Șoșoacă, suspendată și cu banii luați. Decizia Parlamentului European

Șoșoacă, suspendată și cu banii luați. Decizia Parlamentului EuropeanDiana Șoșoacă. Sursa foto: x.com

Comportamentul agresiv al șefei SOS, Diana Șoșoacă, nu mai este tolerat nicăieri. După ce Curtea Constituțională i-a respins candidatura la președinție, a venit rândul Parlamentului European să ia măsuri.

Șoșoacă, interzisă 7 zile

Șoșoscă a fost interzisă 7 zile în parlamentul european. În plus, îndemnizația i-a fost tăiată. Președinta SOS a fost sancționată pentru incidentele din luna iulie, când a perturbat ședința de plen și a avut un comportament neadecvat.

Ea a fost escortată afară din plenul Parlamentului European în timpul dezbaterii privind alegerea Ursulei von der Leyen. "Indisciplina și încălcarea regulilor se sancționează imediat. S-a făcut se râs”, a declarat, atunci, europarlamentarul Siegrfried Mureșan.

Șoșoacă a depus o contestație, dar aceasta i-a fost respinsă, satfel că suspendarea rămâne în vigoare. În acest context, europarlamentara nu se va putea întâlni oficial cu premierului maghiar Viktor Orban, care va fi prezent miercuri la Bruxelles.

Alegerile europarlamentare

Schimbările din Parlamentul European după alegerile de duminică. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Reacție vehementă față de CCR

Diana Șoșoacă a fost vehementă după decizia CCR. Ea a cerut demisia magistraților care au luat decizia, pe care i-a catalogat drept "inculţi"  care au luat o "decizie stalinistă". Astăzi, derapajul șefei SOS a continuat, de astă dată în Parlamentul European, acolo unde a afirmat că i-a fost respinsă candidatura la președinție în condițiile în care ar fi fost pe primul loc în sondajele de opinie.

I-au tăiat microfonul

Ea a declarat în plenul Parlamentului European că a fost sancționată pentru faptul că a luptat împotriva vaccinării obligatorii și împotriva "botniţei" din pandemie.

Ea consideră ca suspendarea este nedreaptă și că a fost sancționată pentru că a făcut declaraţii politice în Parlamentul României ca senator, "încălcându-se articolul 72 din Constituţia României şi articolele 9 şi 10 CEDO prin care declaraţiile politice ale unui parlamentar au imunitate".

Până la urmă, președinta de ședință i-a închis microfonul, pe motiv că a depășit minutele.

Sâmbătă noaptea, Diana Șoșoacă a postat un video pe youtube, în care a strigat: “Trăiască Legiunea și Căpitanul, Omorâți de aceeași putere jidănească care a acționat și acum!”. Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului a reacționat dur și cere ridicarea imunității parlamentare a eurodeputatei.

De altfel, printre motivele pentru care CCR i-a blocat candidatura au fost și derapajele anarhice în spaţiul public.