Lista publicaţiilor din care a copiat Codruța Kovesi pentru lucrarea de doctorat
Deși a susținut, de la primele acuzații de plagiat, că și-a făcut singuă teza, pe zi ce trece apar tot mai multe dovezi că șefa DNA a dat copy-paste din...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.
A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.
La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.
Deși a susținut, de la primele acuzații de plagiat, că și-a făcut singuă teza, pe zi ce trece apar tot mai multe dovezi că șefa DNA a dat copy-paste din...
Invitat la B1 TV, fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a continuat divergenţele pe care le are cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. Liderul PMP a reluat tema răspunsurilor pe...
Preşedintele organizaţiei judeţene PNL Vaslui, senatorul Dan Marian, a demisionat şi a anunţat că se retrage de pe lista de candidaţi pentru alegerile parlamentare. Decizia a fost anunţată în şedinţa...
Dosarul instrumentat de Direcția Națională Anticorupție împotriva deputatului Sebastian Ghiță a fost desființat de către judecătorii curții supreme. Procurorii DNA trebuie, astfel, să refacă rechizițitoriul. Potrivit PSNews, decizia luată în...
Universitatea de Vest din Timişoara a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că a început procedurile interne privind verificarea tezei de doctorat a şefului DNA, Laura Codruţa Kovesi. Luni, UVT a...
Șefa DNA spune că nu dă nici un pas înapoi în fața celor care sunt pe urmele ei sau încearcă să destabilizeze lupta anticorupție Prezentă, ieri, la lucrările Consiliului Superior...
Klaus Iohannis a venit la Ateneul Roman decis să vorbească despre cele mai mai importante lucruri şi să facă precizări despre cele mai arzătoare probleme ale zilei. Deşi organizatorii au...
Mihnea Costoiu audiat la Parchetul General după dezvăluirile făcute de Sebastian Ghiţă. Conform România TV, Mihnea Costoiu a fost la Parchetul General şi a fost audiat în dosarul autodenunţului făcut...
Marţi, 4 octombrie 2016, în cadrul unei conferinţe de presă, Călin Popescu Tăriceanu, a lansat iniţiativa unei Legi prin care să se constituie o Autoritate Naţională de Interceptări sub control...
Marţi, 4 octombrie 2016, în cadrul unei conferinţe de presă, Călin Popescu Tăriceanu, a lansat iniţiativa unei Legi prin care să se constituie o Autoritate Naţională de Interceptări sub control...
Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu nu ştie ca pe listele partidului să se afle candidaţi cu probleme penale. În ceea ce-l privește, Tăriceanu nu a luat încă o decizie. Întrebat...
Președintele României, Klaus Iohannis a dat mai multe declarații despre discuțiile sale recente cu Laura Codruța Koveși, iar acesta a transmis că nu se pune problema unei plecări a șefei...
Udrea dezvăluie trecutul: "Am fost la evenimente private cu doamna Kovesi" Elena Udrea şi-a anunţat candidatura pentru alegerile parlamentare din decembrie şi a folosit această ocazie pentru a dezvălui amănunte...
Călin Popescu-Tăriceanu, în calitate de senator, îi cere premierului Dacian Cioloș să-i răspundă la câteva întrebări legate de interceptări. 1. Care este numărul cetăţenilor români cărora le-au fost interceptate şi...
”Cumințenia Pământului” este un eșec uriaș, a comentat la DC NEWS fostul premier Victor Ponta. El este cel care a și inițiat ideea de a achiziționa opera lui Constantin Brâncuși....
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, este audiat la ÎCCJ în calitate de martor în dosarul lui Mihail Vlasov, fost şef al Camerei de Comerţ şi Industrie a României. În dosar...
Procurorii DNA efectuează mai multe percheziţii la sediile Poliţiei de Frontieră Constanţa, Biroului vamal şi Căpităniei Portului într-un dosar de mită, potrivit unor surse judiciare. Potrivit surselor citate de Agerpres,...
Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat că a fost interceptat, în 2015, pe mandat de siguranță națională. Vorbea la telefon cu fostul său consilier Tal Silberstein. INTERCEPTAT. "Am fost...
O informație furnizată de stiripesurse.ro arată că senatorul Sebastian Ghiță a depus la Parchetul General indicativul avionului privat care a fost folosit pentru obținerea semnăturilor judiciare pentru doctoratul șefei DNA,...
Fostul şef al CJ Buzău Cristinel Bîgiu a povestit magistraţilor cum a mers personal la PNL cu 425.000 de euro în pungi de plastic, bani proveniţi de la Adrian Mladin,...