Stare de alertă! Explozie puternică. 30 de pompieri sunt la fața locului

Stare de alertă! Explozie puternică. 30 de pompieri sunt la fața locului

Stare de urgență declanșată de autorități la Slatina, după o explozie care a afectat zeci de persoane.

Peste 30 de pompieri, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, un echipaj CBRN ( Chimic, Biologic, Radiologic, Nuclear ), o autospecială pentru transport efective și patru autospeciale pentru primă intervenție, au intervenit în municipiul Slatina, strada Aleea Mărului, la o explozie urmată de incendiu, produsă la o garsonieră situată la etajul al treilea.

Arsuri de gradul II pentru o femeie

La fața locului au intervenit și trei echipaje de la Serviciul de Ambulanță Olt. Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului, concomitent cu evacuarea persoanelor aflate în bloc. În garsoniera la care s-a produs explozia se aflau două persoane, o femeie, în vârstă de 75 de ani, găsită conștientă, cu arsuri de gradul II la nivelul capului și suspiciune de fractură la membrul superior stâng și un bărbat, în vârstă de 81 de ani, găsit conștient, cu arsuri de gradul II la membrul superior drept. Cele două victime au fost transportate la UPU Slatina. La fața locului a fost asistată și o femeie, cu atac de panică, dar aceasta a refuzat transportul la spital.

83 de persoane au fost evacuate

Ulterior, un echipaj SAJ, a transportat la UPU Slatina o altă femeie, cu probleme respiratorii. În urma incendiului au ars bunurile din garsoniera afectată și de explozie și a fost afectată și garsoniera alăturată, iar 83 de persoane au fost evacuate din bloc. Deflagrația s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei acumulări de gaze care s-a produs la centrala termică.

În urma verificărilor efectuate la fața locului de reprezentanții Inspectoratului Județean în Construcții Olt, s-a luat decizia ca 20 de garsoniere să nu mai fie locuite până la finalizarea expertizei tehnice. Pentru persoanele aflate în cele 20 de locuințe se pot asigura spații de cazare de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență Slatina

 

Ne puteți urmări și pe Google News