Florin Barbu a impus cererile fermierilor români la Bruxelles. Comisarul pe Agricultură anunță modificarea PAC

Florin Barbu a impus cererile fermierilor români la Bruxelles. Comisarul pe Agricultură anunță modificarea PACSursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a reușit să impună, la Bruxelles, în cadrul Consiliului Agricultură şi Pescuit de la Bruxelles. solicitările fermierilor români. Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, a anunțat modificarea mai multor acte legislative din Politica Agricolă Comună.

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a reușit să impună, în Consiliul Agricultură şi Pescuit, punctul de vedere al fermierilor români. În urma discuțiilor, comisarul european pentru Agricultură a anunțat că urmează modificări în reglementările PAC.

Ministrul Agriculturii

Ministrul Agriculturii Sursa foto: Facebook /Florin Barbu

Florin Barbu, victorie la Bruxelles

Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, a declarat că există posibilitatea de a face „modificări limitate şi ţintite” în actele legislative de bază din actuala Politică Agricolă Comună (PAC) 2023 - 2027. Decizia autorităților europene vine în urma „numeroaselor solicitări” din partea statelor membre, inclusiv din partea României.

Ministrul Florin Barbu a comentat decizia comisarului european spunând că este o reușită a României. Potrivit spuselor sale, este prima oară când regulamentul de bază se modifică în primul an al implementării PAC. Ministrul Agriculturii participă în aceste zile la Consiliul Agricultură şi Pescuit de la Bruxelles.

„Comisarul european a anunţat că a luat act de multele solicitări venite din partea statelor membre, inclusiv de cele prezentate deja de România, în ceea ce priveşte modificările aduse la actele legislative de bază din actuala Politică Agricolă Comună, dar şi că vor exista nişte modificări limitate şi ţintite în acest regulament. Cred că este o reuşită a României, pentru că este pentru prima oară când se modifică regulamentul de bază în primul an de PAC”, a declarat Florin Barbu.

Modificări în documentele PAC

Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, a făcut o declarație în cadrul întâlnirii Consiliul Agricultură şi Pescuit la care a participat și Florin Barbu. El a declarat că vor fi modificate mai multe documente pentru a reduce poverile pentru fermieri.

„Pe lângă măsurile pe termen scurtă am luat notă de solicitările multora dintre dumneavoastră în ceea ce privește modificările aduse la actele legislative de bază din actuala PAC. Ne gândim la posibilitatea de a face niște modificări limitate și țintite la actele de bază ale PAC. Ideea este să ne concentrăm pe reducerea poverii pentru fermieri”, a declarat comisarul Janusz Wojciechowski.

Oficialul european a subliniat că va analiza revizuirea standardelor de mediu GAEC 6, GAEC 7 şi GAEC 8 din perspectiva reducerii poverii pe care o reprezintă pentru fermieri. În același timp a precizat că vor fi menținute și beneficiile de mediu pe care le aduc. Comisarul a mai spus că revizuirea va ține cont de toate ideile statelor membre, inclusiv de cele prezentate de România.

„De exemplu analizăm revizuirea GAEC 6, 7 și 8 din perspectiva reducerii poverii pe care o reprezintă pentru fermieri și în același timp să menținem beneficiile de mediu pe care le aduc. Acest exercițiu de revizuire ține cont de toate ideile dumneavoastră, inclusiv de cele prezentate de România”, a subliniat comisarul european.

Ajutoarele pentru agricultura

Agricultura Sursa foto: Dreamstime.com

Precizările ministrului Florin Barbu

Ministrul român al Agriculturii a explicat că în discuții, comisarul european a vornit despre o excepţie pentru micii fermierii care deţin sub 10 hectare. Florin Barbu a precizat că aceștia vor fi exceptați de la controalele privind condiţionalitatea.

De asemenea, va fi o excepţie pentru fermieri ecologici de la cerinţele de la GAEC 7 şi GAEC 8. Va fi o o scutire pentru fermierii care fac obiectul controalelor de condiţionalitate de la controalele ecocondiţionalităţii. Va exista, a precizat ministrul Barbu şi mai multă flexibilitate în ceea ce priveşte numărul de amendamente permise la nivelul planurilor strategice.