Susținătorii lui Donald Trump n-au de gând să renunțe. Nu vor ]n ruptul capului să-l recunoască drept președinte pe Joe Biden, așa că se organizează pe rețelele de socializare. Unii au început să planifioce chiar o “inaugurare” paralelă. Evenimentul, organizat oe un grup de Facebook, este programat pentru 20 ianuarie – în aceeași zi în care Joe Biden va fi învestit drept președinte.

60 000 de americani și-au anunțat participarea

Peste 320.000 de susținători ai lui Trump s-au alăturat deja grupului, iar în jur de 64.300 și-au anunțat intenția de a participa la inaugurarea paralelă.

Această a doua „inaugurare” este, în fapt, un protest uriaș față de victoria lui Joe Biden, despre care mulți dintre suporterii lui Trump consideră că a fost obținută prin fraudă.


Alertă în Europa! S-a mai descoperit un virus mutant în Marea Britanie! Care este marele pericol?


„Ceremonia de inaugurare prezidențială a lui Donald J. Trump” este descrisă ca un „eveniment online” și este găzduită de Ilir Chami și Evi Kokalari. Diverși utilizatori au scris pe pagină în sprijinul afirmației că președintelui că i s-a refuzat în mod fraudulos Victoria în alegerile prezidențiale.

Susținătorii lui Trump care administrează pagina  susțin că nu au nicio formă de afiliere la vreo organizație, ci sunt simplii cetățeni care vor să-și arate sprijinul pentru “președintele Donald J. Trump”.E pu’in probabil ca Donald Trump să participe la acest eveniment, dar președintele în exercițiu al Statelor Unite ale Americii  refuză în continuare să accepte că a fost învins, scrie ziarul britanic Express.

Participare limitată la ceremonia oficială

E posibil, însă, ca ceremonia paralelă organizată de suporterii lui Trump să se bucure de o participare mai numeroasă decât cea oficială. Nu de alta, dar noua administrație e hotărâtă să respecte reguli sanitare stricte.


NASA a testat cu brio „teleportarea cuantică”! Experimentul va schimba din temelii lumea!


Iată ce scrie Le Figaro:„La data de 20 ianuarie, președintele ales, Joe Biden, și vicepreședintele ales, Kamala Harris, vor depune jurământul la Capitoliu, în cadrul unei ceremonii istorice care va include protocoale sanitare și de securitate foarte stricte”, se arată într-un comunicat al Comitetului pentru învestitura prezidențială (PIC)

„Participarea la ceremonie va fi extrem de limitată, iar parada care va urma va fi reinventată”, a precizat comitetul, îndemnând publicul să evite să deplasările la Washington.

Înspăimântătorul mesaj al Maicii Domnului din Akita. „Focul va cădea din cer”