Sâmbătă seara, în jurul orelor 22.00, bucureștenii care au privit spre cer au observat un lung șir de luminițe care traversau Capitala dinspre vest spre est. Luminițele au apărut de niciunde, pe cerul senin și au început să se deplaseze, în șir indian, cu viteză constantă, păstrând distanța dintre ele și aliniamentul.

Fenomenul spectaculos a fost vizibil câteva minute bune, suficient pentru unii (inclusiv subsemnatul), care nu erau la curent cu fenomenul, să-și imagineze că sunt părtași la un fenomen de natură extraterestră. Poate chiar o invazie, precum cele din filmele „Ziua independenței” sau seria Avengers.

Ulterior, după o căutare pe Google, lucrurile s-au lămurit. A fost vorba doar de trenul de sateliți – cum mai este numit – lansat de miliardarul Elon Musk.

Sateliții miliardarului au fost vizibili, la începutul săptămânii în Vestul Europei, după care, ușor ușor, au ajuns și deasupra României. Aceștia au fost filmați deasupra orașului Sebeș, joi seara de cineva care avea și echipamentele necesare.

Pentru curioșii interesați de există și un website dedicat fenomenului  de unde pot afla când trenul de sateliți va trece pe deasupra locației în care se află sau unde îi pot observa.

Proiectul este contestat de astronomi

Sateliţii Starlink sunt parte a proiectului Space X prin care miliardarul intenționează să îmbunătățească conexiunea de internet la nivel mondial. În acest moment au fost lansați câte 60 de sateliți, fiecare în greutate de aproximativ 200 de kilograme, la o înălțime de 500 de kilometri.

Până în prezent, în jurul Pământului gravitează 422 de asemenea sateliți, iar într-un final, când proiectul va deveni funcțional, numărul lor va crște la câteva mii, conectați într-o rețea care va asigura legătura la internet de mare viteză din orice colț al lumii.

Proiectul lui Elon Musk nu este văzut cu ochi buni, însă, de astronomi care cred că dispozitivele plasate pe orbita Pământului vor împiedica observațiile astronomice. În luna februarie, mai mulți astronomi au semnat o petiție prin care solicită oprirea proiectului precizând că în caz contrar se vor adresa Curții Internaționale de Justiție.