Alexandru Grumaz. Sursa: Arhiva EVZ
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Există un război pe care nu îl vezi, nu îl auzi și nu îl simți — până când este prea târziu. Nu se duce cu tancuri pe câmpii sau cu avioane pe cer. Se duce în spectrul electromagnetic, în acel spațiu invizibil în care semnalele radio, radarele, sistemele de comunicații și dronele coexistă și se combat simultan, uneori, la viteza luminii.
Cine controlează acest spațiu controlează, în mare măsură, soarta oricărui conflict modern. Iar România, situată pe frontul estic al NATO, cu un conflict activ la câteva sute de kilometri distanță, a început să înțeleagă — mai bine mai târziu decât niciodată — că acest domeniu nu mai este un lux tehnologic, ci o necesitate existențială. Sau poate nu a înțeles?
Ucraina — laboratorul viu al războiului electronic
Niciun conflict din ultimele decenii nu a demonstrat mai clar importanța supremației electromagnetice ca războiul din Ucraina. De la primele zile ale invaziei rusești din februarie 2022, spectrul electromagnetic a devenit un câmp de bătălie la fel de intens disputat ca orice poziție fizică. Rusia a intrat în conflict cu unul dintre cele mai sofisticate arsenale de război electronic din lume.
Sistemul Krasukha-4 a fost capabil să orbească radarele NATO și să blocheze comunicațiile satelitare la distanțe de sute de kilometri. Murmansk-BN, un sistem de bruiaj strategic cu rază de acțiune de câteva mii de kilometri, a perturbat semnificativ comunicațiile ucrainene în primele săptămâni ale conflictului, a blocat temporar semnalele GPS și a creat un coșmar operațional pentru forțele de la Kiev.
Rusia a dezvoltat o rețea densă și stratificată de bruiaj, nu un număr fix de stații: pe lângă sistemele clasice de bruiaj GPS/comunicații, a introdus recent complexul Volna Kupol Garant, conceput special pentru a bruia sateliții Starlink — un sistem masiv, montat pe șase remorci, cu o acoperire de aproximativ 20 de kilometri pătrați și un cost de circa 1,5 milioane de dolari per unitate, dar care, fiind energointensiv și deci ușor detectabil termic, a fost deja vizat și distrus de Ucraina în cel puțin două cazuri documentate.
Ucraina a răspuns cu o creativitate remarcabilă și cu ajutor occidental masiv. Sistemele americane de bruiaj electronic, livrate discret prin canale NATO, au permis forțelor ucrainene să recupereze treptat inițiativa în spectrul electromagnetic. Escadronul 68 de Război Electronic (68th EWS), o unitate mică de la Eglin Air Force Base, Florida, a fost însărcinat cu reprogramarea sistemelor EW de la bordul F-16-urilor donate de Danemarca și Olanda, pentru a le permite să supraviețuiască bruiajului rusesc și altor atacuri electromagnetice. Această intervenție nu a fost anunțată inițial — armata americană nu recunoscuse anterior că și-a adus expertiza în domeniul războiului electronic la F-16-urile Ucrainei.
Dronele V-BAT fabricate de Shield AI, construite să reziste interferențelor electromagnetice masive, au fost folosite de operatori speciali ucraineni lângă Dnipro: lansate de la 40 km de front, au zburat 100 km dincolo de linia frontului, au localizat sisteme Buk SA-11 și au transmis date de țintire pentru HIMARS. Sintagma „livrate discret prin canale NATO" reflectă o realitate generală — SUA a preferat adesea să livreze capabilități EW fără anunțuri publice — dar nu există dovezi că a existat un mecanism NATO instituțional specific pentru transferul secret al acestor sisteme. Transferurile s-au făcut preponderent bilateral, prin mecanisme precum Ukraine Security Assistance Initiative (USAI).
Ce este inexact sau neconfirmat: Afirmația că Ucraina ar fi „recuperat inițiativa în spectrul electromagnetic" față de Rusia este prea optimistă față de sursele deschise disponibile. Eforturile EW rusești au reușit să degradeze performanța receptoarelor satelitare din arme precum JDAM și HIMARS, reducând precizia acestora — inclusiv prin depășirea semnalelor M-Code criptate din constelația GPS americană. Războiul electromagnetic rămâne o competiție continuă, nu o victorie ucraineană clară.
Concluzie: Fraza este acceptabilă că descriere literară a unui proces real, dar nu trebuie prezentată ca fapt militar stabilit. Livrările americane de capabilități EW sunt reale și documentate, dar „recuperarea inițiativei în spectrul electromagnetic" este o apreciere dezbătută, nu o concluzie unanimă a surselor de specialitate.
Mai mult, Ucraina a dezvoltat rapid capacități proprii de război electronic asimetric — folosind drone comerciale modificate, sisteme improvizate de interceptare a comunicațiilor rusești și tehnici inovatoare de localizare a surselor de emisie electromagnetică, urmate de lovituri de artilerie sau drone de atac. Producția de echipamente EW în Ucraina a crescut de 340 de ori față de anii anteriori, conform ministrului Industriilor Strategice Herman Smetanin.
Când platforma Brave1 a început să lucreze în acest domeniu, existau aproximativ zece soluții EW în Ucraina; în prezent, peste 140 de companii sunt implicate în producția lor. Au fost contractate peste 11.000 de sisteme EW. Dacă 2024 a fost despre scară, 2025 a fost despre supraviețuirea în fața contramăsurilor pe care această scară le-a provocat. Adoptarea în masă a dronelor FPV cu fibră optică — imune la bruiaj radio — a reprezentat cea mai importantă provocare, forțând Ucraina să caute soluții dincolo de EW clasică. Răspunsul a venit prin drone care vânează direct echipamentele de bruiaj rusești și prin navigație optică autonomă care elimină complet dependența de semnalele radio. Lecția fundamentală a acestui conflict este brutală în simplitatea ei: o armată care pierde controlul spectrului electromagnetic pierde ochii, urechile și vocea pe câmpul de bătălie.
Fără comunicații, fără GPS, fără capacitate de coordonare, cea mai bine echipată forță convențională devine oarbă și surdă. Această lecție nu a rămas neobservată în România.
Occidentul și arsenalul invizibil — standarde pe care România trebuie să le atingă
Statele Unite au înțeles importanța domeniului electromagnetic înaintea oricui altcuiva. Programul EA-18G Growler al US Navy — un avion de luptă dedicat exclusiv războiului electronic — costă peste 67 de milioane de dolari bucata și reprezintă vârful de lance al capabilităților americane de atac electronic. Misiunea sa: să orbească sistemele radar inamice, să bruieze comunicațiile și să creeze coridoare sigure pentru avioanele de atac.
În orice operațiune militară americană majoră din ultimele două decenii, Growler-ul a zburat primul, înainte de orice altă aeronavă. Doctrina NATO are trei piloni fundamentali: Atacul Electronic (EA), Protecția Electronică (EP) și Suportul pentru Războiul Electronic (ES) — și a fost construită în mare parte în jurul experiențelor americane acumulate în conflictele din Golf, Afganistan și Irak. Acești trei piloni nu sunt concepte abstracte. Sunt capabilități concrete, fiecare cu echipamente specifice, personal specializat și proceduri de operare care necesită ani de pregătire. Marea Britanie a investit masiv în programul Electronic Warfare Operational Support, care centralizează toate capabilitățile de război electronic ale Forțelor Armate britanice într-un sistem integrat de comandă și control.
Franța a echipat avioanele Rafale cu sistemul Spectra — considerat unul dintre cele mai avansate sisteme integrate de autoapărare electronică din lume, capabil simultan să detecteze amenințările, să le identifice, să le bruieze și să lanseze contraatacuri electronice în mod automat, în fracțiuni de secundă. Germania, după decenii de subinvestiție cronică în apărare, a alocat în 2023 fonduri masive pentru modernizarea capabilităților de război electronic ale Bundeswehr-ului, cu accent tocmai pe sistemele COMINT și ELINT — interceptarea comunicațiilor și colectarea informațiilor de origine electromagnetică — exact capacitățile pe care STARC4SYS le-a identificat ca prioritare pentru România. Israel rămâne poate cel mai avansat actor non-american în acest domeniu.
Rafael Advanced Defense Systems — unul dintre partenerii strategici pe care STARC4SYS i-a integrat în strategia sa de dezvoltare — este producătorul unor sisteme care au redefinit standardele protecției electronice pe câmpul de bătălie modern. În conflictele din Gaza și Liban, sistemele israeliene de război electronic au demonstrat capacitatea de a neutraliza roiuri de drone și rachete prin mijloace care combină bruiajul electronic cu interceptarea fizică, într-un dans tehnologic pe care puține armate din lume îl pot replica.
CACI International — un alt partener identificat de STARC4SYS o firma privată din România — este unul dintre marii furnizori ai Departamentului Apărării american, cu contracte care acoperă întreaga gamă a capabilităților de război electronic, de la sisteme de interceptare până la platforme de analiză a spectrului electromagnetic în timp real. Prezența sa în ecuația românească este un semnal că ambițiile STARC4SYS depășesc piața locală și vizează integrarea în lanțul de aprovizionare al NATO. Dacă noi nu cumpăram cumpăra aliații din NATO de la firme private din România.
STARC4SYS — pionierul român într-un domeniu ignorat prea mult timp
Într-un peisaj al industriei de apărare românești dominat adesea de proiecte abandonate, achiziții cu întârzieri de decenii și licitații anulate, povestea STARC4SYS este, prin contrast, una de continuitate și viziune — chiar dacă, inevitabil, și ea poartă amprenta disfuncționalităților sistemului în care operează. Compania nu a apărut ieri. Echipa sa tehnică are rădăcini concrete în proiecte de importanță strategică pentru România.
Implicarea din 2010 în operaționalizarea componentei COMINT a sistemului integrat de supraveghere maritimă SCOMAR — sistemul care monitorizează activitatea electromagnetică în zona Mării Negre — nu este un detaliu tehnic minor. Este dovada că oamenii din spatele STARC4SYS au lucrat cu sisteme reale, în condiții operaționale reale, pe una dintre cele mai sensibile direcții strategice ale României. Parteneriatul cu TCI International, producătorul american al acestei componente, a deschis o fereastră de acces la tehnologie de nivel occidental pe care puține companii românești au reușit să o obțină.
Ceea ce face STARC4SYS remarcabil în peisajul industrial românesc este înțelegerea unui principiu pe care marile puteri l-au aplicat sistematic: tehnologia fără resursa umană pregătită să o opereze este un echipament scump care adună praf într-un depozit. Investiția companiei în laboratorele academice — la Universitatea Politehnica București în 2023 și la Școala de Instruire pentru Comunicații a MApN din Sibiu în 2024 — urmează exact modelul pe care Statele Unite l-au aplicat în construirea culturii sale de război electronic: mai întâi formezi specialiștii, apoi echipezi armata. Nu invers.
Această abordare contrastează puternic cu tendința clasică a achizițiilor militare românești, unde se cumpără echipamente scumpe fără a asigura în prealabil personalul capabil să le opereze și să le întrețină. STARC4SYS a inversat logica — și a făcut-o cu resurse proprii, nu cu bani publici.
Proiectele anulate — simptomul unei boli sistemice
Aici intervine, inevitabil, nota amară. STARC4SYS a fost singura companie românească care s-a calificat pentru ultimele proiecte de război electronic lansate de Ministerul Apărării Naționale în 2022 — proiecte care au fost ulterior anulate. Această frază merită desfășurată, pentru că în spatele ei se ascunde un pattern/model recurent al apărării românești: licitații lansate cu fast, anulate discret, fără explicații publice consistente, lăsând în urmă companii care au investit timp și resurse în elaborarea ofertelor, și o armată care rămâne fără capabilitățile de care are nevoie.
Contextul face această anulare cu atât mai inexplicabilă: proiectele au fost lansate în 2022 — imediat după invazia Rusiei în Ucraina, când întreaga Europă era în alertă maximă și când nevoia de capabilități de război electronic devenise mai evidentă ca niciodată. A lansa proiecte de urgență strategică și a le anula în același context geopolitic este o contradicție pe care niciun analist de securitate nu o poate explica rațional. Cel puțin nu prin argumente de natură militară.
Strategia de parteneriate — ambiție cu substanță
Răspunsul STARC4SYS la această situație a fost, în loc să aștepte bunăvoința statului, să construiască o arhitectură de parteneriate internaționale care să acopere toți cei trei piloni ai războiului electronic definit de doctrina NATO. Tabloul este coerent și bine gândit. CACI International acoperă componenta americană — sisteme de interceptare și analiză a spectrului, cu experiență directă în teatrele de operații NATO. Rafael Advanced Defense Systems aduce expertiza israeliană în protecția electronică și sistemele de contraatac — experiență testată în condiții de luptă reală, nu în laboratoare.
URC Systems din Cehia completează tabloul cu soluții specifice pentru mediul european, compatibile cu standardele NATO și cu infrastructura existentă în țările din flancul estic al Alianței. Această strategie reflectă o înțelegere matură a pieței de apărare: nicio companie națională, indiferent cât de competentă, nu poate acoperi singură întreaga gamă de capabilități necesare unei armate moderne. Modelul de integrare — în care o companie locală devine integrator de sistem și interfață cu utilizatorul final, aducând în același timp tehnologie de vârf de la parteneri internaționali de primă linie — este exact modelul pe care l-au aplicat cu succes Polonia, Cehia sau Estonia, în construirea propriilor industrii de apărare.
Spectrul electromagnetic — un domeniu operațional fără întoarcere
O afirmație care merită tratată ca avertisment strategic, nu ca introducere academică: conflictele militare recente au consacrat spectrul electromagnetic ca un nou domeniu operațional principal, strâns legat de cel cibernetic, în care deținerea supremației a devenit obiectivul fiecărui actor statal implicat. Această afirmație nu este retorică. Este o descriere a realității pe care România o are la frontieră. Dronele aeriene și navale care au căzut/ajuns pe teritoriul românesc în ultimii ani — rezultat al operațiunilor militare din Ucraina — nu erau amenințări convenționale.
Erau, printre altele, sisteme ghidate electromagnetic, vulnerabile la bruiaj, la interceptare, la contraatac electronic. O capacitate robustă de război electronic ar fi permis nu doar detectarea acestora, ci și neutralizarea lor înainte de impactul cu solul românesc. România nu mai are luxul de a trata acest domeniu ca pe o investiție pentru viitor îndepărtat. Viitorul a ajuns deja la granița ei.
Numai Dumnezeu ne-a ajuta ca deviația GPS să duca drona navala la Constanta cu 10 m mai încolo de dana 77, terminalul de petrol. Dana 77 este dana de motorină și benzină a Oil Terminalului, iar Dana 79 este o dană de mare adâncime (12 metri) unde se încarcă și descarcă nave cu combustibil. Un expert a avertizat că simpla prezență a dronei în acel perimetru „putea provoca o catastrofă", dat fiind că infrastructura petrolieră este extrem de densă și sensibilă în acea zonă. Un bun prieten din SUA, inginer militar și fost coleg la NDU, mi-a spus că el estimează că o eroare de semnal GPS de 2–3 secunde a comenzii dronei a făcut-o să se agațe de un baraj antipoluare în loc să ajungă la Oil Terminal sau la depozitele de azotat de amoniu de la Chimpex.
La viteza de croazieră a Magurei V5 (circa 40 km/h ≈ 11 m/s), o eroare de 2–3 secunde înseamnă o deviație de 22–33 de metri față de țintă. Scenariul cel mai probabil este spoofing progresiv, nu salt brusc: drona urmează cu conștiinciozitate un traseu greșit, crezând că respectă programarea. O deviație lentă și graduală nu produce alarmă la bordul dronei. Asta înseamnă că eroarea față de traiectoria originală s-a acumulat pe sute de kilometri de navigație — distanța totală parcursă de la locul de lansare (probabil zona Odesa–Crimeea) până la Constanța. Eroarea finală față de ținta planificată este de zeci de metri, dar deviația față de traiectoria originală poate fi de zeci de kilometri.
Concluzie — între urgență și inerție
Povestea STARC4SYS este, în micul ei, povestea mai mare a României în domeniul apărării: capacitate tehnică există, voință instituțională fluctuează, iar decalajul dintre urgența strategică și viteza de reacție a statului rămâne îngrijorător de mare. Occidentul a construit supremația electromagnetică în decenii de investiții consecvente, doctrine clare și parteneriate industriale solide. România pornește de mai jos, dar nu de la zero. Are specialiști formați, are parteneri internaționali de calibru, are o companie care a înțeles că nu poate aștepta statul să se hotărască — și a construit infrastructura academică și industrială de una singură. Întrebarea care rămâne fără răspuns nu este dacă România are nevoie de capabilități de război electronic.
Aceasta nu mai este o dezbatere. Întrebarea este dacă instituțiile statului român vor reuși să transforme urgența strategică în decizie concretă — înainte ca absența acestor capabilități să devină o lecție învățată în cel mai dur mod posibil. Spectrul electromagnetic nu așteaptă. Nici adversarii care îl exploatează.
Post Scriptum (I): bătălia continuă în Ucraina pentru eliminarea tehnicii de comandă și control. Aeronavă rară rusă Tu-142MR pentru comunicații submarine, distrusă în atacul cu drone ucrainene. Un atac nocturn asupra aerodromului rus de la Taganrog a distrus, conform rapoartelor, două aeronave Tu-142, inclusiv rara variantă „MR" de releu radio, utilizată pentru comunicarea cu submarinele balistice. Ucraina a lansat atacuri coordonate cu drone asupra infrastructurii energetice și instalațiilor militare rusești din mai multe regiuni în cursul nopții. Pe lângă un petrolier, un rezervor de combustibil și o clădire administrativă din zona portuară, atacul asupra Taganrogului — situat în regiunea Rostov, pe coasta Mării Azov — a vizat și Uzina Aviației din Taganrog.
Taganrogul găzduiește unul dintre importantele centre industriale aeronautice ale Rusiei, incluzând compania Beriev, cunoscută pentru aeronavele amfibii și lucrările pe platforme militare mari precum Tu-95MS, Tu-142 și A-50. Pe baza imaginilor video eliberate de armata ucraineană, dronele au distrus două aeronave Tu-142 rusești aflate în reparații la Taganrog și au lovit și un lansator de rachete balistice Iskander.
Despre Tu-142MR
Potrivit expertului în aviație rusă Piotr Butowski, una dintre cele două aeronave Tu-142 distruse era un rar și important Tu-142MR „Bear J" — o platformă strategică de comunicații radio în banda VLF, cu un rol similar celui al americanului E-6A TACAMO: asigurarea comunicațiilor cu submarinele balistice (SSBN), submarinele cu rachete de croazieră (SSGN) și submarinele de atac (SSN) aflate în imersiune. Aeronava este construită în jurul sistemului de comunicații Oryol, care permite autorităților naționale de comandă să transmită ordine de lansare către submarinele cu rachete balistice aflate sub apă. Se distinge vizual prin absența magnetometrului posterior (specific variantelor antisubmarin) și prezența unui pod anterior pe deriva verticală, precum și a unei antene cu fir lung derulabil dintr-un pod ventral.
Producție limitată, importanță strategică
Au fost produse doar între 7 și 14 astfel de aeronave, distribuite la Flota de Nord (Kipelovo) și Flota Pacificului (Mongokhto). Pierderea chiar și a unui singur Tu-142MR operațional reprezintă o lovitură semnificativă pentru Rusia — nu prin impactul direct asupra războiului, ci datorită rolului său de nișă în arhitectura de comandă și control nuclear.
Post Scriptum (II): iată ce sisteme de război electronic au construit ucraineni
Sisteme strategice / naționale
Pokrova — cel mai important sistem. Obiectivul său principal constă în posibilitatea de a „înlocui câmpul de radionavigație prin satelit (spoofing), suprimând navigația prin satelit de-a lungul întregii linii de contact și în cea mai mare parte a Ucrainei." Nu este un singur dispozitiv, ci o rețea de sisteme care operează în toată țara — potrivit unui deputat ucrainean, sunt „sute de mii de dispozitive instalate în toată țara." Pokrova este capabilă să distorsioneze semnalele satelitare și să inducă în eroare dispozitivele de navigație ale dronelor tip Shahed și chiar ale rachetelor de croazieră — deși sistemele EW pot devia o țintă rusească, nu o pot distruge.
Sisteme mobile / vehiculare
Bukovel-AD — sistem mobil conceput să detecteze UAV-uri la distanțe de până la 100 km și să bruieze semnalele de transmisie a datelor și de navigație (GPS, GLONASS, Galileo, BeiDou) la distanțe de 15–20 km.
Ai-Petri SV — în 2024, 90 de sisteme Ai-Petri SV au fost predate trupelor; sistemul combină o stație de război electronic, o stație radar modernă și un dispozitiv anti-dronă.
Kvertus AD KRAKEN-E — sistem EW multibandă de mare putere, eficient împotriva UAV-urilor și dronelor FPV; acoperire omnidirecțională (dom de protecție) până la 800 m și acoperire direcțională până la 2.000 m, funcționare continuă până la 12 ore. O versiune a sa, AD Kraken Counter FPV F3, a fost integrată pe vehiculele blindate Novator-2 ale Gărzii Naționale — un precedent: EW devine echipament standard de fabricație pe vehicule de luptă.
Kvertus AD Berserk — sistem EW mobil montat pe platformă robotică terestră, cu rază de control de 20 km și autonomie de 12 ore; bruiază toate frecvențele folosite de dronele kamikaze, bombardiere și multirotor, acoperind benzile de 220–1.050 MHz și transmisiile video la 2,4 și 5,8 GHz.
Sisteme tactice / de tranșee
Sisteme precum Eter, Piranha, Nota, Paralyzer și Bukovel-AD au fost distribuite pe scară largă în unitățile de pe prima linie, inclusiv în grupurile de asalt. Aceste sisteme au permis companiilor individuale să creeze „bule de bruiaj" care neutralizează dronele FPV inamice fără a afecta comunicațiile sau UAV-urile ucrainene. Alte sisteme tactice documentate includ Enclave, Khmara, Shatro, Hecate, Dandelion și PARASOL.
Recomandările noastre
International
Ucraina a lovit un depozit de gaz din Crimeea ocupată
