Studiu: o singură doză de Pfizer are un efect esențial asupra imunității. Care sunt beneficiile

Studiu: o singură doză de Pfizer are un efect esențial asupra imunității. Care sunt beneficiile

Un nou studiu realizat în Marea Britanie confirmă o eficacitate deosebită a vaccinului Pfizer în creșterea răspunsului imun atât la persoanele infectate cu SARS-CoV-2, cât și la cele neinfectate.

O doză din vaccinul dezvoltat de compania Pfizer împotriva COVID-19 oferă un răspuns imun similar cu cel generat de infecţie. În egală măsură, poate asigura totodată protecţie împotriva variantelor pentru persoanele care au contractat anterior virusul SARS-CoV-2, conform unui studiu britanic publicat vineri, informează Reuters, citată de Agerpres. Marea Britanie a extins, în decembrie, decalajul dintre doze până la 12 săptămâni. Oficialii s-au arătat încrezători în datele analizei conform căreia dozele iniţiale din vaccinurile Pfizer şi AstraZeneca au generat un nivel de protecţie.

O doză Pfizer-BioNTech generează răspunsuri imune puternice la 99% dintre cei vaccinați

Studiul, condus de universităţile Sheffield şi Oxford cu suportul Consorţiului de Imunologie la Coronavirus din Marea Britanie, a fost lansat vineri în variantă preliminară. Cercetarea a demonstrat că 99% dintre persoane generează răspunsuri imune puternice după o doză Pfizer-BioNTech.

Cercetarea susţine datele asupra vaccinării din Marea Britanie cuprinse în studiul SIREN. Studiul a constatat că o singură doză administrată din unul dintre aceste vaccinuri reduce riscul de formă gravă de boală.

"SIREN demonstrează o eficacitate foarte mare a vaccinului împotriva spitalizării după o singură doză, majoritatea acestor oameni nefiind infectaţi anterior. Aşadar, ceea ce încercăm să facem este să analizăm mecanismul în acest caz", a declarat reporterilor Susanna Dunachie de la Departamentul de Medicină Nuffield al Universităţii Oxford.

"Observăm răspunsuri ale celulelor T şi anticorpilor după o singură doză la persoanele care nu au fost infectate anterior. Aşadar, găsim acest lucru destul de liniştitor", a explicat specialista.

Vaccinul a provocat răspunsuri ale anticorpilor şi celulelor T de 6 ori mai mari

Studiul, cel mai mare efectuat pe date din lumea reală asupra răspunsurilor celulelor T şi anticorpilor de la lansarea vaccinării în Marea Britanie, a analizat lucrători din domeniul sanitar. În special femeilor li s-a administrat o doză din vaccinul Pfizer. Cercetătorii au analizat probe de sânge colectate de la 237 de persoane. S-a constatat că răspunsurile anticorpilor şi celulelor T la subiecţii care nu au avut anterior COVID-19 erau asemănătoare cu cele generate în mod natural de infecţie.

Persoanele infectate anterior au dovedit un răspuns imun mai puternic şi mai extins, arată studiul. Răspunsul celulelor T a fost de aproximativ 6 ori mai mare decât în cazul persoanelor care nu fuseseră infectate anterior.

Thushan de Silva, autor al studiului de la Universitatea Sheffield, a declarat că stimularea anticorpilor preexistenţi poate oferi protecţie împotriva variantelor de coronavirus. Protecția este inclusiv faţă de mutația descoperită iniţial în Africa de Sud, despre care s-a demonstrat că reduce eficacitatea vaccinurilor existente, mai notează Reuters.

Ne puteți urmări și pe Google News