A murit părintele Nicolae Moldovan, starețul Mănăstirii Nicula: Se va ruga pentru noi mai aproape de Dumnezeu
- Emma Cristescu
- 31 octombrie 2024, 14:38
Starețul mănăstirii Nicula, Arhimandritul Nicolae Moldovan, a murit la doar 64 de ani. El a fost stareț al mănăstirii de la Nicula începând din vara lui 2012. Cei care l-au cunoscut deplâng decesul său. Tragica veste a fost anunțată de părintele protosinghel Calinic Stupinean, care a transmis mesajul: „Dumnezeu să-l ierte!”
Nicolae Moldovan a murit
„Părintele stareț al mănăstirii Nicula, Arhimandritul Nicolae Moldovan, a trecut la cele veșnice. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească de-a dreapta Sa! Ieri mi-a dat binecuvântare, de azi se va ruga pentru noi mai aproape de Dumnezeu”, se arată în mesaj.
Starețul s-a născut în satul Agrișu de Sus, comuna Șieu-Odorhei, din județul Bistrița-Năsăud și a ajutat mulți credioncioși cu probleme. Arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mânăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului îl descria în cartea sa, lansată în 2022, drept un om răbdător și un autodidact prin excelență.
Credincioșii sunt în stare de șoc
Una dintre persoanele care a avut ocazia să-l cunoască a spus că ieri i-a dat binecuvântarea și că nu îi vine să creadă că astăzi a murit. „Părintele stareț al mănăstirii Nicula, Arhimandritul Nicolae Moldovan, a trecut la cele veșnice. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească de-a dreapta Sa! Ieri mi-a dat binecuvântare, de azi se va ruga pentru noi mai aproape de Dumnezeu”, se arată într-un mesaj.
Nicolae Moldovean, un suflet blând
Alți credincioși au spus că starețul a fost un om sufletist și blând. Aceștia i-au mulțumit pentru că s-a rugat pentru ei și că i-a ajutat în cele mai grele momente.
„În veci pomenirea lui odihnească se în liniște și pace suflet blând, bunul Dumnezeu sa l ierte și sa l odihnească cu drepții!” „Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace, întru Împărăția Sa! Veșnică pomenire, din neam in neam! Mulțumesc mult pentru rugăciuni și ajutor pe calea vieții! Fie- vă memoria binecuvântată și îngerii aproape, Părinte Staret, Nicolae!”, au fost unele dintre mesajele transmise de credincioși.