Banca americană Goldman Sachs l-a angajat pe fostul șef al Comisiei Europene, José Manuel Barroso, ca președinte ne-executiv al filialei sale din Londra. Tot un angajat al Goldman Sachs a fost, între 2002 și 2005, actualul director al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi. În această informație aparent banală, politologul și sociologul francez Maxime Tandonnet, vede însă simptomul Europei bolnave și putrede de astăzi, în care aroganța conducătorilor crește pe măsură ce boala se agravează galopant. O boală pe care liderii vor să o „trateze” prin concentrarea puterii în mâinile lor și reducerea democrației și a puterii votului popular. Reproducem mai jos un editorial vitriolant de Maxime Tandonnet, publicat în Le Figaro.

„José Manuel Barroso vine la Goldman Sachs cu analizele și cu experiența sa imensă.” Recrutarea fostului președinte al Comisiei Europene de către banca comercială americană și comunicatul său ditirambic ilustrează drama vieții publice pe bătrânul continent. Ea simbolizează ruptura și lipsa de comunicare dintre două lumi, cea a elitelor conducătoare și cea a popoarelor.

Banca comercială și Barroso creează sentimentul că și-au negociat acordul fără să se sinchisească câtuși de puțin de efectul devastator pe care îl acesta va avea asupra opiniei publice. Europa conducătorilor nu încetează să pună la zid „populismul” crescând al națiunilor bătrânului continent. Însă, acest pact nu face decât să alimenteze și să amplifice acest fenomen.

Angajarea fostului președinte al Comisiei Europene pare menit să întărească reproșul care este mereu făcut instituțiilor Europei: complicitatea lor finanța mondială. Ea este o mană cerească pentru formațiunile calificate drept populiste, de dreapta sau de stânga, care se lăfăie în sondaje și le oferă acum dovada acuzației lor, de complicitate între Bruxelles și Marea Finanță.

Semnalul este devastator: el dă o imagine a aroganței Europei de sus față de Europa de jos.

Anii Barroso, din 2004 în 2010, au fost foarte sumbri pentru proiectul european. Ei au fost marcați de respingerea fățișă și masivă de către popoarele francez și olandez a unei Constituții europene, apreciate ca birocratică și anti-democratică.

Această perioadă a fost cea a unei teribile crize financiare și economice, care s-a materializat prin explozia șomajului în întreaga Europă, din 2008 până în 2011, fenomen de care a fost acuzat în primul rând sectorul bancar.

În acești ani Grecia s-a scufundat în mizerie, umilință, dependență financiară și o prăpastie adâncă s-a căscat între Europa de Nord și Europa de Sud. Apoi, în 2011 s-a declanșat criza imigranților, în urma „primăverilor arabe” și a destabilizării țărmului sudic al Mediteranei, criză care nu a încetat să crească în intensitate până a atins paroxismul în 2015, pe fondul neputinței absolute a unei Uniuni Europene înglodate în dogmele și incapacitatea de a dovedi o voință politică comună pentru a lovi rețelele de traficanți de sclavi.

Banca comercială îi atribuie fostului președinte al Comisiei „o profundă înțelegere a Europei”. Aceste vorbe, cu referire la bilanțul anilor Barroso, emană un iz de ironie. De altfel, această „privatizare” a unui funcționar public, pe care noul „director ne-executiv” o justifică invocând „cele mai înalte principii etice”, duhnește a ipocrizie.

Știrea despre recrutarea lui Barroso de către banca comercială americană survine într-un moment dramatic pentru Europa, zguduită de Brexit. Astăzi, nu există nici un motiv care să ne facă să credem că Europa va supraviețui. Peroada Barroso a accelerat bascularea Europei într-o zonă de influență preponderent germană pe plan economic și politic, așa cum a demonstrat și modul în care cancelara Merkel a gestionat criza imigranților.

Proiectul european, întemeiat pe „o uniune tot mai strânsă între popoare” și „egalitatea statelor în tratate” (articolul 4) a fost lovit în inimă: 61% dintre francezi, 48% dintre britanici, germani, spanioli au astăzi o imagine negativă despre Uniune (Pew Research Center, iunie 2016). Mai este Europa de conceput, când ea este respinsă de popoarele ei?

Pentru a relua o expresie a lui Jean Monnet, recrutarea lui Barroso de către Goldman Sachs constituie încă „un mic pas” spre năruirea idealului european.