Raport UE. Acordul cu Turcia deschide calea teroriștilor spre Europa
Extremiștii au șanse mai mari să ajungă în țările europene, în urma încheierii acordului dintre Turcia și UE, dacă li se va oferi turcilor, așa cum li s-a promis, eliminarea...
Comisia Europeană (CE) este principala ramură executivă a Uniunii Europene (UE).
Funcționează ca un cabinet de miniștri, cu un număr de membri ai Comisiei (sistem directorial, cunoscuți informal sub numele de „comisari”) corespunzător la două treimi din numărul statelor membre, cu excepția cazului în care Consiliul European, hotărând în unanimitate, decide să modifice acest număr.
Numărul actual de comisari este de 27, inclusiv președintele. Aceasta include un organism administrativ format din aproximativ 32.000 de funcționari publici europeni.
Comisia este împărțită în departamente cunoscute sub numele de Direcții Generale (DG), care pot fi asemănate cu departamentele sau ministerele, fiecare condusă de un director general care este responsabil în fața unui comisar.
Extremiștii au șanse mai mari să ajungă în țările europene, în urma încheierii acordului dintre Turcia și UE, dacă li se va oferi turcilor, așa cum li s-a promis, eliminarea...
Problema este majoră și se lovesc de ea toti parintii cu copii mici din Romania. Serban Copot, solistul trupei Animal X cauta cu disperare vaccinurile pe care trebuie sa i...
Comisia Europeană va lansa o procedură de sancționare a Spaniei și Portugaliei, în premieră, pentru că cele două țări nu au făcut suficiente eforturi pentru a-și reduce deficitele bugetare, scrie...
Guvernul a modificat, în ședința de astăzi, schema de ajutor pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie, bugetul anual maxim al schemei fiind majorat cu aproape 50%, de la...
Consiliul Europei a făcut un apel către statele membre să nu incrimineze asistența socială pentru imigranții ilegali, iar serviciile sociale să nu comunice datele personale ale acestor imigranți. Secretarul Consiliului...
Metroul bucureştean sărbătoreşte, în fiecare an, pe 9 mai, Ziua Europei! Data marchează ziua istorică în care a fost pronunţată declaraţia lui Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe din...
În jur de 500 de milioane de euro este costul estimat de specialiştii de la Ministerul Justiţiei pentru implementarea măsurilor aferente strategiei sistemului judiciar, însă în lipsa unei rigori morale...
Statele Uniunii Europene ar putea primi sancţiuni financiare de până la 250.000 de euro pentru fiecare imigrant pe care refuză să îl primească, în urma unei noi propuneri a Comisiei...
Comisia Europeană a mustrat aspru România pe seama acestei legi afirmând că: "legea dării în plată ar putea avea un impact negativ substanțial asupra încrederii investitorilor, precum și asupra perspectivelor...
În Ungaria au început să se ia măsuri împotriva planului european de repartizare a refugiaţilor între ţările membre ale UE, plan cu care premierul Viktor Orban nu este de acord...
Comisia Europeană intenţionează să garanteze Turciei liberalizarea regimului de vize pentru spaţiul Schengen, potrivit unor surse ale BBC online. Mutarea este parte a înţelegerii cu Turcia care s-a angajat să...
Complexul Energetic Hunedoara (CEH), aflat de la începutul anului în insolvenţă, ca urmare a datoriilor uriaşe acumulate, va fi restructurat, păstrându-se doar grupurile şi minele viabile, care se pot susţine...
Premierul maghiar a început vineri, 15 aprilie, un circuit prin capitalele țărilor membre UE, pentru a-i convinge pe liderii europeni să respingă planul Bruxelles-ului privind criza imigranților și să accepte...
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), în parteneriat cu Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere (IRU), anunță lansarea celei de-a patra ediții a Festivalului Internațional al Transportatorilor –T-Festival. T-Festival...
Grecii spun că sunt aproape de încheierea unui acord cu creditorii externi, deși s-au suspendat temporar negocierile. Atena promite, din 2010, că privatizează firmele de stat, pentru a aduce bani...
Camera Deputaților a votat, ieri, legea dării în plată, cu nu mai puțin de 207 voturi „pentru” și unul singur „împotrivă” Legea va pleca spre promulgare, iar președintele Klaus Iohannis...
Energia nucleară va rămâne o componentă importantă a mixului energetic european în perspectiva anului 2050, după cum arată concluziile raportului „Programul nuclear cu caracter informativ" (PINC), elaborat de Comisia Europeană,...
Comisia Europeană consideră că România şi Bulgaria îndeplinesc toate condiţiile pentru a adera la Spaţiul Schengen, a declarat Mina Andreeva, purtătorul de cuvânt al Executivului UE. "Considerăm că Bulgaria şi...
Comisia Europeană va propune, luna aceasta, acordarea permisiunii de a călători fără viză pentru ucraineni, în ciuda rezultatelor referendumului olandez, împotriva Acordului de Asociere UE-Ucraina, din cauza ostilității față de...
Înainte ca CE să discute despre impunerea vizei pentru canadienii care intră în UE, un oficial din cadrul Ministerului Imigrației din Canada a declarat că, pentru România și Bulgaria, vizele...