Foamete. Sursa foto: facebookMinistrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că Uniunea Europeană trebuie să evite falimentul fermierilor prin prelungirea perioadei de aplicare a ajutorului pentru acest sector până la mijlocul anului viitor. În caz contrar, țara noastră nu poate garanta securitatea alimentară a populației.
Efectele războiului din Ucraina în agricultura europeană nu au dispărut. Florin Barbu consideră că, de aceea, este necesară extinderea aplicării Cadrului Temporar de Criză şi Tranziţie în sector, precum şi creşterea plafonului individual de ajutor per întreprindere agricolă.
Securitatea alimentară a UE nu poate fi garantată
"Securitatea alimentară a Uniunii Europene nu poate fi garantată fără o dezvoltare puternică a zootehniei, iar din acest punct de vedere ar trebui modificat regulamentul european în aşa fel încât animalele de reproducţie să fie incluse ca investiţii eligibile în cadrul Planurilor strategice", a declarat, astăzi, ministrul Agriculturii.
Florin Barbu susține că viitorul agriculturii europene depinde de este zootehnie.
"Creşterea animalelor joacă un rol esenţial în asigurarea proteinei necesare pentru alimentaţia populaţiei şi este vital să continuăm să sprijinim acest sector", a spus acesta.
Ministrul Agriculturii mai afirmă că a solicitat Comisiei Europene să analizeze urgent realităţile cu care se confruntă fermierii şi să crească plafonul individual aplicabil sectorului agricol primar la 560.000 euro per beneficiar.
"Pentru a preveni falimentul fermierilor şi a susţine redresarea sectorului, România propune prelungirea perioadei de aplicare a acestui ajutor până la cel puţin 30 iunie 2025", a spus el.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Sursa foto: Facebook
Congresul European al Fermierilor, la București
Peste 500 de fermieri din Europa sunt prezenţi la Congresul European al Fermierilor, care are loc la Bucureşti, în perioada 23 - 25 octombrie 2024.
COPA - COGECA este una dintre cele mai mari şi mai active organizaţii în reprezentarea intereselor agricultorilor şi a cooperativelor agricole din Uniunea Europeană. COPA uneşte 57 de organizaţii agricole europene, iar COGECA 31 de organizaţii ale cooperativelor agricole.
Cele două organizaţii reprezintă 28 de milioane de fermieri şi familiile acestora, dar şi în jur de 38.000 de cooperative.