UE lansează „pod aerian” umanitar spre Liban

UE lansează „pod aerian” umanitar spre Liban Liban. Sursa foto: Platforma X

Trei avioane pline cu produse de igienă sau adăposturi improvizate sunt așteptate din 11 octombrie în Liban. De asemenea, Uniunea Europeană va finanța livrarea ajutoarelor către Liban decise de mai multe state membre.

Ajutoare umanitare pentru Liban

Miercuri, 9 octombrie, Uniunea Europeană a anunțat trimiterea a trei avioane încărcate cu ajutor umanitar în Liban, unde fac rafagii luptele dintre armata israeliană și teroriștii Hezbollah.

„UE este alături de populațiile afectate de criza în curs din Liban”, a subliniat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe reţeaua X.

Aceste avioane, pline cu produse de igienă sau cu adăposturi improvizate, vor decola din Brindisi, în sudul Italiei, sau din Dubai. Primul este așteptat pe 11 octombrie la Beirut, a precizat Comisia Europeană într-un comunicat.

Medicamente și produse de igienă pentru libanezi

De asemenea, Uniunea Europeană va finanța livrarea ajutorului către Liban decis de mai multe state membre, printre care Spania, Slovacia, Polonia, Belgia, Grecia și Franța, potrivit acestui comunicat.

Ajutorul în cauză include medicamente și echipamente medicale, esențiale pentru a ajuta libanezii, în special persoanele strămutate. Atentatele israeliene asupra Libanului au provocat strămutarea a cel puțin 1,5 milioane de persoane în doar două săptămâni, potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR).

sursa foto: Facebook

Acest ajutor UE face parte din pachetul total de aproximativ 104 milioane de euro decis anul acesta pentru a sprijini Libanul.

Operațiune terestră în Liban, contra teroriștilor Hezbollah

Pe lângă bombardamente, pe 30 septembrie, armata israeliană a lansat o ofensivă terestră în sudul Libanului pentru a-i îndepărta pe luptătorii Hezbollah, o mișcare teroristă șiită, susținută de dictatura islamică din Iran, de zonele de graniță, care constituie bastionul său și pentru a opri lansarea de rachete către nordul Israelului.

După ce a slăbit mișcarea teroristă palestiniană Hamas, al cărui atac de o amploare fără precedent din 7 octombrie 2023 pe pământul israelian a declanșat ostilități mortale în Fâșia Gaza, Israelul poartă acum un război deschis în Liban împotriva Hezbollahului, un aliat al mișcării islamiste palestiniene, potrivit Le Nouvel Observateur.

(Traducerea: Rodezia Costea, RADOR RADIO ROMÂNIA)

Revista presei