Rugăciunea către Sfântul Mina. Te ferește de necazuri și boli

Rugăciunea către Sfântul Mina. Te ferește de necazuri și boli Sursa foto Arhiva EVZ

Credincioșii pot rosti cu evlavie rugăciunea către Sfântul Mina. Biserica Ortodoxă Română îl recunoaște ca fiind un grabnic ajutător în necazuri și vindecarea bolilor.

Cei care rostesc această rugăciune în perioadele în care se confruntă cu probleme de sănătate pot primi ajutor. Sfântul Mina este considerat de Biserica Ortodoxă un mare făcător de minuni.

Rugăciune puternică pentru vindecarea de boli. Cine a fost Sfântul Mina

Sfântul Mina provine din Nakiyos, în apropiere de zona Memphis. Acesta s-a născut în secolul al III-lea și a luat calea credinței încă din copilărie.  Cei care rostesc o rugăciune adresată Sfântului Mina primesc ajutor grabnic, mai ales legat de problemele de sănătate.

Încă de la 11 ani, Sfântul Mina a rămas orfan de tată, iar trei ani mai târziu a murit și mama lui. Conform bisericii, acesta a fost membru al armatei imperiale pe vremea lui  Dioclețian. Sfântul Mina trăia însă o viață curată, în rugăciune și evlavie față de cele sfinte.

Odată cu emiterea edictului de persecutare a creștinilor, el s-a retras în deșert. Separat de cele lumești, tânărul Mina l-a cunoscut pe un al slujitor al lui Dumnezeu, Sfântul Macarie Egipteanul. Acesta l-a îndrumat spre calea lui Hristos și spre duhul credinței.

Și-a dat viața pentru ortodoxie

Sfântul Mina a respectat îndrumarea slujitorului lui Dumnezeu. La îndemnul lui, acesta a părăsit deșertul și a ajuns în Cotyaeum. În acest oraș, locuitorii îi cinsteau pe zei, iar Sfântul Mina nu s-a sfiit să îi apostrofeze pentru gestul lor. Mesajul credinței nu a ajuns la cei care se închinau zeilor, astfel că, drept pedeapsă, aceștia i-au tăiat capul.

Astfel, Sfântul Mina, cel care a trăit în rugăciune deplină și smerenie a fost așezat în rândul drepților. Cei care se roagă în fața icoanei lui, primesc ajutor grabnic pentru problemele lor.

Sfântul Mina a înfăptuit o minune care i-a cutremurat inclusiv pe cei care nu sunt mărturisitori ai credinței ortodoxe. El a înviat un creștin mort.

Rugăciune Sfântul Mina

Sursa foto: Dreamstime.com

Rugăciune către Sfântul Mina

,,O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău.  Către tine că la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale.

Cu lacrimi fierbinți mă rog ție: vezi, sfinte, pagubă mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu.

De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni. Mă sprijină pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul. Sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuieșți luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața această trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe ține întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe ține, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit pagubă lui?

Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din pagubă lui dându-i îndărăt pungă cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.

Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești ajutător. De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, nu-l treci cu vederea. Amin!", arată doxologia.ro