Barna a fost pus la colț de studenți. „Vom continua cu protestele”

Barna a fost pus la colț de studenți. „Vom continua cu protestele” Sursa foto: Arhiva EVZ

Vicepremierul Dan Barna a avut parte de o surpriză de proporții. A crezut că poate convinge studenții să renunțe la protestele legate de gratuitatea transportului.

Subvenții transport: Barna a fost pus la colț de studenți! Studenții din USR (Uniunea Studenților din România) îi dau motive de neliniște vicepremierului Dan Barna. Aceștia au avertizat că vor continua protestele.  Discuția avută cu președintele USR nu a avut o finalitate clară.

Vineri, studenții au protestat în București și în țară

Vineri, studenții USR (Uniunea Studenților din România) au protestat în București și în mai multe municipii din țară împotriva intenției Guvernului Cîțu. Guvernul urmează să elimine sau să limiteze gratuitatea la transportul cu trenul.

După protest, Dan Barna a transmis că a discutat cu reprezentanți ai mai multor organizații studențești. Din postarea sa pe Facebook, s-a înțeles că s-a ajuns la o concluzie. Demnitarul a precizat că subvenția pentru transport se aplică pe toată durata anului, nu doar pe perioada cursurilor, fără limită de călătorii.

„Subvenția va reprezenta 50% din costul călătoriei pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri și naval”, a precizat Barna în postarea sa.

Președintele Uniunii Studenților din România dezminte concluzia lui Barna 

Președintele Uniunii Studenților din România a explicat concluzia comunicată de vicepremier. Tema întâlnirii a fost intenția Guvernului Cîțu de a elimina sau limita gratuitatea la transportul cu trenul.

Alex Vasile a declarat pentru DC News:„Am fost chemați după protestul de vineri și cumva, din postarea domnului Dan Barna, cam așa părea: că ne-am înțeles. Dar n-am făcut asta.”

Liderul studenților a mai explicat: „Discuțiile de vineri au fost doar ca el să ne explice de ce asta e o măsură bună și noi să-i explicăm de ce nu e, de fapt, o măsură atât de bună. De ce ar putea să găsească alte locuri din care să obțină banii. Tocmai de aia am făcut și noi postarea de pe Facebook, vineri seară, să spunem că nu s-a ajuns la concluzia respectivă. Din descrierea pozei domnului vicepremier părea că ne-am înțeles, dar nu e chiar așa.

Singura concluzia a fost că el o să transmită către colegii de la guvernare soluțiile și măsurile propuse de noi. Dar că nu ne promite nimic. Ei oricum par foarte porniți să mențină aceste lucruri. Motiv pentru care noi vom continua cu protestele”, a mai spus Alex Vasile pentru DC News.