Constantin Boștină - memorialist al unor timpuri relativ apuse. De ce este „În Ochiul Ciclonului” o lectură deosebită în aceste zile de sărbătoare?

Constantin Boștină - memorialist al unor timpuri relativ apuse. De ce este „În Ochiul Ciclonului” o lectură deosebită în aceste zile de sărbătoare?

În acest an, Moșul a găsit cu cale să lase sub Bradul meu de Crăciun, pe lângă alte cadouri obișnuite pe vremea asta și o carte pe care-mi exprimasem ideea de a o citi. Este vorba de o carte-document, o carte-interviu, o carte memorialistică, nu greșesc atribuindu-i aceste clasificări. Cum am ucenicit într-o bibliotecă în urmă cu mai bine de un sfert de veac, reflexul de a categorisi o carte după ce am citit-o n-a dispărut.

Editura Evenimentul și Capital i-a publicat a doua ediție în 2021. Autorul, Constantin Boștină a stat de vorbă cu două celebrități ale scrisului științific și jurnalistic al ultimelor decenii, Alice Barbu și Sorin Roșca Stănescu. Ce putea să iasă din această reuniune decât o carte deosebită? Am început cu laudele, evident, mergând pe principiul lui Horia C. Matei, autor de dicționare și enciclopedii istorice care spunea: „primul merit al unei cărți este că ea există”. Veți vedea că nu mă zgârcesc nici mai încolo, dar cum și eu am trăit epoca la care se referă cartea, mai exact urmarea epocii, fără să vreau am și eu opiniile mele, de om care a studiat cu creionul în mână, mii de pagini de documente, memorii și nu numai.

Constantin Boștină: două decenii în activul comunist de partid și de stat

Constantin Boștină este oltean de al meu, gorjean mai exact. A fost cadru universitar, om politic și demnitar comunist. A pornit de la statutul de lider al studenților, pe care treptat, l-a păstrat în suflet, urcând alte trepte ierarhice, între care, spune el, aceea de secretar-personal al lui Nicolae Ceaușescu lider al PCR în perioada 1965-1989 și primul președinte al Republicii, în perioada 1974-1989. Fac mărturisirea că, în calitate de cadru universitar, nu m-am specializat pe Istoria Contemporană, dar de două decenii conduc seminarul de Istoriografie Generală și de aproape 15 ani, cursul respectiv, alături de cele de Antichitate Românească și Universală.

Cum genul memoriilor este un gen istoriografic și cum Revoluția m-a prins în clasa a III-a primară, interesul meu pentru istorie era deja activ. Aveam deja abonament la Magazin Istoric de la vârsta de 7 ani, având în vedere că pe la 6 ani și jumătate pornisem pe calea școlii. Era anul 1987, anul vizitei lui Gorbaciov la București, când am devenit școlar. Eram în curtea școlii la 15 septembrie 1989, proaspăt elev de a III-a în județul condus de Elena Bărbulescu, sora lui Ceaușescu, drept inspector școlar județean.

În 1988, toamna, când eram într-a doua, avusesem ocazia să intre la o oră (se lucra simultan, noi, clasa a 2-a lucram cu clasa a 4-a și s-a nimerit ca ei să aibă Istorie și noi Compunere sau Citire) și ne-ar fi luat dracu la propriu dacă noi, cei de a 2-a care urma să studiem istoria abia dintr-a 4-a, n-am fi răspuns la ce ne întreba. Învățătoarea, nevastă de activist comunist dintr-ăla care prin 1996 se dădea mare țărănist dar intra cu Miliția prin podurile caselor să vadă cât porumb avea țăranul, era cu nervii la maxim.

Cum vorbea fostul dictator

Am rămas cu impresia slugărniciei, cu teama învățătorilor și a profesorilor să nu-și piardă ciolanul. Ceaușescu vorbea ca un boșorog paranoic despre „realizărili” socialiste (soru-sa, Bărbuleasca, abera la maxim, se vedea cât de proastă și incultă era, făcea dezacorduri, pronunța cuvintele ca Irina Loghin mai târziu la tribuna Parlamentului, adică arătând că nu le înțelege sensul), iar noi la „Europa Liberă” aflam contrariul. Adevărul, ca de obicei, pe la mijloc.

Cu aceste gînduri rămase după ani de când Ceaușescu e numai o amintire, neplăcută, dar amintire, chiar și eu fiu de muncitori din Olt realizam la nici nouă ani că activiștii gen Constantin Boștină mințeau de înghețau apele doar să dea bine în fața Cizmarului și Analfabetei. Așa gândeam atunci, așa gândesc și acum.

Misiunea avută în RDG

Sincer, nu mă așteptam să aflu lucruri noi din cartea lui Constantin Boștină. Citisem încă din 1990, tot ce se publicase, inclusiv Orizonturi roșii. Memoriile lui Boștină au aceeași idee... s-au făcut și lucruri bune...normal,,,doar dacă ești eroul multor lucruri de acolo, nu poți să spui că nu erau bune. Singurul lucru pe care nu-l știam din toată cartea a fost misiunea secretă a lui Boștină în RDG ca să discute în toamna lui 1989 cu Egon Krenz, cel care avea să îi ia locul lui Honecker.

În rest, tot ce spune Boștină este corect, poate fi verificat citind orice lucrare de memorii: Partea lor de adevăr scrisă de Lavinia Betea, lucrările lui Adrian Cioroianu, Aurel Rogojan, memoriile lui Iulian Vlad, I se spunea Machiavelli a lui Ștefan Andrei, cărțile nepoților lui Ceaușescu, Emil Bărbulescu și Mihaela Ceaușescu, memoriile securistului Burlan, memoriile bucătarului Vasile Adam. Repet, deși  nu sunt istoric de contemporană, mă prind în jocul oricărui analist al acestei epoci, pentru că, grație Editurii Evenimentul și Capital, datorită altor edituri, cărți despre epocă sunt cu duiumul.

Secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu

Perioada 1980-1982, cât Boștină este secretarul lui Ceaușescu, fiind urmat până în 1989 de Matei Hîrjeu este o perioadă plină în care Constantin Boștină spune obiectiv ce a trăit, Evident, din perioada asta, înainte de a ajunge în activul economic al unui minister de producție, Industria ușoară și al unui județ, Botoșaniul, face dese conexiuni, animat și de atentele și bine țintitele întrebări ale celor doi istorici-jurnaliști, Alice Barbu și Sorin Roșca Stănescu.

Ceaușescu e zugrăvit uman, dar previzibil. Constantin Boștină spune și el că dictatorul n-o suporta pe sinistra, că Nicușor era cam bețiv, afemeiat, cam incult, dar în rest, băiat de comitet și văzut de mulți, inclusiv de el drept succesor al tatălui. Aici, nu sunt de acord cu autorul Constantin  Boștină.

Domnia sa face trimitere în carte la un document CIA din 1983, comentat de Alecu Racoviceanu în Evenimentul Istoric, Face trimitere, dar nu substanțial. de aceea, maestrul Alecu Racoviceanu are întâietate în analiza lui.Cel puțin, asta e viziunea mea. CIA nu dorea în 1983 debarcarea lui Ceaușescu fiindcă succesorii săi ar fi fost mai cuminți în raport cu sovieticii. Era cam ca la Ștefan cel Mare, dacă făcea el pace cu turcii era mai bine decât dacă o făcea Bogdan cel Chior...Era fiul lui tata, dar tata avea anvergură. Marota Nicușor succesor a fost așa un fel de găselniță a activiștilor români doar or putea ei să păstreze privilegiile.

Ar fi fost sacrificat în 1989

Despre Iliescu, Constantin Boștină îl cam ia în ochi de bine (așa e în biografii, punctul de vedere al autorului primează), dar, asta n-am înțeles, de ce,  Constantin Boștină e dezamăgit târziu de Ion  Iliescu. Adică prin 1989, ceea ce însă, istoric se poate vedea încă din 1971, că Iliescu și Ceaușescu erau pe poziții diferite iar Iliescu în niciun caz nu-l agrea pe Nicu. În 1989, orice trimitere la Ceaușescu a unui nou lider ar fi fost vecină cu sinuciderea. Brucan, Bârlădeanu, Stănculescu, Roman, Iliescu, Militaru nu aveau de gând să mai țină ceva din ce avea Ceaușescu pe lângă el.

Autorul Constantin Boștină însuși, acum, ca istoric, pot să evaluez. a făcut foarte bine că pe 22 n-a venit la București să ia parte la re-establishmentul iliescian. Mai mult ca sigur ar fi fost sacrificat pe modelul „acolitul lui Ceaușescu”. Să nu uităm, iar asta Constantin  Boștină notează, Hîrjeu, pe 22 a dat bir cu fugiții, Dăscălescu s-a pitit în WC-ul din CC. Verdeț a încercat el ceva, dar nu prea mult fiindcă nu-l lua nimeni în seamă.

Cartea lui Constantin Boștină - element de bibliografie recomandată

Cartea lui Constantin Boștină este una care merită să fie în bibliografia unui curs despre comunism românesc și despre Revoluția din 1989. Alice Barbu și Sorin Roșca Stănescu reușesc să valorizeze tot ce este profesionist și uman posibil din acea carte. Adică ei comentează la oricare capitol, Alex Mihai Stoenescu semnează Prefața, Ion Cristoiu Postfața. Constantin Boștină nu poate oferi mai mult despre epoca lui Ceaușescu pentru că el face parte din categoria exuberanților din 1968 și dezamăgiților din 1989.

Ce omite, în carte, evident, pentru că nu știa, doar cei doi ani lângă Ceaușescu sunt maximul pentru el, este să arate când s-au depărtat de Ceaușescu oamenii care l-au scos pe Ceaușescu drept campion al libertății, partener diplomatic de dialog internațional din 1964 și până la 1974. Acel deceniu de la moștenirea lui Dej și până la asumarea funcției prezidențiale și la dezlănțuirea cultului personalității. Aici nu pot fi de acord cu Boștină care îl laudă pe Ceaușescu.

S-a înconjurat de mediocri

Ceaușescu, uman vorbind, era incapabil să realizeze ce a realizat. El pur și simplu a avut un deceniu în care a ascultat de eminențe cenușii pe care ulterior le-a înlocuit cu semidocți, oligofreni patentanți gen Postelnicu („onorată instanță, am fost un dobitoc!”), Bobu („Vă rog frumos să nu mai lătrați, tovarășu Corbu!”). Nu mai vorbesc de Ion Teleagă sau Dincă Balcon.

Nu mai zic de tinichigiul Constantin Olteanu care ajunge mare general și primar al Capitalei, dar ca putere de gândire, tot tinichigiul toarșei Lenuța a rămas...  Asta avea Ceaușescu lângă el prin 89, Lina Ciobanu era textilistă, care în ciuda cocului și taioarelor, nu avea alte cunoștințe decât suveica. Gâdea Suzănica pe la Cultură mai avea ceva în cap, era chimistă, dar pentru ea Marin Preda era poet, pe toarșu Eliade îl aștepta în birou la ora 9 dimineața....  Era normal ca gașca de profitori cu Iliescu în frunte să apară....

Ne mai mirăm de ce, la 35 de ani, România e condusă cum e condusă...păi tot urmașii lui Bobu, Dincă, Postelnicu au rămas.

Cartea scrisă de Constantin Boștină rămâne un document din interior. Eu personal, un singur lucru nou, am aflat, cu siguranță, alții pot afla și mai multe, sau pot să spună că n-au aflat nimic nou. Pur și simplu, eu nu regret alegerea Moșului să mi-o lase sub brad de Crăciunul anului 2023....al 34-lea Crăciun într-o lume în schimbare pentru noi românii....