ceausescu

Nicolae Ceaușescu (1918–1989) a fost un om politic român, lider comunist și șef al statului român între 1965 și 1989. A deținut funcțiile de Secretar General al Partidului Comunist Român (PCR) și Președinte al Republicii Socialiste România, exercitând o putere absolută în ultimii ani ai regimului comunist.

Inițial perceput favorabil pe plan internațional pentru o aparentă independență față de Uniunea Sovietică, Ceaușescu a instaurat treptat un regim autoritar personal, bazat pe cultul personalității, controlul total al vieții politice și sociale și represiunea opoziției. Politicile sale economice, mai ales cele privind plata datoriei externe prin austeritate severă, au dus la crize alimentare și energetice în anii ’80.

A fost înlăturat de la putere în decembrie 1989, în timpul Revoluției Române, și executat împreună cu soția sa, Elena Ceaușescu, la 25 decembrie 1989, în urma unui proces militar sumaru.

În istorie, Nicolae Ceaușescu rămâne o figură controversată, asociată atât cu perioada de industrializare și autonomie externă a României, cât și cu dictatura, lipsurile și abuzurile regimului comunist.

Mircea Dinescu și nostalgia românilor după comunism: „Dacă Ceauşescu trăia, la anul ieşea preşedinte”

Mircea Dinescu și nostalgia românilor după comunism: „Dacă Ceauşescu trăia, la anul ieşea preşedinte”

Mircea Dinescu a jucat un rol extrem de important la Revoluția din 1989. Poetul a spus că Nicolae Ceaușescu ar fi câștigat alegerile prezidenţiale de anul viitor cu 90% din...

Gavroche de România. Povestea tânărului din Ilfov a cărui fotografie a făcut înconjurul lumii

Gavroche de România. Povestea tânărului din Ilfov a cărui fotografie a făcut înconjurul lumii

Gavroche de România: povestea tânărului din Ilfov a cărui fotografie a făcut înconjurul lumii. Ce așetptări ar fi avut românul de la momentul decembrie 1989 Gavroche de România: povestea tânărului...

Teorii ale conspirației despre moartea lui Ceaușescu. Ce s-ar fi întâmplat după 22 decembrie 1989

Teorii ale conspirației despre moartea lui Ceaușescu. Ce s-ar fi întâmplat după 22 decembrie 1989

Teorii ale conspirației: a murit sau a scăpat Ceaușescu în 1989? Care au fost scenariile vehiculate despre Ceaușescu? Teorii ale conspirației: a murit sau a scăpat Ceaușescu în 1989? Care...

Sărbătorile sub Ceaușescu: foame, frig, lipsuri, sărăcie

Sărbătorile sub Ceaușescu: foame, frig, lipsuri, sărăcie

Crăciunul comunist a rămas în memoria colectivă a celor care au trăit vremurile respective. Cu toate că pare un coșmar îndepărtat, amploarea privațiunilor prin care românii au trecut în perioada...

Radu Tudor, martor la evenimentele din Timișoara: „Pe 20 decembrie 1989, Securitatea m-a luat de acasă”

Radu Tudor, martor la evenimentele din Timișoara: „Pe 20 decembrie 1989, Securitatea m-a luat de acasă”

Radu Tudor a povestit despre experiențele sale din timpul Revoluției. În decembrie 1989, jurnalistul era student la Timișoara. Radu Tudor a povestit despre evenimentele pe care le-a trăit la Revoluție....

Nicolae Ceaușescu – Misterele tinereții și drumul spre putere

Nicolae Ceaușescu – Misterele tinereții și drumul spre putere

Nicolae Ceaușescu – Misterele tinereții și drumul spre putere Nicolae Ceaușescu – Misterele tinereții și drumul spre putere. A plecat de acasă la 11 ani să-și găsească un rost în...

22 decembrie ora 12:06. Ceaușescu lasă puterea!

22 decembrie ora 12:06. Ceaușescu lasă puterea!

22 decembrie ora 12.06! Ceaușescu lasă puterea! A fost fugă sau încercare de a controla ce se mai putea? 22 decembrie ora 12:06. Ceaușescu lasă puterea! A fost fugă sau...

Nicolae Ceaușescu, eliminat din voința și intervenția sovieticilor

Nicolae Ceaușescu, eliminat din voința și intervenția sovieticilor

Nicolae Ceaușescu, eliminat de la conducerea României din voința și cu intervenția sovieticilor. Mirel Curea și invitatul său, colonelul (r) SRI Tudor Păcuraru. Cât de implicați au fost sovieticii în...

21 decembrie 1989, București. Ultima apariție publică a lui Ceaușescu

21 decembrie 1989, București. Ultima apariție publică a lui Ceaușescu

21 decembrie 1989, București. Ultima apariție publică a lui Ceaușescu. Cum a eșuat și această ultimă soluție a lui Ceaușescu? 21 decembrie 1989, București. Ultima apariție publică a lui Ceaușescu....

Unde a ajuns lista cu spionii ruși descoperiți de Ceaușescu. Noi dezvăluiri și demontarea unor minciuni istorice

Unde a ajuns lista cu spionii ruși descoperiți de Ceaușescu. Noi dezvăluiri și demontarea unor minciuni istorice

Unde a ajuns lista cu spionii ruși descoperiți de UM 0110, unitatea Anti-KGB din cadrul Securității. Apărea acolo dosarul lui Ion Iliescu? Legătura între acesta și Virgil Măgureanu este analizată...

Revoluția din 1989: Martir la doar 16 ani. Adolescentul împușcat de Securitate în fața părinților

Revoluția din 1989: Martir la doar 16 ani. Adolescentul împușcat de Securitate în fața părinților

Revoluția din 1989 a provocat peste 1.000 de victime. Poate una dintre cele mai șocante tragedii s-a consumat în orașul Cugir. Este orașul în care 47 de copii minori au...

Timișoara - oraș liber de comunism. Cerința revoluționarilor care nu a ajuns niciodată la București

Timișoara - oraș liber de comunism. Cerința revoluționarilor care nu a ajuns niciodată la București

Timișoara - oraș liber de comunism. Bucureștiul încearcă să negocieze. Cine a ajuns cu un alt avion la Timișoara și cu ce rezultat au plecat oamenii lui Ceaușescu de acolo?...

Teleconferința din 20 decembrie 1989. Ceaușescu și conspirația mondială

Teleconferința din 20 decembrie 1989. Ceaușescu și conspirația mondială

Teleconferința din 20 decembrie 1989. Ceaușescu încearcă să joace cartea conspirației mondiale. Ce idee diabolică a avut dictatorul după aceea și cum s-au comportat liderii din județ la indicațiile Tovarășului?...

Cine sunt moștenitorii lui Ceaușescu. Ce a mai rămas din familia dictatorului

Cine sunt moștenitorii lui Ceaușescu. Ce a mai rămas din familia dictatorului

Nicolae Ceaușescu a avut trei copii: Nicu, Valentin și Zoia. Dintre cei trei numai unul a avut la rândul moștenitori, dictatorul a apucat să-și cunoască doar un singur nepot. Familia...

Ceaușescu și ultima vizită în Iran

Ceaușescu și ultima vizită în Iran

Ceaușescu și ultima vizită din Iran. Cum a redat presa românească vizita și ce mai putea negocia Nicolae Ceaușescu Ceaușescu și ultima vizită la Teheran, în Iran. Cum a redat...

Ceaușescu a încercat să creeze un război civil! De unde voia să trimită oameni la Timișoara

Ceaușescu a încercat să creeze un război civil! De unde voia să trimită oameni la Timișoara

Ceaușescu încearcă să creeze un război civil! De unde voia să trimită oameni la Timișoara? Cum s-a întors și această idee contra lui Ceaușescu și a regimului său? Ceaușescu încearcă...

Patriarhia Română organizează slujbe de pomenire a eroilor din decembrie 1989

Patriarhia Română organizează slujbe de pomenire a eroilor din decembrie 1989

Patriarhia Română organizează slujbe de pomenire în zilele de 20, 21 şi 22 decembrie a eroilor care s-au jertfit pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român. Se împlinesc 34 de...

Mirel Curea, despre nostalgicii după comunism: Plata datoriei externe, o tortură inutilă a poporului român

Mirel Curea, despre nostalgicii după comunism: Plata datoriei externe, o tortură inutilă a poporului român

Un sondaj de opinie realizat de INSCOP Research a arătat recent că tot mai mulți români sunt nostalgici după comunism. Jurnalistul Mirel Curea vine însă cu o abordare diferită, bazată pe...

Ceaușescu și „anabasa” București-Târgoviște

Ceaușescu și „anabasa” București-Târgoviște

Ceaușescu și „anabasa” București-Târgoviște. Câte mijloace de transport a schimbat Ceaușescu până când a ajuns la ultima sa reședință din timpul vieții, unitatea militară din Târgoviște? Ceaușescu și „anabasa” București-Târgoviște....

„Operațiunea Trandafirul” - încercarea de ascundere a crimelor de la Timișoara

„Operațiunea Trandafirul” - încercarea de ascundere a crimelor de la Timișoara

„Operațiunea Trandafirul” - încercarea de ascundere a crimelor de la Timișoara. Care a fost macabrul plan al Elenei Ceaușescu de a ascunde crimele represiunii? „Operațiunea Trandafirul” - încercarea de ascundere...