În perioada comunistului, între anii 1954 și 1989, în România au existat 29 de orfelinate pentru copiii cu dizabilități. Ele erau cunoscute ca fiind cămine-spitale, dar micuții care au ajuns aici au avut parte de tratamente inumane. Peste 300.000 de copii au fost internați în acele instituții.

Orfelinatele lui Ceaușescu sunt și astăzi un subiect controversat în România. Încă din 1954 au existat la noi în țară așa numitele cămine-spitale. Aceste instituții erau destinate, în mare parte, copiilor cu dizabilități. Lucrurile au început să devină și mai grave după 1966, când Nicolae Ceaușescu a semnat Decretul 770.

Politica demografică din perioada comunistă a avut la bază acest Decret 770, care a intrat în vigoare pe 1 octombrie 1966. Acesta viza creșterea natalității prin interzicerea întreruperii de sarcină. Avortul era permis doar în anumite situații limită, printre care și punerea vieții mamei în pericol.

În 1967, rata fertilității a devenit dublă față de anul precedent. Rezultatele nu au durat foarte mult timp, multe femei făcând întreruperi de sarcină în secret. Numărul de copii născuți a crescut considerabil, dar au început să apară și efectele negative. Mulți dintre acești copii erau nedoriți sau se nășteau cu probleme de sănătate, motiv pentru care au apărut orfelinatele lui Ceaușescu.

Ororile din orfelinatele lui Ceaușescu, ținute ascunse

În perioada 1954 - 1989, aproximativ 300.000 de copii români au fost internați în căminele-spitale. Condițiile din aceste instituții ale statului nu erau cunoscute. Ororile care au avut loc în orfelinatele lui Ceaușescu au fost dezvăluite abia după căderea regimului comunist, în 1990.

Imaginile cu copii maltratați, subnutriți și legați de paturi au fost șocante pentru români. Micuții erau ținuți în subsoluri insalubre și reci, fără haine sau hrană corespunzătoare. Având în vedere starea lor de sănătate, ei nu primeau îngrijirile necesare ci mai degrabă erau ascunși. În acea perioadă, oamenii cu dizabilități fizice sau psihice erau priviți ca o pată a societății.

În ultimii șapte ani, istoricii de la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) au documentat activitatea din patru dintre orfelinatele lui Ceaușescu. În acele instituții și-au pierdut viața 2.207 copii, potrivit rapoartelor.

Copii cu afecțiuni minore, tratabile, au murit în căminele-spital

Specialiștii estimează că bilanțul final ar putea ajunge la aproximativ 15.000 de morți. Copiii care au ajuns în orfelinatele lui Ceaușescu sufereau de anumite handicapuri fizice sau psihice. Unii erau recuperabili, alții parțiali recuperabili sau nerecuperabili.

„În căminele-spital au ajuns, de exemplu, și copii care aveau doar un defect de vedere și nimic altceva pentru că ‘aveau o boală cronică care nu putea fi tratată’”, a explicat pentru Europa Liberă Florin Soare, unul dintre cercetătorii care documentează ororile din aceste instituții.

Istoricii de la IICCMER vorbesc despre „exterminarea în masă” o unor copii lipsiți de apărare. Documentarea lor are la bază acte, mărturii și posibilitatea unor deshumări, însă Parchetul General închide aceste dosare din lipsa de probe, potrivit sursei citate anterior.

Deși în orfelinatele lui Ceaușescu au fost comise orori, legal, nimeni nu a răspuns pentru miile de copii morți. Florin Soare a spus că dosarele cu numele responsabililor au ajuns pe masa procurorilor. O persoană a fost arestată, iar situația celorlalți este incertă.

„Adevărul despre efectele pe care politica de creștere a natalității promovată de Decretul 770/1 octombrie 1966 al lui Nicolae Ceaușescu încă așteaptă să fie aflat”, precizează cercetătorul.

Evenimentele din orfelinatele lui Ceaușescu au fost trecute sub tăcere

Orfelinatele, casele de copii și căminele-spital au fost înființate de Guvernul Dej, în 1954. Aceste instituții și-au mărit numărul în perioada comunistă, mai ales după Decretul 770/1966. Despre orfelinatele lui Ceaușescu nu știau decât autoritățile și familiile decrețeiilor care ajungeau acolo. Adevărul a început să iasă la iveală abia în 1990.

Imaginile din aceste instituții au consternat lumea civilizată. Toate ororile la care au fost supuși cei aproximativ 300.000 de copii au fost efectele politicii de sporire a natalității. Unii dintre copiii care ajungeau în grija statului erau adoptați în străinătate, în ciuda unui curent antioccidental care susținea că „toți capitaliștii ne fură copiii”.

În orfelinatele lui Ceaușescu moartea era o obișnuință însă cauzele nu erau legate de bolile pe care copiii le aveau. Majoritatea dintre ei au murit din cauza răcelilor netratate sau a unor enterocolite scăpate de sub control. Cei mai mulți copii au murit de: bronhopneumonii, epilepsie, afecțiuni cardiace, renale, gastrointestinale, traumatisme cranio-cerebrale, potrivit informațiilor oferite de IICCMER.

Niciuna dintre aceste morți nu a fost investigată, deși unele dintre ele au fost violente. În documentele strânse de istorici care privesc activitatea centrelor-spital timp de 35 de ani nu se regăsește nicio autopsie.