Succes dublu pentru David Popovici la Memorialul „Michel Bally” din Elveția

Succes dublu pentru David Popovici la Memorialul „Michel Bally” din Elveția Sursa foto: Facebook/David Popovici

David Popovici reușește o performanță remarcabilă în Elveția. A obținut o dublă victorie la Memorialul „Michel Bally” din Nyon, ediția a 33-a.

Înotătorul român David Popovici a luat parte la Memorialul „Michel Bally”. Un turneu care desfășoară cursele într-un bazin de 25 de metri. În contrast cu competițiile oficiale care folosesc un bazin standard de 50 de metri.

David Popovici domină competiția de la Memorialul „Michel Bally”

David Popovici s-a alăturat competiției și a oferit o performanță remarcabilă. La doar 19 ani, Popovici a concurat în probele de 200 de metri liber și 400 de metri liber. A reușit astfel să încheie cu timpi de 1:43:58 și, respectiv, 3:48:25.

Competiția continuă pentru sportivul român. Duminică, el va concura atât în proba de 50 de metri liber, cât și la cea de 100 de metri liber. La această probă deține recordul mondial pentru cel mai bun timp.

Ne puteți urmări și pe Google News

Evenimentul sportiv poartă numele de Memorialul „Michel Bally” și are loc la Nyon, într-un bazin de 25 de metri, pe 7 și 8 octombrie. Fiecare probă include finale pentru categorii de vârstă, începând de la 12 ani.

Antrenorul înotătorului român a dezvăluit înainte de competiția din Elveția, care sunt concursurile la care Popovici va mai participa în acest an.

Ne antrenăm în Bucureşti, atât la Dinamo, cât şi la ‘Lia Manoliu’. Încep cursurile la universitate şi e bine să fie prezent cât mai mult ca sa prindă ritmul vieţii studenţeşti. Vom participa în această săptămână la un concurs mic în Elveţia, unde vrem sa vedem nivelul tehnic actual”, a spus Adrian Rădulescu.

David Popovici și antrenorul Adrian Rădulescu

Sursa foto. Captura Video

Sportivul se pregătește pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024

Antrenorul lui Popovici a informat Agerpres că următoarele competiții pe listă sunt Campionatele Naționale în bazin scurt, programate între 9 și 12 noiembrie. Dar și Campionatele Europene din luna decembrie. Despre participarea la eventuale alte competiții, nu s-a luat încă o decizie.

Pentru anul viitor, cel mai important obiectiv este reprezentat de Jocurile Olimpice de la Paris. Cu scopul de a se concentra pe deplin asupra acestei competiții, David Popovici a decis să nu participe la Campionatele Mondiale care vor avea loc în Qatar, în luna februarie.

Decizia este să nu meargă la Doha. În principiu, este o decizie finală. Prioritizăm pregătirea”, a subliniat el.