Ajutor european pentru agricultura românească. Milioane de euro pentru producătorii de tomate și usturoi
- Iulia Moraru
- 21 februarie 2024, 16:47
Comisia Europeană a dat miercuri undă verde unei inițiative propusă de România pentru susținerea fermierilor activi în producția de tomate și usturoi.
Fermierii se confruntă cu riscul de a-și pierde stabilitatea financiară din cauza turbulențelor pieței agricole generate de războiului din Ucraina. Banii de la Comisia Europeană sunt destinați producătorilor de tomate din spații protejate, cum ar fi serele, cât și celor implicați în cultivarea usturoiului.
Comisia Europeană acordă sprijin de 37,6 milioane euro pentru fermierii români
Decizia vine într-un moment tensionat, odată cu intensificarea conflictului dintre Rusia și Ucraina, a transmis executivul comunitar prin intermediul unui comunicat oficial.
Decizia de aprobare a schemei s-a bazat pe cadrul temporar de criză pentru ajutoarele de stat, adoptat inițial de Comisie la 23 martie 2022 și ulterior modificat la 20 iulie 2022 și 28 octombrie 2022.
În conformitate cu această schemă, sprijinul va fi furnizat sub formă de subvenții directe acordate pentru acești fermieri.
Sprijinul pentru fermierii români nu va depăşi 280.000 de euro
Limita maximă a sprijinului pentru fermieri nu va depăși suma de 280.000 de euro și va fi disponibilă până la data de 30 iunie 2024.
Comisia a evaluat că această măsură este esențială, adecvată și proporțională pentru a corecta o perturbare serioasă în economia unui stat membru, conform articolului 107, alineatul (3), litera (b) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și în conformitate cu condițiile stabilite în cadrul temporar.
Pe baza acestei analize, Comisia a aprobat schema în conformitate cu normele UE referitoare la ajutoarele de stat, potrivit Agerpres.
Schemă de ajutor pentru compensarea pierderilor la cultura de tomate în spații protejate
De altfel, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat în transparența decizională, săptămâna trecută, un proiect de Ordonanță de urgență care vizează instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru fermieri, pentru a compensa parțial pierderile suferite în sectorul cultivării de tomate în spații protejate, în perioada decembrie 2023 – trimestrul I al anului 2024.
Schemei de ajutor îi este atribuită o valoare totală de 166.206.250 lei, ceea ce echivalează cu maximum 33.690.000 euro.
Ajutorul de stat este distribuit pe bază individuală către fermieri și constă în suma de 1.500 euro pentru fiecare 1000 de metri pătrați de teren agricol.