Când tăcea mai mult, spunea mai puține prostii. Dar băieții care l-au împins în față și-au dat seama că, în ritmul ăsta, ar fi nevoie de două mandate doar ca să debiteze toate temele trasate, darmite să le și execute. Ceea ce și pentru ei era prea mult. Până atunci, expira Cioloș și se făcea țăndări UE.

Or, după Brexit, la Berlin s-a decis că e nevoie schnell de tot de mai mult integrare, chiar și cu anasâna, că altfel se duce euro-șandramaua de râpă.

Așa că i-au pus profesori de vorbire și imagine care să-l bage pe neamț în viteză.

Și omul a început să turuie de s-a șocat și Sibiul, mai rău ca la ursuleț. «Nu e ăsta Klaus al nost’, care zicea „Guten” când pleca de la Turnul Sfatului și „Tag” când ajungea la Podul Minciunilor?»

Sfielnicul Iohannis de odinioară, care căuta cu lumânarea liturghiile ortodoxe și anturajul ierarhilor BOR, adormindu-le vigilența cu tirade ecumeniste, și-a dat brusc arama de Bruxelles pe față.

A fost un atac fulgerător. Năucitor. Au trebuit câteva ore pentru a apărea primele reacții. Președintele României tocmai acuzase de „fanatism religios” trei milioane de români. Potrivit declarației publice a lui Iohannis, nici mai mult, nici mai puțin decât unul din șase români este fanatic religios. Adică este pus alături de jihadiști, de descăpățânătorii de la ISIS, de satrapii de la Boko Haram sau de talibani.

Pentru a nu exista nici o îndoială, reproduc cu copy – paste, declarația lui Iohannis despre inițiativa a trei milioane de români de a modifica Constituția, în sensul ca ea să prevadă că familia este formată dintr-un bărbat și o femeie.

„În chestiunea modificării Constituţiei încă nu este rândul meu să mă exprim, va veni puţin mai încolo rândul meu (...) Eu cred că trebuie să revenim la ceea ce se numeşte toleranţă şi la acceptarea celuilalt, acceptarea celuilalt cu bune şi rele. Nu suntem toţi la fel, nu toate grupurile etnice şi toate grupurile religioase sunt la fel. Este greşit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative, eu nu cred în ele şi nu le sprijin, eu sunt adeptul toleranţei, încrederii şi deschiderii către celălalt.”

Să constatăm mai întâi că Iohannis, deși susține că nu a venit rândul lui să se exprime, tocmai asta face: se exprimă. Și o face punând o etichetă infamantă ca un scuipat în ochi asupra unui grup de trei milioane de oameni, care și-au exercitat un drept constituțional: „fanatici religioși”, autori ai unei „solicitări ultimative”.

Acum trei luni de zile, pe 20 iulie, Curtea Constituțională decidea (în unanimitate) că, dimpotrivă, inițiativa Coaliției pentru Familie este perfect constituțională. Iată ce declara atunci Valer Dorneanu, președintele CCR:

„Dreptul la căsătorie, deocamdată în România, nu este consacrat constituţional sau prin altă lege ca un drept fundamental. Legislaţia europeană cu privire la aceasta recomandă o largheţe a statelor, le dă o marjă de suveranitate să se pronunţe dacă admit sau nu căsătoria între cupluri de acelaşi sex. De asemenea, nu este încălcat nici conceptul de viaţă de familie, pentru că acesta este mult mai larg decât sfera căsătoriei, decât relaţiile dintre viitorii soţi. Cuprinde relaţiile cu copii, cu rudele, defineşte care sunt obligaţiile acestora, legăturile de rudenie. Deci nici din punctul acesta de vedere nu s-a putut reţine că s-ar fi încălcat acest drept.”

Apoi, pentru că Parlamentul urmează să ia în dezbatere inițiativa de modificare a Constituției, Iohannis se antepronunță. Și încearcă în mod evident să influențeze votul.

Iată că neamțul calm și tărăgănat de odinioară, care se pretindea ar-bi-tru e-chi-dis-tant, devine brusc un jucător mai pătimaș decât predecesorul său.

Ce l-a schimbat pe Iohannis peste noapte nu e greu de ghicit. „Agenda gay” a Bruxelles-ului nu este una benevolă, în ciuda afirmațiilor contrare, care susțin că rezolvarea problemei rămâne la latitudinea fiecărei țări membre în parte. În realitate, lucrurile nu stau nici pe departe așa: nimeni nu se impacientează dacă lucrurile mai întârzie, trenează. O bruscare ar risca să atragă resentimentele populațiilor față de liderii de la Bruxelles, care și așa nu sunt foarte simpatici. Se speră că, mai devreme sau mai târziu, bombardamentul cu „Corectitudine Politică” își va face efectul și situația se va „coace” din punct de vedere ideologic, iar „agenda” se va rezolva de la sine.

Când, însă, o țară dorește să tranșeze chestiunea pentru mulți ani de-acum încolo, într-un sens invers decât cel dorit de Juncker, Merkel, Hollande și compania, atunci se declanșează toate sistemele de alarmă, se pun în mișcare toate pârghiile de influență. Se lasă deoparte toate mănușile, se leapădă aparențele, se pune mâna pe măciucă.

Vedem ce trăsnete și-au atras Budapesta sau Polonia, pentru îndrăzneala de a fi ieșit de pe șinele impuse de UE. Nu mai vorbim de Londra.

În fine, inițiativa Coaliției pentru Familie mai reprezintă un pericol grav pentru „establishment”-ul european: ea a solicitat convocarea unui referendum. Or, mai ales după Brexit, doar simpla rostire a cuvântului ridică perii în capul Bruxelles-ului.

S-a mers până acolo, încât liderii europeni (inclusiv președintele Comisiei Europene) au afirmat fățiș că poporul de rând nu știe ce e bine pentru el și de aceea „binele” trebuie să-i fie impus de conducătorii săi.

Iohannis și Cioloș au fost parașutați pentru a ne impune  acest „bine” european. Și sunt gata să recurgă la orice mijloace pentru asta.

Miercuri seara, când Iohannis a acuzat trei milioane de români de fanatism religios, zâmbetul lătăreț i-a înghețat într-un rânjet prevestitor de represalii pentru oricine va îndrăzni să miște în front.

Pentru a face economie sistemului și a-l scuti de eforturi logistice, folosesc această ocazie și mă autodenunț: sunt fanatic religios!