Sorin Frunzăverde, SUSPENDAT din PNL

Sorin Frunzăverde, SUSPENDAT din PNL

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a fost suspendat din calitatea de membru al PNL ca urmare a condamnării în primă instanţă, conform statutului partidului.

"Nu comentăm decizii ale instanţelor. Aşteptăm verdictul final, ultima decizie a instanţei în legătură cu colegul nostru. Ne exprimăm părerea de rău în legătură cu situaţia creată şi sperăm ca până la urmă să nu rămână în felul acesta", a anunțat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe. 

Instanţa l-a condamnat pe Sorin Frunzăverde, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, la doi ani închisoare cu suspendare în dosarul privind alegerile prezidenţiale din 2014. 

Decizia Tribunalului Caraş-Severin nu este definitivă.