Parisul și Londra, nou ajutor financiar pentru Autoritatea Palestiniană

Parisul și Londra, nou ajutor financiar pentru Autoritatea PalestinianăMahmoud Abbas / Sursa foto: Platforma X

Franța și Marea Britanie au acordat o subvenție în valoare de 19,7 milioane de dolari (aproximativ 18 milioane de euro) pentru Autoritaea Palestiniană, pentru a-i permite să asigure continuitatea serviciilor vitale în materie de sănătate și educație în Cisiordania ocupată.

Bani pentru Autoritatea Palestiniană

Acordul a fost semnat la Ramallah, sediul Autorității Palestiniene (AP), au informat jurnaliștii AFP. Suma va ajunge la Autoritatea Palestiniană (AP) printr-un fond de urgență creat în 2021 de Banca Mondială și menit să prevină colapsul economiei palestiniene.

De câțiva ani, AP trece printr-o criză financiară gravă, care a împiedicat-o să plătească integral salariile funcționarilor publici. Această criză s-a agravat odată cu războiul declanșat de atacul fără precedent al Hamas împotriva Israelului din 7 octombrie 2023 și de izbucnirea violențelor în Cisiordania - teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967 - în marja ostilităților în curs din Fâșia Gaza.

În ultimele luni, mai mulți oficiali palestinieni au avertizat asupra riscului de colaps al economiei palestiniene, dacă situația va persista.

Autoritatea Palestiniană se plânge de taxele impuse de Israel

În timpul ceremoniei de semnare de la Ramallah, Wael Zaqout, ministrul palestinian al Planificării și Cooperării Internaționale, a reamintit „provocările persistente agravate de războiul împotriva poporului nostru din Gaza și de atacurile continue din Cisiordania”.

El a criticat, de asemenea, „taxele impuse de guvernul israelian asupra veniturilor vamale palestiniene” și a cerut comunității internaționale să-și continue sprijinul.

Cisiordania

Cisiordania / sursa foto: arhiva evz

Acest ajutor financiar „vine într-un moment critic și promovează priorități comune”, a subliniat Stefan Emblad, directorul Băncii Mondiale pentru Teritoriile Palestiniene. Potrivit acestuia, sumă în cauză se adaugă recentului ajutor de 30 de milioane de dolari de la Banca Mondială.

Franța și Anglia trimit fonduri pentru bugetarii din Cisiordania

„Franța rămâne angajată în construirea unui stat palestinian viabil, capabil să-și exercite suveranitatea asupra tuturor teritoriilor sale, inclusiv Gaza”, a comentat consulul general al Franței la Ierusalim, Nicolas Kassianides, afirmând că este vorba de a răspunde la „cele mai urgente nevoi (...) ale poporului palestinian”.

La rândul său, consulul general britanic, Diane Corner, a afirmat că „contribuția Marii Britanii” a vizat „susținerea salariilor a 8.200 de medici, asistente și alți angajați din sectorul sănătății”.

Atât Londra, cât și Parisul au angajat deja fonduri în acest an pentru a ajuta AP să plătească salariile funcționarilor săi, potrivit La Libre Belgique.

(Traducerea: Rodezia Costea, RADOR RADIO ROMÂNIA)