Stanciu și Chipciu, RECOMPENSAȚI PE MĂSURĂ după calificarea lui Anderlecht în „sferturile” Europa League
- Alexandru Toader
- 17 martie 2017, 10:48
Anderlecht Bruxelles a reușit, aseară, să acceadă în „sferturile” Europa League, după ce s-a impus la fel ca în tur, scor 1-0, cu APOEL Nicosia. Pentru această performanță, conducerea grupării belgiene le va acorda jucătorilor prime consistente.
Anderlecht Bruxelles face parte dintre cele opt formații rămase în lupta pentru trofeul Europa League. Grație triumfului cu ciprioții de la APOEL Nicosia (scor 2-0, la general), jucătorii lui Anderlecht, printre care și Alex Chipciu și Nicușor Stanciu, vor câştiga din prime peste 100.000 de euro. Fiecare jucător al echipei belgiene va fi astfel recompensat cu o primă de 108.500 euro brut.
La Derniere Heure prezintă şi sumele primite de jucători în campania europeană:
1. Eliminarea suferită în faţa echipei Rostov în preliminariile Ligii Campionilor: 0 euro; 2. Calificarea în grupele Ligii Europa cu Slavia Praga: 15.000 euro; 3. Primă de meci în grupă: 750 euro x 6 meciuri = 4.500 euro; 4. Primă de victorie în grupă contra Qabala (de două ori) şi cu FSV Mainz: 5.000 euro x 3 = 15.000 euro; 5. Primă de remiză în grupă cu Saint-Etienne şi FSV Mainz: 2.000 euro x 2 = 4.000 euro; 6. Primă de calificare în 16-imi: 20.000 euro; 7. Primă de calificare în optimi cu Zenit : 20.000 euro.
Total : 78.500 euro.
Chiar și așa, oficialii lui Anderlecht au decis să mărească prima fiecărui jucător cu câte 30.000 de euro! Din partea UEFA, fiecare formație care atinge „sferturile” Europa League primește un milion de euro. Potrivit La Derniere Heure, Anderlecht va primi pe total, încasări plus drepturi TV, suma de 7,29 milioane de euro.