banca

Banca este o instituție financiară care are ca obiect principal de activitate atragerea de depozite și acordarea de credite.

Băncile sunt organizate sub forma unei societăți comerciale pe acțiuni și își desfășoară activitatea sub supravegherea băncii centrale.

Sistemul bancar este structurat în general pe două nivele:

- primul nivel cuprinde o singură entitate - Banca Centrală a Statului (sau națională) cu atribuții privind politica monetară, valutară, de credit și de plăți, precum și cu atribuții în materia autorizării și supravegherii (prudențiale) bancare.

Banca Centrală este, de regulă, singura instituție autorizată să emită monedă. Aceasta răspunde Guvernului sau direct Parlamentului și este o instituție non-comercială.

- al doilea nivel cuprinde, în principal, băncile specializate, instituții autorizate să desfășoare activități de atragere de depozite și de acordare de credite în nume și în cont propriu.

Cel mai important segment al băncilor specializate este constituit de băncile comerciale. Acestea dispun de o numeroasă rețea de agenții care oferă prin servicii bancare direct populației sau întreprinderilor.

Băncile de investiții, spre deosebire de cele comerciale acționează preponderent pe piața financiară și nu interactionează direct cu populația. În rândul băncilor specializate se încadrează și băncile de credit ipotecar sau casele de economii pentru domeniul locativ, care oferă credite ipotecare pentru locuințe persoanelor fizice sau juridice.

CJUE: Proprietarii executați silit pot contesta în instanță vânzarea după licitație

CJUE: Proprietarii executați silit pot contesta în instanță vânzarea după licitație

Curtea Europeană de Justiție a stabilit că proprietarii care au fost executați silit și li s-a vândut imobilul pot contesta în instanță acest lucru. Mai ales dacă este vorba despre...

Criza financiară din 2008: UE riscă să repete greșelile cu o decizie controversată

Criza financiară din 2008: UE riscă să repete greșelile cu o decizie controversată

Oficialii europeni intenționează să readucă în prim-plan o practică bancară intens criticată, asociată în mare parte cu declanșarea crizei financiare din 2008. Aceasta ar urma să stimuleze finanțarea economiei. În...

Banii dispar direct de pe card. Ce nu vezi când folosești bancomatul

Banii dispar direct de pe card. Ce nu vezi când folosești bancomatul

Taxele percepute pentru bancomate sunt adesea ignorate, însă, după utilizarea zilnică a cardului, comisioanele se adună, iar soldul din cont scade semnificativ în decurs de o lună. Taxele percepute la...

Escrocherie care lasă oamenii fără bani în cont. O femeie s-a trezit fără 30.000 de lei

Escrocherie care lasă oamenii fără bani în cont. O femeie s-a trezit fără 30.000 de lei

O nouă escrocherie, care se folosește de naivitatea românilor, câștigă din ce în mai mult teren. În această situație se află o femeie care a rămas fără 30.000 de lei...

Clienții băncii au rămas fără bani în cont. Scandal uriaș la un colos financiar

Clienții băncii au rămas fără bani în cont. Scandal uriaș la un colos financiar

Un angajat al Deutsche Bank din Frankfurt a deturnat sume importante din conturile clienților, însușindu-și ilegal sute de mii de euro. Conducerea a confirmat frauda, iar banca a compensat victimele...

Revolut lansează primele bancomate. Oferte în premieră la noile ATM-uri

Revolut lansează primele bancomate. Oferte în premieră la noile ATM-uri

Revolut, aplicația financiară care numără peste 55 de milioane de clienți la nivel global, a anunțat lansarea propriilor bancomate în Europa. Este un pas semnificativ în extinderea prezenței fizice a...

Aberație pe piața imobiliară. Au bani, da nu-și pot cumpăra locuințe

Aberație pe piața imobiliară. Au bani, da nu-și pot cumpăra locuințe

Aberație pe piața imobiliară din Republica Moldova. Deși au bani, unii moldoveni sunt nevoiţi să se împrumute de la bănci pentru a-și procura o locuință. Aberație pe piața imobiliară Motivul...

Moștenirea României, ascunsă la capătul lumii. Ce se află în seiful Apocalipsei

Moștenirea României, ascunsă la capătul lumii. Ce se află în seiful Apocalipsei

La marginea lumii,semințele României sunt păstrate cu grijă, pregătite să facă față oricărei catastrofe. Depozitate la o temperatură constantă de minus 18 grade Celsius, acestea sunt considerate o rezervă de neînlocuit...

Taxa care îți scutură buzunarele. Ce presupune, de fapt, comisionul pe „orice mișcare”

Taxa care îți scutură buzunarele. Ce presupune, de fapt, comisionul pe „orice mișcare”

Cea mai controversată taxă gândită de viitorul Guvern, taxa universală, stârnește controverse inclusiv în clasa politică. Theodor Stolojan, fost prim-ministru al României și economist în cadrul Băncii Mondiale, a declarat...

Niciun român nu va fi iertat de noua taxă. Băncile vor avea rolul de colector

Niciun român nu va fi iertat de noua taxă. Băncile vor avea rolul de colector

În contextul formării unui nou Guvern, la Palatul Cotroceni au loc discuții intense pe tema măsurilor fiscale care ar putea fi implementate din toamnă. Una dintre cele mai controversate propuneri...

Apocalipsa taxelor. Bugetarii cu privilegii, românii de rând, jefuiți la bancă

Apocalipsa taxelor. Bugetarii cu privilegii, românii de rând, jefuiți la bancă

O taxă pe tranzacțiile bancare este luată în calcul de echipele de negociere pentru formarea noului Guvern. Surse politice indică valori de 1 leu pentru plăți mici și 3 lei...

Revolut, revoluție în banking. Facilități neașteptate pentru clienți

Revolut, revoluție în banking. Facilități neașteptate pentru clienți

Sistemul Revolut a fost, multă vreme, perceput ca un sistem alternativ față de băncile clasice. Dar, după ce a fost obligat de guverne să aplice popriri pe conturi, ca toate...

Reguli noi pentru transferurile internaționale de bani. Ce s-a modificat

Reguli noi pentru transferurile internaționale de bani. Ce s-a modificat

Germania a întrodus schimbări importante în reglementările privind transferurile internaționale de bani, măsuri care vor afecta atât persoanele fizice, cât și companiile Noua lege bancară din Germania Principalul obiectiv al...

Germania caută ceartă cu Trump. Noul motiv: rezervele de aur

Germania caută ceartă cu Trump. Noul motiv: rezervele de aur

Rezervele de aur ale Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank) se ridică la 3.352 de tone, țara situându-se pe locul al doilea la nivel mondial. O treime din aceste rezerve sunt...

România și-a pierdut patrimoniul vegetal. Roșiile „inimă de bou” şi pepenii de Lovrin: „Nu le mai putem revendica”

România și-a pierdut patrimoniul vegetal. Roșiile „inimă de bou” şi pepenii de Lovrin: „Nu le mai putem revendica”

România a pierdut, în ultimele decenii, o parte semnificativă din patrimoniul său genetic vegetal. Fără instituții dedicate conservării acestor resurse, numeroase soiuri au fost înstrăinate și înregistrate de alte state....

Și-a pierdut toată averea cu un singur telefon. Oricine poate păți asta

Și-a pierdut toată averea cu un singur telefon. Oricine poate păți asta

Un bărbat din municipiul Botoșani a fost victima unei escrocherii informatice de proporții, pierzând suma de 1.000.000 de lei din contul său bancar. Incidentul a fost raportat prin apel la...

Banca din România, care nu va mai accepta acest tip bancnote

Banca din România, care nu va mai accepta acest tip bancnote

Banca Română de Dezvoltare (BRD) a anunțat că, temporar, nu va mai accepta bancnote de 50 USD în sucursalele din țară, pentru a optimiza procesele de tranzacționare și a spori...

Bancnota cu care pierzi bani. Verfică dacă o ai în portofel. Băncile nu ți-o schimbă

Bancnota cu care pierzi bani. Verfică dacă o ai în portofel. Băncile nu ți-o schimbă

O importantă bancă din România a anunțat că, în curând, nu va mai accepta o anumită bancnotă. Această măsură se va aplica în toate sucursalele din țară, ceea ce îi...

Românii care sunt în pericol să-și piardă toți banii din bancă. La ce trebuie să fie atenți

Românii care sunt în pericol să-și piardă toți banii din bancă. La ce trebuie să fie atenți

Banca Comercială Română (BCR) a emis un avertisment privind un val de tentative de fraudă care vizează clienții săi. Escrocii se folosesc de apeluri telefonice în care pretind că sunt...

Alertă financiară! Populația, sfătuită să-și păstreze economiile cash

Alertă financiară! Populația, sfătuită să-și păstreze economiile cash

Avertismentul vine chiar de la banca națională! În urma unor întreruperi masive de curent electric raportate recent în mai multe state europene, inclusiv în Spania, autoritățile trag un semnal de...