bătrâni al groazei în Voluntari. Conform primelor informații oficiale, vârstnicii care erau internați în cadrul unității erau tratați cu superficialitate...

Director din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, percheziționat de DNA. Acuzații grave

Director din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, percheziționat de DNA. Acuzații grave

Fostul director al MIPE este bănuit de fapte grave. Procurorii DNA au început perchezițiile la domiciliul acestuia, în această dimineață. Fostul director din cadrul Ministerului Investițiilor și al Proiectelor Europene...