Scholz promite că Germania nu va reduce ajutorul pentru Ucraina
Germania nu îşi va reduce ajutorul militar pentru Ucraina, a declarat cancelarul Olaf Scholz, după ce un anunț care spunea exact contrariul a fost făcut public cu puțin timp în...
Ajutorul se referă la acțiunea de a sprijini sau a oferi asistență cuiva.
În contextul medical, "primul ajutor" este definit ca totalitatea măsurilor aplicate imediat în cazul unei urgențe medicale, până la sosirea serviciului de urgență sau a unui medic. Există și "primul ajutor calificat", oferit de personal specializat (paramedici) care are echipament specializat, cum ar fi defibrilatoarele.
Din punct de vedere economico-social, un ajutor este o sumă de bani acordată de stat unei persoane sau unei companii.
Germania nu îşi va reduce ajutorul militar pentru Ucraina, a declarat cancelarul Olaf Scholz, după ce un anunț care spunea exact contrariul a fost făcut public cu puțin timp în...
Părinții de gemeni sau tripleți pot beneficia de un ajutor în plus de la stat. Astfel, aceștia pot apela la o bonă plătită din banii statului sau pot opta pentru...
România. Recalcularea pensiilor a dus la creșterea veniturilor pentru majoritatea pensionarilor, dar i-a afectat negativ pe o parte dintre aceștia, care vor rămâne fără voucherele pentru alimente. Astfel, vineri, Guvernul...
Curg nemulțumirile legate de recalcularea pensiilor. Cei care au ajuns la venituri mai mari de 2.000 de lei nu mai pot primi carduri sociale pentru alimente. În acest sens, numeroși...
Indemnizația socială pentru pensionari este un ajutor cu caracter social și nu se evidențiază pe deciziile de pensie, ci doar pe cuponul de pensie. Pentru a înlătura confuzia cu privire...
România. Luni este ultima șansă pentru fermieri. Aceștia pot depune până la miezul nopții o cerere pentru a obține despăgubiri pentru pagubele cauzate de secetă. Autoritățile române estimează că peste...
Război în Ucraina ziua 907. Trupele ucrainene și cele ruse s-au confruntat de 72 de ori în diferite puncte ale fronturilor, în cursul zilei de sâmbătă. Estimările au fost făcute...
Germania intenționează să reducă la jumătate ajutorul militar pentru Ucraina de anul viitor, la câteva zile după ce Kievul a început să atace bazele armatei lui Vladimir Putin de pe...
În perioada în care tatăl său, Joe Biden, era vicepreședinte, Hunter Biden a cerut ajutor de la Departamentul de Stat al SUA. Solicitarea era pentru compania energetică ucraineană Burisma. Informația...
Autoritățile din Republica Moldova îi avertizează pe cetățenii săi cu privire la o nouă escrocherie, care îi poate lăsa fără sume semnificative de bani. Cum funcționează noua escrocherie din Republica...
Somalia se confruntă cu o criză umanitară gravă. Abdihakim Ainte, oficial somalez, avertizează asupra unei "capcane umanitare". Oficialul spune că generații întregi de somalezi primesc ajutor, dar fără demnitate. Acest...
Italia. Guvernul de la Roma acordă un ajutor financiar familiilor aflate în dificultate începând cu luna septembrie a accestui an. Printre beneficiari se numără și numeroși români care își caută norocul...
inflamațieUn rus s-a confruntat cu dureri și disconfort sub coaste în ultimii nouă ani. Acesta a descoperit că avea un ciob de sticlă de 9 cm înfipt în ficat. Bărbatul...
Germania intenționează să își reducă la jumătate ajutorul militar acordat pentru Ucraina, în pofida îngrijorărilor legate de posibila diminuare a sprijinului SUA pentru Kiev în cazul în care candidatul republican...
Elveția. Oportunitate pentru cei care vor să se mute în mediul rural. Doritorii pot primi de la stat suma de 50.000 de euro. Cei care aplică pentru un astfel de...
România este la coada clasamentului UE în ceea ce privește rata de angajare a tinerilor care au absolvit. Pentru a încuraja creșterea procentului de proaspăt încadrați, statul acordă o primă...
Începând de astăzi, posturile mobile de prim ajutor își vor începe activitatea în capiutala Republicii Moldova, Chișinău. Canicula pune stăpânire pe Chișinău Această măsură a fost introdusă datorită codului galben...
Guvernul a decis vineri, 21 iunie, prelungirea termenului pentru subvenționarea repartitoarelor. Executivul a aprobat o ordonanță de urgență prin care termenul de implementare a sprijinului pentru compensarea achiziției și montării...
Război în Israel, ziua 256. Două batalioane, pe care Hamas pe deținea în Rafah, au fost eliminate. Anunțul vine din partea armatei israeliene, care a menționat că gruparea teroristă a...
Locatarii de la bloc primesc ajutor de la stat pentru montarea unor repartitoare de căldură. Suma stabilită de Executiv este de 750 de lei. Banii vor ajunge la beneficiari abia...