Strângere de semnături, la Constanța, pentru campania USR “Fără penali în funcții publice”

Strângere de semnături, la Constanța, pentru campania USR “Fără penali în funcții publice”

Reprezentanții USR Constanța au început strângerea de semnături privind inițiativa “Fără penali în funcții publice” pentru modificare a Constituției. În fața Casei de Cultură din oraș a fost amplasat un cort la care sunt așteptați constănțenii care vor semna lista de susținere a inițiativei USR.

Organizația USR Constanța mizează pe cel puțin 25.000 de semnături din partea localnicilor în intervalul de șase luni pe care formațiunea politică îl are la dispoziție pentru acumularea  celor 500.000 de semnături din toată țara. Campania de semnături a început, ieri, pe faleza Cazinoului din Constanța. Astăzi, reprezentanții USR au amplasat un cort în fața Casei de Cultură din oraș, urmând să fie mutat și în alte zone are orașului, potrivit președintelui organizației municipale a USR Constanța, Remus Negoi.

 

Deputatul USR de Constanța, Stelian Ion, își pune mari speranțe în campanie. “Sper ca cetățenii să își dea girul pe liste și vor spune în acest fel, că e clar că nu își doresc să aibă în conducerea țării persoane care au condamnări penale. Trebuie să se separe apele în sensul dacă vrem să adoptăm un model european în care integritatea sau meritocrația să stea la baza societății. Sau ne dorim ca șmecheria si hoția să domine în continuare această societate”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit liderului municipal al USR Constanța, Remus Negoi, “după şase luni, listele vor fi depuse la primăriile localităţilor pentru verificare şi avizare. Apoi, după ce va ajunge în parlament şi va fi votat de ambele camere, acest proiect de lege va fi supus unui referendum organizat de Guvernul României“. Iar deputatul Stelian Ion susține că “momentul critic va fi votul din parlament dar la referendum va fi un rezultat pozitiv”