Spectacol pe cer la început de an. Ce este Luna Lupului când va fi vizibilă în România

Spectacol pe cer la început de an. Ce este Luna Lupului când va fi vizibilă în RomâniaLuna. Sursa foto: Pixabay

Prima Lună plină a anului 2026 aduce un spectacol astronomic impresionant. Pe 3 ianuarie, românii vor putea observa o superlună, moment în care satelitul Pământului apare mai mare și mai strălucitor decât în mod obișnuit. Conform datelor timeanddate.com, Luna apare pe cer în România între 16:30 și 17:00, în funcție de localitate, iar vizibilitatea va fi excelentă după lăsarea serii, potrivit Mediafax.

Luna Lupului – tradiții și semnificații

Cunoscută sub numele de „Luna Lupului”, această Lună plină își trage numele de la urletul lupilor în nopțile reci de iarnă.

Specialiștii spun că Luna nu își modifică dimensiunea reală, ci se apropie de Pământ, ajungând la perigeu, la circa 362.000 km. Această apropiere o face să pară cu aproximativ 6% mai mare și cu până la 13% mai strălucitoare decât o Lună plină obișnuită.

Superluna

Superluna. Sursa foto: Pixabay

Fenomen rar

Cea mai mică Lună plină din 2026, numită microlună, va avea loc la sfârșitul lunii mai, când distanța față de Pământ va depăși 406.000 km.

În tradițiile nord-americane, Luna plină din ianuarie marca mijlocul iernii, fiind numită și Luna Rece, Luna Înghețului sau Luna Gâștei Canadiene. În unele regiuni europene, mai ales în spațiul anglo-saxon, aceasta este cunoscută drept „Luna de după Yule”.

Un cer animat de planete

În noaptea spectacolului, Luna va fi însoțită de Jupiter și de steaua Pollux din constelația Gemenilor, formând un triunghi ușor de recunoscut pe cer. Jupiter se află aproape de opoziție, făcând planeta extrem de vizibilă, chiar și din orașe.

În folclorul românesc, Luna plină de iarnă era asociată cu gerul, lupii și schimbările de vreme. Se credea că urletul lupilor anunța frigul, iar haloul luminos din jurul Lunii prevestea ninsori sau viscol. importante.

Superluna de la începutul lui ianuarie este a patra consecutivă și ultima până în noiembrie. Următoarea Lună plină, Luna Zăpezii, va fi pe 1 februarie.

În aceeași noapte, cerul va fi animat și de ploaia de meteori Quadrantide, una dintre cele mai active din an. Acești „meteori căzători” provin din constelația Boarul și pot fi observați din emisfera nordică. Deși lumina Lunii va diminua vizibilitatea lor, răbdătorii vor putea vedea atât Luna plină, cât și câteva dâre luminoase pe cer.

Ne puteți urmări și pe Google News