Alertă pentru cei cu credite ipotecare. Dobânzile vor urca, iar ratele vor crește semnificativ

Alertă pentru cei cu credite ipotecare. Dobânzile vor urca, iar ratele vor crește semnificativBancă. Sursa foto: Pixabay

Dobânzile medii la creditele ipotecare noi, atât cele fixe, care reprezintă peste 99% din volumul actual, cât și cele variabile, sunt așteptate să crească în a doua jumătate a anului 2025, potrivit unei analize realizate de Ipotecare.ro și SVN Romania | Credit & Financial Solutions. IRCC ar urma să ajungă la circa 6% în ultimul trimestru, iar dobânzile fixe medii să crească cu aproximativ 0,5%.

Perioadă dificilă pentru cei cu credite ipotecare

În consecință, rata lunară pentru un credit ipotecar nou de 70.000 de euro ar putea crește cu aproape 90 de lei până la sfârșitul anului.

„Dobânzile medii ale creditelor ipotecare noi, atât cele fixe, care reprezintă peste 99% din volumul de credite ipotecare noi acordate în prezent, cât şi cele variabile, vor creşte în a doua parte a anului”, se arată în analiză.

RCC, indicele de referință pentru dobânzile variabile, este estimat să ajungă la aproximativ 6% în ultimul trimestru al anului, în creștere față de nivelul actual de 5,55%, conform cotațiilor zilnice curente. Totodată, estimările indică o majorare a dobânzilor fixe medii pentru creditele ipotecare noi acordate în București, care vor ajunge în a doua jumătate a anului la circa 5,95%, față de aproximativ 5,45% în prezent.

Dobânzile vor crește până la finalul anului 2025

La începutul anului, dobânda medie pentru aceste credite era în jur de 5,75%, conform datelor analizate de companii pe baza pieței bancare.

Dobânzile ipotecare vor crește până la sfârșitul anului, pe fondul menținerii ratei inflației la un nivel ridicat și al deciziei Băncii Naționale de a păstra rata dobânzii de politică monetară la 6,5%.

Grafic

Grafic. Sursa foto: Freepik

„Pe de altă parte, în ciuda acestor creşteri, dobânzile fixe vor fi în continuare mult mai atractive comparativ cu cele variabile şi vor fi cu cel puţin 1% mai mici comparativ cu cele înregistrate în 2023”,  a declarat Alexandru Rădulescu, managing partner SVN Romania | Credit & Financial Solutions, partenerul exclusiv al Ipotecare.ro.

Detalii importante pentru cei care au credite ipotecare din 2022

Perioada de dobândă fixă pentru zeci de mii de credite ipotecare acordate la sfârșitul lui 2022 și în prima parte a anului 2023 va expira până la sfârșitul acestui an și în primele luni ale anului 2026. Totuși, dobânzile fixe medii anticipate pentru finalul acestui an sunt încă mai reduse în comparație cu nivelurile din 2022–2023.

Cei din domeniu le recomandă românilor care au credite ipotecare cu dobândă fixă să acorde o atenție sporită ofertelor actuale, care sunt mai avantajoase comparativ cu cele de acum trei ani.

Refinanțarea poate fi realizată în orice moment pe durata creditului, oferind posibilitatea de a reduce costurile lunare.

„Pot folosi numeroase tool-uri şi site-uri online, pot apela la sfaturile unui broker de credite specializat şi pot afla cu rapiditate care sunt cele mai bune oferte şi la ce sume se pot încadra. Recomandăm şi securizarea unui nivel de dobândă fixă printr-o pre-aprobare pentru cei care caută o locuinţă nouă”, a explicat Rădulescu.

Cât de mult vor crește ratele

Creșterea dobânzilor preconizată pentru a doua jumătate a acestui an va duce la o majorare a ratei lunare cu aproximativ 90 de lei pentru un credit ipotecar nou de 70.000 de euro, contractat pe 25 de ani cu un avans de 15%. Totuși, această rată va fi cu doar circa 36 de lei mai mare decât cea din începutul anului și cu aproximativ 90 de lei mai mică față de nivelul din vara anului trecut, 2024.

Ipotecare.ro este un broker de credite exclusiv online, care folosește mai mulți algoritmi pentru a oferi cea mai avantajoasă soluție de finanțare adaptată fiecărui client.

SVN Romania | Credit & Financial Solutions se numără printre principalii brokeri de credite ipotecare din țară, cu un portofoliu de credite intermediate în 2024 în valoare totală de 160 de milioane de euro. Compania operează prin patru birouri în București și alte 14 la nivel național, în orașe precum Arad, Bacău, Brașov, Călărași, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Timișoara și Târgoviște.

Ne puteți urmări și pe Google News