A ajuns după gratii după ce și-a omorât copilul nou-născut
O tânără care şi-a ucis copilul nou-născut a fost condamnată la şase ani şi opt luni de închisoare. Ani grei după gratii deoarece și-a omorât în urmă cu un an...
Botoșani este municipiul de reședință al județului cu același nume, Moldova, România. Se află în Câmpia Jijiei, la o altitudine de 170 m deasupra nivelului mării. Are o suprafață de 41,36 km². Populația este de 90.010 locuitori, determinată în 1 decembrie 2021, prin recensământ, chestionar. Este așezat în partea de sud-vest a județului Botoșani, pe interfluviul dintre râurile Sitna și Dresleuca, spre vest între Dresleuca și Siret, apoi coboară între dealurile Crivăț, Agafton, Baisa, în adâncuri sprijinindu-se pe platforma Moldovei. Orașul este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sfânta Maria ce datează din 1350. Între secolul XIV și anii 1870 orașul Botoșani, fiind amplasat la intersecția principalelor drumuri comerciale, a fost un înfloritor târg al Moldovei și un centru al producției meșteșugărești. Începând cu 1870 orașul a pierdut din zona de influență economică, deoarece a devenit un capăt de linie ferată secundară odată cu prelungirea liniei Lemberg-Cernăuți-Suceava; precum și datorită construirii liniei Dorohoi - Iași pe valea Jijiei. Târgul a devenit unul de importanță locală, înregistrându-se o scădere importantă a comerțului. Activitatea orașului s-a orientat din acel moment către industria agricolă, rolul principal avându-l producția agricolă a marilor moșii. Între 1870 și 1968 a fost o perioadă de decădere pentru oraș, fapt demonstrat de scăderea populației de la 39.941 în 1870 la 35.220 în 1966. Începând cu 1968 Botoșaniul redevine reședință de județ, iar până în 1992 urmează o perioadă de creștere și dezvoltare, însoțită de creștere rapidă a populației către maximul istoric de 126.145 de locuitori înregistrat în 1992.
O tânără care şi-a ucis copilul nou-născut a fost condamnată la şase ani şi opt luni de închisoare. Ani grei după gratii deoarece și-a omorât în urmă cu un an...
Un copil, în vârstă de doar doi ani şi jumătate, a ajuns în stare critică la spital din cauza unui accident cumplit. În satul Slobozia, din comuna Mihălăşeni, județul Botoșani...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) a anunțat că un tânăr de 24 de ani, din localitatea Roma, din județul Botoșani, a fost împușcat de către polițiști, după o urmărire în...
Intrarea trupelor sovietice în oraşul Botoşani a fost prezentată în ziarul „Clopotul”, devenit publicație de propagandă comunistă. De aici aflăm că, la venirea rușilor „eliberatori”, Botoşaniul rămăsese „al nimănui”. La...
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, social-democratul Liviu Toma, a devenit membru al Partidului Pro România. Anunțul a fost făcut vineri, într-o conferinţă de presă, coordonatorul organizaţiei judeţene a acestei formaţiuni politice,...
După aproape un an de anchete, un botoșănean a devenit, din victimă, suspect, într-un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, deși probele indicau că la volan s-ar...
Antrenorul de la FC Botoșani, Marius Croitoru, ar fi avut o discuție aprinsă cu Gigi Becali, dar nimic nu a fost confirmat încă. O eventuală discuție dintre Becali și Croitoru...
Un scandal între doi vecini s-a finalizat cu un atac feroce. Polițiștii din Botoșani spun că au fost chemați de urgență, prin sistemul național 112, să intervină la un bloc...
Un caz dramatic a avut loc în județul Botoșani, unde un bărbat periculos a fost arestat pentru răpire și viol. Bărbatul este un recidivist periculos și are în cazier fapte...
Un tânăr din Botoşani a fost supus unor umilinţe greu de imaginat în zilele noastre. Cătălin V. provine dintr-o familie săracă şi a fost sechestrat într-un apartament de nişte indivizi...
O femeie care a dispărut sâmbătă, dintr-o comună din județul Botoșani, a fost descoperită de poliție legată, bătută și violată. Lucrătorii Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani IPJ Botoșani au...
O fată din Botoșani a fost atât de bucuroasă că a luat nota 9 la Evaluarea Națională încât s-a pus zdravăn pe băut. Fata a luat peste 9 la Evaluarea...
CFR Cluj, campioana în exercițiu a Ligii 1, a triumfat, sâmbătă, în fața celor de la FC Botoșani, scor 2-0, însă victoria ardelenilor a trezit unele suspiciuni. În doar 12...
COVID-19 s-a răspândit pe tot teritoriul judeţului, iar până acum sunt aproape 900 de cazuri de îmbolnăviri şi foarte multe decese. „Lucrurile sunt departe de a fi sub control la...
Nivelul râului Prut la intrarea în România depăşea, luni dimineaţă, cu 122 de centimetri cota de inundaţii, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani,...
Polițiști din Botoșani au fost alertați să intervină de urgență într-o localitate din județ, unde un bărbat de 84 de ani agresat sexual o fetiță de șapte ani. Din primele...
Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani a anunțat că au fost efectuate percheziții la mai multe locuinţe din judeţul Botoşani, dar și în Penitenciarul Arad. Potrivit Deliei Nenișcu, purtător de...
Liga 1 a înregistrat al doilea caz de infectare cu noul tip de coronavirus, după ce, joi, un membru din staff-ul echipei Dinamo a fost depistat pozitiv. Este vorba despre...
Ceaușescu voia să se facă în fiecare oraș-reședință câte un muzeu, e să prezinte istoria județului de la cele mai vechi urme de viață omenească până la zi, care trebuia...
Un adolescent din județul Botoșani a trecut prin clipe de coșmar. Tânărul, în vârstă de 14 ani, a fost sechestrat, bătut și amenințat cu moartea de către doi bărbați. După...