Soluții pentru eliminarea dăunătorilor din grădină. Sunt ieftine și au efect imediat

Soluții pentru eliminarea dăunătorilor din grădină. Sunt ieftine și au efect imediatGrădină. Sursa foto: Pixabay

România. În sezonul cald, numărul dăunătorilor crește, iar multe plante ajung să fie distruse complet. Unii dintre aceștia rezistă la temperaturi ridicate și par de neoprit. Există însă câteva soluții eficiente pentru a ține departe inamicii plantelor din grădină.

Metode prin care poți scăpa de dăunători

După ce plantele înfloresc și se pregătesc pentru a da roade, grădina devine locul preferat de insecte sau târâtoare. Unele dintre acestea se hrănesc cu frunzele sau nervurile plantelor, iar în câteva zile ajung să le distrugă complet.

Gândacii japonezi sau cei de Colorado sunt două tipuri de dăunători în fața cărora plantele nu au prea multe șanse de supraviețuire, arată Capital.

Plantele pot fi protejate

Gândacii japonezi au o culoare aparte și sunt ușor de observat în grădină. Aceștia preferă trandafirii sau crizantemele, însă se pot hrăni și cu frunzele morcovilor. Chiar dacă aceștia produc distrugeri la suprafață, rădăcinile plantelor se vor usca treptat.

Dăunători

Insecte. Sursa foto: Pixabay

În sezonul rece, gândacii japonezi intră în sol și ies la început de primăvară. De asemenea, gândacii de Colorado sunt principalii inamici ai culturilor de cartofi. Dăunătorii mănâncă frunzele cartofilor, iar tulpinile și rădăcinile ajung să se usuce rapid.

Două metode prin care scapi rapid de dăunători

Majoritatea dăunătorilor își depun larvele în pământ și se înmulțesc rapid. Solurile afectate de secetă nu sunt prielnice pentru dezvoltarea noilor generații. Astfel, gândacii vor reprezenta o amenințare mai ales în grădinile cu un sol umed.

Soluția de apă și bicarbonat este eficientă pentru a distruge unele tipuri de insecte. Aceasta se folosește pentru stropirea tulpinilor și a frunzelor.

Un alt truc de eliminare a gândacilor a devenit viral în mediul online.

Cu o găleată plină cu apă și săpun, dar și cu o paletă de tenis, un britanic a reușit să își salveze plantele. Deasupra găleții, acesta a așezat paleta de tenis și a scuturat ușor fiecare plantă.