Urmărire ca-n filme în România. Un tânăr a fost împușcat de polițiști.

Urmărire ca-n filme în România. Un tânăr a fost împușcat de polițiști.

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) a anunțat că un tânăr de 24 de ani, din localitatea Roma, din județul Botoșani, a fost împușcat de către polițiști, după o urmărire în trafic și încercarea acestuia de a lovi cu mașina un polițist.

Potrivit anchetatorilor, tânărul botoșănean nu doar că n-a oprit la semnalul agenților, ci ar fi vrut să îl lovească cu mașina pe unul dintre ei. Apoi, și-a abandonat vehiculul.

După o serie de focuri de avertisment, polițiștii l-au împușcat în picior pe tânărul violent.

Incidentul s-a petrecut noaptea trecută, în comuna Roma.

După ce au încercat să-l oprească, polițiștii au pornit-o pe urmele tânărului conducător. După câțiva kilometri, fugarul a abdonat mașina și a luat-o la fugă, pe câmp. Două gloanțe în piciorul drept l-au pus la pământ.

Cătălina Duhaniuc, Ambulanta Botoșani: „Prezenta plăgi multiple prin împușcare, stabil hemodinamic, a fost preluat și transportat la spital pentru investigații și tratament corespunzător.”

Din primele cercetări ale anchetatorilor, botoșăneanul condusese cu permisul suspendat și cu numere de înmatriculare false.

Simona Pușcașu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani: „Nu a respectat semnalul regulamentar de oprire. A continuat deplasarea și a încercat să acroșeze unul dintre polițiști. Au fost executate mai multe focuri de armă, atât în plan vertical, cât și în direcția bărbatului, rezultând rănirea acestuia.”

„Întrucât acesta nu a oprit la semnal, continuându-și deplasarea și încercând sa acroșeze unul dintre politiști, s-a executat un foc de armă în direcția autoturismului, după ce vehiculul a trecut de echipajul de poliție”, a precizat Simona Pușcașu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

„De asemenea, au fost dispuse verificări cu privire la modul de intervenție a polițiștilor”, arată purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Tânărul este internat acum la spitalul județean Botoșani, și se află în afara oricărui pericol, spun medicii.

Politia i-a deschis un dosar penal. Dacă va fi găsit vinovat pentru ultraj, riscă până la 5 ani de închisoare.

De asemenea, conducerea IPJ Botoșani face și o anchetă internă, pentru a stabili dacă agenții din teren au folosit în mod justificat armamentul din dotare, potrivit stirileprotv.ro

Ne puteți urmări și pe Google News