Surpriză de ziua campionului moldovean Valeriu Mircea. Ce i-a transmis soția sa, vicecampioana Anastasia Nichita

Surpriză de ziua campionului moldovean Valeriu Mircea. Ce i-a transmis soția sa, vicecampioana Anastasia NichitaSursa foto: Facebook/Anastasia Nichita

Luptătorul moldovean de arte marțiale mixte Valeriu Mircea, campion în organizația europeană de MMA KSW, își sărbătorește astăzi, 5 octombrie, ziua de naștere. Sportivul împlinește 33 de ani, iar una dintre primele urări publice a venit din partea soției sale, vicecampioana la lupte Anastasia Nichita.

Cu această ocazie, Anastasia Nichita i-a transmis soțului său un mesaj emoționant și i-a promis că îi va fi alături la fiecare pas. Sportiva a inclus în mesaj și numele fiicei lor, Kataleya, subliniind sprijinul familiei pentru Valeriu Mircea.

„La mulți ani, iubirea noastră! 33 de ani și o viață întreagă înainte să cucerești tot ce ți-ai propus. Să rămâi la fel de puternic, ambițios și cu suflet mare. Eu și Kataleya vom fi mereu în colțul tău, în fiecare luptă a vieții. Te iubim enorm!”, a scris Anastasia Nichita.

Anastasia Nichita

Sursa foto: Facebook/Anastasia Nichita

Un luptător cunoscut în Europa

Valeriu Mircea este unul dintre cei mai cunoscuți luptători moldoveni de arte marțiale mixte. Sportul combină tehnici din mai multe discipline de contact, precum luptele, boxul, kickboxingul și jiu-jitsu.

Mircea este cunoscut publicului european prin participarea la KSW. Organizație profesionistă de arte marțiale mixte din Polonia, una dintre cele mai importante promoții de acest gen din Europa.

Anastasia Nichita este o luptătoare din Republica Moldova, campioană europeană la proba feminină de 59 de kilograme la Campionatul de Lupte din 2020, medaliată cu aur la 2020 Individual Wrestling World Cup, competiție organizată în locul Campionatului Mondial, și vicecampioană olimpică la Paris 2024.

Cine este Anastasia Nichita

Soția lui Valeriu Mircea este una dintre cele mai cunoscute sportive din Republica Moldova. Anastasia Nichita a fost desemnată cea mai bună sportivă a Republicii Moldova în 2019, 2020 și 2023.

Sportiva are în palmares mai multe medalii importante obținute în competițiile europene și mondiale de lupte.

În 2018, la Campionatul European de Lupte U23 de la Istanbul, Nichita a cucerit medalia de argint la categoria de 59 de kilograme. Un an mai târziu, a obținut o nouă medalie de argint la Campionatul Mondial de Lupte U23 de la Budapesta, în aceeași categorie.

În 2019, la Campionatul European de Lupte de la București, Anastasia Nichita a câștigat medalia de bronz la categoria de 57 de kilograme. În același an, ea a urcat pe podium și la Jocurile Europene de la Minsk, unde a obținut tot bronzul la categoria 57 kg.

cununia

Valeriu Mircea și Anastasia Nichita. Sursa foto: Facebook

Campioană europeană și decorată cu Ordinul de Onoare

Anul 2020 i-a adus unele dintre cele mai importante rezultate din carieră. Anastasia Nichita a cucerit medalia de aur la Campionatul European de Lupte de la Roma, la categoria 57 kg.

Tot în 2020, sportiva a câștigat aurul la competiția Individual Wrestling World Cup, desfășurată la Belgrad.

Performanțele sale au fost recunoscute și la nivel național. În 2022, Anastasia Nichita a fost decorată cu Ordinul de Onoare, una dintre cele mai importante distincții ale Republicii Moldova.

Din mai 2025, Nichita este căsătorită cu luptătorul Valeriu Mircea. Cei doi au o fetiță, născută la 18 august 2025, motiv pentru care sportiva a luat o pauză în cariera sportivă.