Statul a majorat impozitele pe chirii. Proprietarii sunt obligați să-și înregistreze contractele la ANAF

Statul a majorat impozitele pe chirii. Proprietarii sunt obligați să-și înregistreze contractele la ANAF Blocuri Sursa foto: Arhiva EVZ

Taxele pentru proprietarii de locuințe au fost crescute, pentru anul viitor, iar cei care au apartamente pe care le dau în chirie trebuie să fie foarte atenți la relația cu ANAF, pentru că riscă sancțiuni grave.

Impozitele datorate statului pentru veniturile obținute din închirierea locuințelor vor crește cu 60% începând cu 1 ianuarie. Se va ajunge la o majorare a impozitului deoarece autoritățile au modificat procedura de calcul a acestora, eliminând cota deductibilă. În plus, Codul Fiscal prevede reintroducerea obligativității, pentru proprietari, de a înregistra la ANAF aceste contracte.

Proprietarii de imobile care obțin venituri din chirii vor plăti un impozit mai mare, începând cu luna ianuarie. Guvernul a modificat codul fiscal schimbând procedura de calcul a impozitelor datorate. Mai exact, va fi eliminată cota deductibilă care se aplică în prezent, astfel că noile impozite vor fi mai mari cu aproximativ 60%.

Conform unor analize care vizează piața imobiliară, procentul locuințelor de pe piața date închirie este cuprins între 7 și 15%, în medie. În orașele mai mari precum București, Iași, Cluj, procentul este mai mari, ajungând chiar și la 20%. Conform analizei, 3 din 10 proprietari confirmă că au un contract nedeclarat la ANAF și nu plătesc impozite ori au închiriat doar în baza unei înțelegeri verbale.

Ne puteți urmări și pe Google News

OUG 16/2022, care a modificat Codul fiscal, modifică formula de calcul a impozitului datorat pentru chirii. Astfel, cota de 10% nu se va mai calcula prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 40% asupra acestuia. Cei 10% vor fi aplicați direct pe întreg venitul impozabil, ceea ce va însemna o majorare a valorii impozitului. Excepție de la această regulă vor face sumele obținute din arendă sau din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală.

De exemplu, dacă în prezent, la o chirie de 300 de euro, impozitul anual datorat statului este de 217 euro, din 2023 acesta va crește la 362 euro, conform Digi 24.

Cum se înregistrează contractele de închiriere la ANAF

Mai mult, conform noilor reglementări care vor intra în vigoare de anul viitor, redevine obligatorie înregistrarea contractelor de închiriere la ANAF. Obligația de a transmite contractele de închiriere la Fisc se va aplica din 1 ianuarie 2023.

Noua regulă se va aplica atât contractelor de închiriere încheiate de la 1 ianuarie 2023, cât și contractelor de închiriere care se află în derulare la acel moment. Transmiterea contractului de închiriere încheiat după 1 ianuarie se va face către administrația fiscală, în cel mult 30 zile de la semnare, în vreme ce pentru cele aflate în derulare, termenul de conformare este de 90 de zile.

Proprietarul locuinței completează o cerere de înregistrare, în dublu exemplar, unul dintre ele fiind păstrat de contribuabil. În cazul în care sunt mai mulți proprietari, fiecare dintre ei trebuie să înregistreze contractul de închiriere la ANAF. Odată cu cererea se depune, în copie conformă cu originalul și contractul respectiv.

De menționat că cererile se pot depune online, în format electronic, fie direct, la registratura Fiscului sau prin poștă, în format tipărit. Data înregistrării este considerată data înregistrării cererii la registratura ANAF, data de pe ștampila poștei sau data înregistrării cererii online.