new york

Orașul New York este cel mai populat oraș din Statele Unite ale Americii, zona sa metropolitană fiind una dintre cele mai mari zone urbane din lume.

Este situat în statul New York, prescurtat NY și are statutul de cel mai mare oraș al Statelor Unite încă din 1790, fiind de asemenea și primul oraș capitală al statului și locul de numire a lui George Washington ca primul președinte al Statelor Unite. De mai bine de un secol a fost unul din centrele mondiale importante de comerț și finanțe.

New York este de asemenea considerat unul din cele mai importante orașe din lume datorită influenței sale globale din mass-media, educație, divertisment, artă, și modă. Orașul este de asemenea și un centru important al afacerilor externe,găzduind sediul Organizației Națiunilor Unite.

New York este împărțit în cinci zone: The Bronx, Brooklyn, Manhattan, Queens, și insula Staten Island. Cu peste 8.5 milioane de rezidenți pe o arie de 830 km², New York este metropola cu cea mai mare densitate de locuitori din Statele Unite.

„Memoria apei”, iubire, frustrări, ocolișuri

„Memoria apei”, iubire, frustrări, ocolișuri

Piesa distinsă cu premiul Laurence Olivier, în anul 2000, „Memoria apei”, de Shelagh Stephenson, este adusă în scenă la Teatrul Național din București, după o serie de montări internaţionale de...

Nou PROTEST la Opera din Bucureşti: Artiştii refuză să urce pe scenă, iar reprezentaţia de sâmbătă s-a anulat. CE VOR PROTESTATARII

Nou PROTEST la Opera din Bucureşti: Artiştii refuză să urce pe scenă, iar reprezentaţia de sâmbătă s-a anulat. CE VOR PROTESTATARII

Este cea de-a treia reprezentaţie anulată. Ultimele săptămâni au dus la răsturnări de situaţie, scandaluri şi demiteri spectaculoase îtr-un loc în care ne aşteptam doar la spectacole de înaltă ţinută...

CÂT COSTĂ TROFEELE obţinute de ANTENA 3 la New York Festivals World's Best TV&Films

CÂT COSTĂ TROFEELE obţinute de ANTENA 3 la New York Festivals World's Best TV&Films

Reprezentanţii Antena 3 au comunicat recent că s-au întors cu patru premii de la New York Festivals World's Best TV&Films. Pe site-ul oficial apar cele şase nominalizări ale jurnaliştilor de...

HILLARY CLINTON și DONALD TRUMP, câștigători în primarele din New York

HILLARY CLINTON și DONALD TRUMP, câștigători în primarele din New York

Donald Trump și Hillary Clinton au obținut victorii răsunătoare în New York, marți noaptea, astfel încât se apropie tot mai mult de nominalizarea partidelor lor. Victoriile lor decisive apar într-o...

Ploieştenii au cu ce să se MÂNDREASCĂ. Oraşul din Prahova este PESTE New York, LONDRA şi PARIS. Clasamentul care va stârni INVIDIE

Ploieştenii au cu ce să se MÂNDREASCĂ. Oraşul din Prahova este PESTE New York, LONDRA şi PARIS. Clasamentul care va stârni INVIDIE

Ploieştiul, a ajuns să fie cu un pas înaintea marilor metropole din lume, precum New York, Londra sau Paris, la viteza internetului. Astfel, oraş cu peste 232.000 de locuitori, este...

Violonista Sarah Chang prezintă în România prima ei iubire

Violonista Sarah Chang prezintă în România prima ei iubire

Este unul dintre cei mai mari violoniști ai lumii și revine în fața publicului de la noi, astăzi, cu un concert care i-a marcat drumul în muzică: Max Bruch, concertul...

La New York a fost noaptea "cuţitelor" între Clinton și Sanders

La New York a fost noaptea "cuţitelor" între Clinton și Sanders

Hillary Clinton şi Bernie Sanders au avut joi noaptea una dintre cele mai dure confruntări din cursa pentru prezidențiale. Rivalii au avut dezbateri aprinse în decurs de două ore pe...

FORMIDABILA mașinărie de strâns BANI a Familiei Clinton

FORMIDABILA mașinărie de strâns BANI a Familiei Clinton

Bill și Hillary Clinton și-au construit în cei patruzeci de ani de viață publică o rețea de donatori unică, inventând tehnici noi în colectarea de fondur, lucru care este foarte...

Soții Iohannis – turiști de lux, pe banii noștri, la Festivalul Cireșilor Înfloriți de la Washington!

Soții Iohannis – turiști de lux, pe banii noștri, la Festivalul Cireșilor Înfloriți de la Washington!

Vineri, 1 aprilie 2016, seara, Klaus Iohannis s-a întîlnit la ambasada României de la Washington cu membri ai comunităţii româneşti. În Debutul Discursului rostit, avînd lîngă el pe Răvăşitoarea în...

La un an de la debutul scandalului, povestea emailurilor lui Hillary rămâne o nebuloasă

La un an de la debutul scandalului, povestea emailurilor lui Hillary rămâne o nebuloasă

Declarațiile oficialilor pe tema controversată a emailurilor se schimbă mereu, susține un judecător, care consideră că este vorba despre „rea credință” a administrației Obama Fostul secretar de Stat american, actuală...

Desenul, fereastra spre poezie

Desenul, fereastra spre poezie

Impresionantă seara vernisajului expoziției „Nedespărțite daruri”, de la Galeria Romană. Pentru câteva ore, galeria din inima Capitalei a devenit centrul artei bucureștene Expoziția „Nedespărțite daruri ” nu este doar o...

Polițistul din Las Fierbinți a făcut „Panică la Operă„

Polițistul din Las Fierbinți a făcut „Panică la Operă„

Câțiva dintre cei mai îndrăgiți actori ai momentului, vedete ale serialelor „Las Fierbinți” și „Atleti co Textila”, joacă împreună în comedia „Panică la Operă”. Din distribuție fac parte: Mirela Zeța...

Care este legătura dintre ISIS, Obama și George Soros?

Care este legătura dintre ISIS, Obama și George Soros?

Miliardarul George Soros a mers la Casa Albă spre sfârșitul anului trecut pentru a se întâlni cu controversatul consilier al lui Obama în problemele ISIS. Ce ascunde această vizită a...

MINUNEA de pe faţada unei case A UIMIT LUMEA. David Walker, NUMELE care a creat LEGENDA l Foto

MINUNEA de pe faţada unei case A UIMIT LUMEA. David Walker, NUMELE care a creat LEGENDA l Foto

David Walker este omul care a găsit reţeta ce îi permite să intre în istoria tuturor locurilor pe care le vizitează. La această performanţă a ajuns artistul din Marea Britanie...

România a cumpărat o SUPER TEHNOLOGIE de la americani. Aparatura va fi ansamblată la New York

România a cumpărat o SUPER TEHNOLOGIE de la americani. Aparatura va fi ansamblată la New York

România a făcut luni un pas important în ceea ce priveşte dotarea cu tehnologie de ultimă oră. Grupul Lockheed Martin a anunțat că a semnat un contract cu România pentru...

Pactul „à la Yalta” dintre Obama și Putin

Pactul „à la Yalta” dintre Obama și Putin

Pentagonul a dezvăluit Armatei ruse unde se află localizate trupele speciale americane în Siria, pentru ca zonele respective să fie ocolite de loviturile aeriene ale Moscovei. Informația demonstrează un nivel...

Noi detalii despre faptele de CORUPȚIE înteprinse de Dumitru Martin cu ARMATA AMERICANĂ

Noi detalii despre faptele de CORUPȚIE înteprinse de Dumitru Martin cu ARMATA AMERICANĂ

Dumitru Martin, acţionar al Polaris Constanţa, unchi al deputatului PSD Eduard Martin, a fost arestat de FBI şi acuzat de mituirea unui ofiţer din cadrul Forţelor Aeriene (US Air Force),...

Cum îți poți plasa SINGUR reclama pe site-urile Kanal D

Cum îți poți plasa SINGUR reclama pe site-urile Kanal D

Postul facilitează colaborarea cu advertiserii printr-un sistem self-service Kanal D lansează un nou serviciu destinat advertiserilor, prin care aceștia pot plasa reclame pe site-urile grupului, adică pe kanald.ro, wowbiz.ro și kfetele.ro, în doar trei...

Pentagonul vrea să ATACE „Capitala ISIS” din Libia, Obama REFUZĂ

Pentagonul vrea să ATACE „Capitala ISIS” din Libia, Obama REFUZĂ

Președintele Obama a respins un plan al Pentagonului de a ataca Sirte, capitala de facto a ISIS în Libia, în ciuda acțiunilor tot mai periculoase și a amenințării crescânde a...

Dans străvechi indian adus în prezent de artiști timișoreni. Coregrafie supervizată de celebra dansatoare Reela Hota I VIDEO

Dans străvechi indian adus în prezent de artiști timișoreni. Coregrafie supervizată de celebra dansatoare Reela Hota I VIDEO

Artistul multimedia Daniel Dorobanțu, fondatorul ansamblului de artă sincretică Thy Veils, semnează un nou videoclip realizat în colaborare cu dansatoarea Antonia Rașovan. Thy Veils este un ansamblu de artă sincretică,...