EVZ Special
ȘTIA CEAUȘESCU CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? Răspunsul tranșant al Gen. Iulian Vlad, ÎNTR-UN NOU INTERVIU ACORDAT REVISTEI PERISCOP (III)
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Ultima parte a interviului cu Generalul Iulian Vlad, publicat în ultimele două numere ale revistei “Periscop”, revista Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe, conține o nuanță extrem de importantă.
Este vorba despre modul în care era informat Nicolae Ceaușescu înainte de 1989 despre situația din România. Autorii interviului, gen (r) Petru Neghiu și col (r) Alexandru Omeag, îi pun această întrebare fostului lor șef, încercând să se lămurească și ei, odată cu cititorii. Iar generalul Iulian Vlad, ultimul șef al Securității, răspunde scurt, dar tranșant. Limpezește astfel o problemă care părea neclară, responsabilitatea lui Nicolae Ceaușescu pentru viața mizerabilă pe care au dus-o milioane de români înainte de Revoluție. Așa cum am mai spus, Evenimentul Zilei a decis publicarea acestui interviu cu valoare istorică, în ciuda controverselor care roiesc în jurul oricărui subiect legat de fosta Securitate. Fostele cadre ale Securității au o responsabilitate importantă pentru evoluția României, înainte și după 1989, dar mărturia cu valoare istorică a Generalului Iulian Vlad trebuie citită până la capăt. Ceea ce vă invit să o faceți.
- Periscop: În vara anului 1989, o anumită unitate operativă din Centrul de Informații Externe a obținut și transmis „mai sus” informații că la Budapesta anumite forțe străine pregătesc, împreună cu Asociația „România Liberă”, o răsturnare, o lovitură de stat, că viitorul guvern se va numi Frontul Salvării Naționale... s-au adus în țară inclusiv afișe cu un apel al Frontului Salvării Naționale. Deci, cu 4-5 luni înainte de evenimentele din Decembrie ’89... Presupunem că aceste informații au ajuns la dumneavoastră și, implicit, la Nicolae Ceaușescu.
- Gen Iulian Vlad: Mă provocați într-o chestiune care mă doare cumplit. Premergător evenimentelor din Decembrie ’89, sau în toiul acelor tulburări, am avut cunoștință despre unele lucruri, despre unele informații importante, așa cum ați spus și voi. Întâmplător sau nu, asta n-a venit (???). Dar au fost altele, obținute pe diverse linii de muncă, foarte importante și care ne-au ajutat. Mereu mi-am pus întrebarea dacă cineva, pe undeva, manipulează, nu în sensul de a da informațiile astea pe mâna nu știu cărui dușman al țării, dar de ce nu le pune pe masă? Este adevărat că orice informație venită presupunea o muncă ulterioară împovărătoare de verificare... Mi-am pus și eu întrebarea: oare cel care a făcut să nu ajungă informația la mine s-a temut că-și rupe oasele mai apoi? Putem să luăm în considerare și varianta că informația s-a oprit la nivelul șefului Direcției și să nu fi mers mai departe. Deși el, ca șef al unității, avea posibilități și resurse operative mai mari decât le-aveam eu. Și eu aveam, dar nu puteam verifica în profunzime... eu aveam tot muntele care era DSS și nu puteam aborda detaliile... Au fost în niște compartimente niște oameni pe care nu știu cine i-a ținut acolo. Apropo de ofițerul care s-a dus la primărie...parcă un șef de colectiv sau de compartiment nu mai știu pe unde, dar și alții care nu erau chiar de mâna a 14-a. Asta a fost.
- Periscop: Vi s-a sugerat vreodată ceva de genul „să nu deranjăm”, sau „cum să-i trimitem Tovarășului o asemenea informație?”
- Gen Iulian Vlad: Chestiunea cu de ce să-i dăm Tovarășului, de ce să-l supărăm pe Tovarășu’ mi-a repugnat întotdeauna... Eu am spus-o, cu toată claritatea, că sunt dator să prezint informația. Că se supă- ră cineva, că se necăjește altcineva este o altă problemă. Dar eu nu puteam să- mi asum o răspundere atât de gravă - să fie obținută o informație și să nu ajungă acolo unde trebuie.
- Periscop: Au fost și cazuri în care informația a plecat de la dumneavoastră și a fost oprită la Cabinetul 2, înainte de a-i fi prezentată lui Nicolae Ceaușescu?
- Gen Iulian Vlad: S-a întâmplat ceva care a fost crucial în activitatea mea. Trecuseră doar câteva zile de când fusesem numit șef al Departamentului Securității Statului. Între timp, primisem niște informații extrem de sensibile, le analizasem și lucram la o notă cu care să mă duc la Președinte. Întotdeauna și, cu atât mai mult atunci când informațiile erau deosebite și prin urgența lor mă obligau să le prezint verbal, eu făceam totuși și o notă. Adesea se întâmpla să-mi spună: ”Lasă-mi și materialul !” Și era foarte riguros în privința aceasta. Toate materialele de la noi le prelua personal, iar plicurile cu buletinele informative le închidea și sigila singur, după ce făcea semnul „V” că a luat la cunoștință.
La un moment dat, sună telefonul: „Ce faci Vlad?” – se aude o voce mieroasă. Era Elena Ceaușescu. „Lucrez la o notă pentru Tovarășul Președinte”. „E ceva deosebit?” „Da, este ceva deosebit”. „Măi, Vlad, aveți grijă să nu-l necăjiți pe Tovarășu! Are atâtea probleme, iar cu sănătatea nu e prea bine”! Zic: „Informația la care lucrez trebuie să ajungă neapărat la Tovarășul Președinte”. „Și când e gata?” „Cred că în cel mult o oră, aș putea să ajung la Comitetul Central.” „Să treci și pe la mine”.Am ajuns la Cabinetul 2...Cum am intrat, mi-a cerut materialul. „Stai tu aicea, la mine, că mă duc eu să-l duc”.
Mi-am dat seama că am făcut o gafă cât mine de mare. N-au trecut mai mult de 10-15 minute și șeful de cabinet al Președintelui a venit să mă anunțe că Tovarășul a ordonat să mă prezint imediat la dânsul. Am intrat, am luat poziția de drepți și am salutat regulamentar. Elena Ceaușescu era proțăpită la una din ferestrele care dădeau spre Palatul Republicii, iar el se plimba prin birou ca un leu în cușcă. Nici nu s-a uitat la mine. La un moment dat se oprește brusc în fața mea: „Ascultă, Vlad! Cine e șeful tău”? „Dumneavoastră, Tovarășe Președinte”. „Păi dacă eu sunt șeful tău, de ce nu vii să-mi raportezi personal? Cum îndrăznești să încalci regulamentul?” Și ea, ca o stană de piatră, nu se mișca de la fereastră.„Îți pun în vedere că, dacă o singură dată se mai întâmplă un lucru precum cel de astăzi, cu mine nu mai lucrezi!”.
Ei bine, din acel moment, odată cu începutul mandatului meu, lucrurile s-au clarificat cum nu cred că ar fi fost posibil altfel. Tot răul a avut și partea lui bună...
- Periscop: Domnule general, ați cunoscut bine evoluția, reformele și activitatea desfășurată de structurile de informații externe ale României. Câtă autonomie avea spionajul românesc față de „umbrela administrativă”care s-a schimbat tot timpul... Ministerul de Interne, Consiliul Securității Statului, iar Ministerul de Interne... etc.?
- Gen Iulian Vlad: La venirea mea în Ministerul de Interne, sarcina mea de bază a fost de a coordona măsurile vizând pregătirea și perfecționarea cadrelor, ceea ce presupunea să știi ceva despre munca instituției, dar să ai și o pregătire pe linia activității de informații... Am simțit această nevoie, convins fiind că nu pot duce la bun sfârșit o astfel de misiune dacă nu realizez un minimum de pregătire specifică. I-am raportat ministrului că simt nevoia de a face o practică operativă în direcțiile importante ale aparatului de securitate, idee pe care a încurajat-o. Am trecut astfel pe la principalele structuri de informații interne: Direcția I-a, Direcția a II-a și, respectiv, Direcția a IIIa, unde am zăbovit ceva mai mult, având în vedere complexitatea problemelor de contraspionaj și conexiunile cu alte linii de muncă. Pe linia informațiilor externe, nu am făcut practică. Am avut cunoștință de structura acestei unități, de atribuțiile specifice și am cunoscut cadrele de conducere, cel mai bine pe generalul Nicolae Doicaru, șeful Direcției de Informații Externe, cu care am lucrat efectiv (…)
Periscop: Domnule general, care credeți că au fost cele mai importante, două – trei realizări ale serviciului de spionaj românesc înainte de ’89?
- Gen Iulian Vlad: Au fost rezultate multe, unele colosale... Pot să vă spun până dimineață. O iau de la informația politică, care a fost de substanță de-a lungul timpului, în pofida părerii neavizate a domnului Meleșcanu. Sunt convins că Nota aceea despre înțelegerile Bush-Gorbaciov, taxată de domnia sa în termenii cunoscuți, l-a jignit și pe ultimul ofițer de informații din România, pentru că ofensa nu mi s-a adus numai mie, ci întregii instituții... Astfel de informații se obțin cu profesionalism, riscuri și sacrificii imense. Au fost și alte exemple. În al doilea rând, contribuția istorică a structurii de informații externe pentru creșterea, dezvoltarea și propășirea economiei naționale. Au fost și oameni pe care istoria îi condamnă și care au lucrat în acest serviciu, unii chiar în funcții de conducere ..., dar nu ei au fost cei care au strâns ca albinele date și informații, ci săpătorii aceia de rând. Oare trebuie să uităm vreodată că unele din marile noastre întreprinderi de cea mai înaltă performanță s-au creat și dezvoltat pe baza documentațiilor aduse de spionajul românesc? Inclusiv în domeniul nuclear, dar nu vreau să merg mai departe.
Pe un alt palier, structura de informații externe, cu diversele ei denumiri de-a lungul timpului, a fost, deseori, antemergătorul deschiderilor care s-au făcut în domeniul relațiilor internaționale, printr-o serie de legături, contacte primare, tatonări... Eu însumi am avut unele contribuții pe linia aceasta. Am să vă povestesc altădată despre întâlnirea cu cancelarul Germaniei. Este adevărat, în contextul în care deschisesem anterior niște canale extraordinar de importante pentru noi, când am fost trimis de Președinte pentru a elucida împrejurările trădării lui Pacepa. Prin urmare, dacă ne referim numai la aceste direcții esențiale ale dezvoltării țării, putem spune lucruri absolut onorabile despre această instituție. (…)
INTERVIUL POATE FI CITIT INTEGRAL ÎN REVISTA „PERISCOP”
