comisia europeana

Comisia Europeană (CE) este principala ramură executivă a Uniunii Europene (UE).

Funcționează ca un cabinet de miniștri, cu un număr de membri ai Comisiei (sistem directorial, cunoscuți informal sub numele de „comisari”) corespunzător la două treimi din numărul statelor membre, cu excepția cazului în care Consiliul European, hotărând în unanimitate, decide să modifice acest număr.

Numărul actual de comisari este de 27, inclusiv președintele. Aceasta include un organism administrativ format din aproximativ 32.000 de funcționari publici europeni.

Comisia este împărțită în departamente cunoscute sub numele de Direcții Generale (DG), care pot fi asemănate cu departamentele sau ministerele, fiecare condusă de un director general care este responsabil în fața unui comisar.

CATASTROFĂ ECONOMICĂ ASUMATĂ DE DACIAN CIOLOȘ. Guvernul de tehnocrați admite că în anul 2016 ROMÂNIA va avea ABSORBȚIE ZERO A FONDURILOR EUROPENE. ANCHETĂ CAPITAL

CATASTROFĂ ECONOMICĂ ASUMATĂ DE DACIAN CIOLOȘ. Guvernul de tehnocrați admite că în anul 2016 ROMÂNIA va avea ABSORBȚIE ZERO A FONDURILOR EUROPENE. ANCHETĂ CAPITAL

O anchetă publicată în revista CAPITAL în această dimineață dezvăluie cum miliarde de euro sunt pierdute de guvernul Cioloș, cu nonșalanță. Un memorandum discutat în şedinţa de Guvern de ieri...

De ce mâncăm tot mai multă brânză din import

De ce mâncăm tot mai multă brânză din import

Producţia în exces de lapte la nivelul Uniunii Europene a ieftinit semnificativ brânzeturile. Astfel, marii retaileri, care şi-au consolidat poziţia în ţara noastră, aduc cantităţi tot mai mari, la preţuri...

Victor Ponta, lui Traian Băsescu: "Mai citiţi nişte cifre!"

Victor Ponta, lui Traian Băsescu: "Mai citiţi nişte cifre!"

Fostul premier Victor Ponta spune că în mandatul său de premier eu fost licitaţi şi contractaţi pentru execuţie 313 kilometri de autostradă, într-un răspuns pentru fostul preşedinte Traian Băsescu. Fostul...

Ministrul Agriculturii: Oficiali ai Comisiei Europene plecau din România cu lădițe de fructe și legume. Acum am ajuns să mâncăm din import

Ministrul Agriculturii: Oficiali ai Comisiei Europene plecau din România cu lădițe de fructe și legume. Acum am ajuns să mâncăm din import

Îmi amintesc cum oficiali ai Comisiei Europene, de câte ori veneau în România, plecau cu lădiţe de fructe şi legume pentru calitatea extraordinară şi mulţi erau şocaţi de ce gust...

AROGANȚA conducătorilor: simptomul Europei PUTREDE și BOLNAVE de azi. Între lideri și popoare s-a căscat un HĂU

AROGANȚA conducătorilor: simptomul Europei PUTREDE și BOLNAVE de azi. Între lideri și popoare s-a căscat un HĂU

Banca americană Goldman Sachs l-a angajat pe fostul șef al Comisiei Europene, José Manuel Barroso, ca președinte ne-executiv al filialei sale din Londra. Tot un angajat al Goldman Sachs a...

TREI SFERTURI din fondurile europene au fost absorbite. Topul domeniilor cu grad de absorbție de aproape 100%

TREI SFERTURI din fondurile europene au fost absorbite. Topul domeniilor cu grad de absorbție de aproape 100%

Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a crescut, în iunie, cu 7,49 puncte procentuale, la 76,69% pe cadrul financiar 2007-2013, potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene (MFE). Astfel, valoarea declaraţiilor...

Președintele SIVECO îi răspunde DUR ministrului Cristian GHINEA și reclamă MARI probleme în cadrul Ministerului Fondurlor Europene

Președintele SIVECO îi răspunde DUR ministrului Cristian GHINEA și reclamă MARI probleme în cadrul Ministerului Fondurlor Europene

Președintele SIVECO România, Florin Ilia, răspunde dur la acuzațiile ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. Directorul general SIVECO reclamă nereguli serioase în ceea ce privește birocrația la nivelul ministerului de resort....

VESTE BOMBĂ pentru ROMÂNI. O țară IMPORTANTĂ de pe continentul AMERICAN ar putea ELIMINA VIZELE. Urmează o DECIZIE ISTORICĂ

VESTE BOMBĂ pentru ROMÂNI. O țară IMPORTANTĂ de pe continentul AMERICAN ar putea ELIMINA VIZELE. Urmează o DECIZIE ISTORICĂ

Următoarea mișcare de a ratifica înțelegerea de schimburi dintre Canada și Uniunea Europeană este programată pentru începutul săptămânii viitoare, când ministrul canadian pentru Imigrație, John McCallum este așteptat să ajungă...

Românii ar putea plăti despăgubiri deținuților!. Raluca Prună ar face orice să evite asprele sancţiuni ale CEDO

Românii ar putea plăti despăgubiri deținuților!. Raluca Prună ar face orice să evite asprele sancţiuni ale CEDO

Ministrul Justiţiei a declarat că va propune Parlamentului orice măsuri ce se bucură de „larg sprijin popular” în chestiunea supraaglomerării penitenciarelor Sub presiunea unor potenţiale despăgubiri de 80 de milioane...

Brexit-ul ar putea să nu se realizeze niciodată

Brexit-ul ar putea să nu se realizeze niciodată

Secretarul de stat american, John Kerry, a afirmat marţi că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, în favoarea căreia britanicii au votat săptămâna trecută, ar putea să nu aibă loc...

Brexitul nu e sfârșitul lumii, dar ce poate câștiga România din acest nou „război”?

Brexitul nu e sfârșitul lumii, dar ce poate câștiga România din acest nou „război”?

Subiectul Brexitului a devenit prilejul unor negocieri în forţă între statele europene, care ar putea schimba polii de putere în interiorul Uniunii. Liderii noștri trebuie să se impună la masa...

Traian Băsescu, despre oficialii de la BRUXELLES, după declarațiile din urma Brexitului: ȚÂFNOȘI. Politicieni fără VIZIUNE, mânați de EGOISM și de ORGOLIU specific mediocrității

Traian Băsescu, despre oficialii de la BRUXELLES, după declarațiile din urma Brexitului: ȚÂFNOȘI. Politicieni fără VIZIUNE, mânați de EGOISM și de ORGOLIU specific mediocrității

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a făcut public pe pagina sa de Facebook câteva idei despre Marea Britanie și votul pentru Brexit, dar și despre politicienii din Bruxelles și...

Doi europarlamentari au lansat un ghid pentru accesarea de fonduri europene

Doi europarlamentari au lansat un ghid pentru accesarea de fonduri europene

Europarlamentarii PNL Cristian Buşoi şi Mihai Ţurcanu au lansat, astăzi, un ghid pentru accesarea de fonduri europene direct de la Bruxelles de către cetăţenii românii sau entităţi publice sau private...

Marea Britanie, SOMATĂ să părăsească URGENT Uniunea Europeană. Juncker, declarație CUTREMURĂTOARE

Marea Britanie, SOMATĂ să părăsească URGENT Uniunea Europeană. Juncker, declarație CUTREMURĂTOARE

Marea Britanie este presată pentru a negocia mai repede ieșirea din Uniunea Europeană, iar mulți oficiali din cadrul UE afirmă că amânarea discuțiilor nu are niciun sens. Președintețe Comisiei Europene,...

EFECTUL Brexit: UE se pregătește să-și acopere FISURILE cu Fond de Ten

EFECTUL Brexit: UE se pregătește să-și acopere FISURILE cu Fond de Ten

La mai bine de trei ani de când David Cameron și-a făcut public planul de a reforma Europa și a anunțat organizarea unui referendum, Marea Britanie a votat pentru părăsirea...

Măsurile pentru combaterea EVAZIUNII fiscale a multinaționalelor la nivelul UE, PREA BLÂNDE

Măsurile pentru combaterea EVAZIUNII fiscale a multinaționalelor la nivelul UE, PREA BLÂNDE

Uniunea Europeană a adoptat în noaptea de luni spre marți o serie de măsuri destinate combaterii evaziunii fiscale a companiilor multinaționale, a anunțat Comisia Europeană, transmite Agerpres. Organizația non-guvernamentală Oxfam...

Consiliul Europei: Reformele controversate din POLONIA amenință drepturile omului

Consiliul Europei: Reformele controversate din POLONIA amenință drepturile omului

Reformele în domeniul judiciar și mass-media din Polonia subminează statul de drept și drepturile omului, avertizează Consiliul Europei, care cere guvernului să-și schimbe abordarea. Avertismentul venit din partea instituției de...

Prin Livia Stanciu și Codruța Kovesi, în România postdecembristă s-a inventat o nouă profesie:  șef pe viață!

Prin Livia Stanciu și Codruța Kovesi, în România postdecembristă s-a inventat o nouă profesie: șef pe viață!

În multe dintre textele citite de el cu intonații aiurea, dar scrise de alții, Klaus Iohannis a cerut înnoirea clase politice. Înnoirea clasei politice e un slogan și al Diviziei...

Interviu cu Anca Dragu, ministrul Finanțelor: „Sunt 31 de milionari controlați de Fisc. Nu vă pot spune cine sunt“

Interviu cu Anca Dragu, ministrul Finanțelor: „Sunt 31 de milionari controlați de Fisc. Nu vă pot spune cine sunt“

Un guvern de tehnocrați, pus să repare întârzierile mai multor guverne politice. Este cabinetul din care face parte Anca Dragu, ministrul Finanțelor, pe care am vizitat-o zilele acestea pentru a...

România va putea EXPORTA GAZE naturale în Ungaria peste doi ani

România va putea EXPORTA GAZE naturale în Ungaria peste doi ani

Ministrul Economiei, Costin Borc, și ministrul ungar al Afacerilor Externe și Comerțului, Peter Szijjarto, au convenit astăzi ca în următorii doi ani România să finalizeze investițiile necesare pentru a putea...