Teatrul de Stat Constanța a avut un week-end în care s-a jucat cu sala plină. Spectacolul „Antigona”, regizat de Stathis Litvathinos, regizor grec format la Academia Rusă de Artă Teatrală din Moscova, și care a colaborat de-a lungul timpului cu cele mai importante teatre din Grecia, trebuia aplaudat la Bulandra, în București, însă pandemia și decizia autorităților de a interzice evenimentele culturale au blocat premiera.

Premiera online a avut loc în data de 1 octombrie. Conducerea Teatrului Bulandra a dorit, totuși, ca după luni de repetiții ale actorilor și tentative de a se prezenta în fața publicului, să țină spectacolul. A apelat, astfel, la scena constănțeană, care s-a oferit să găzduiască premiera cu publicul.

„Dincolo de solidaritatea de breaslă, pentru noi, pentru Teatrul de Stat Constanța, pentru Constanța, este important și este o onoare ca o companie cum e cea a Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra”, din București, să vină aici, la noi acasă, să susțină o premieră foarte importantă. E un adevărat parteneriat cultural care ne onorează“, a declarat directorul Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn.

Potrivit directorului constănțean, „Teatrul Bulandra a ținut foarte mult să nu rateze această ieșire la public și de a le da o șansă actorilor de a se bucura de ceea ce înseamnă o premieră, de a veni în fața spectatorilor și a simți vibrația unei săli live”. Spectacolul a fost anunțat, la Constanța, cu doar trei zile înainte de premieră. Nu a fost însă un impediment pentru spectatorii fideli ai teatrului.

A fost bătaie pe bilete, cele două reprezentații din week-end au fost aplaudate la scenă deschisă. Vlad Zamfirescu, directorul Teatrului Bulandra a răsuflat ușurat.„Mă speriasem că în câteva zile lumea nu va afla de spectacol, dar faptul că în trei zile avem sala la capacitate maximă (cu respectarea măsurilor impuse de pandemie), m-a liniștit”, a spus acesta.

Regizorul Stathis Litvathinos, aflat prima dată la Constanța, s-a arătat încântat la aflarea veștii că Teatrul de Stat Constanța a fost construit și donat municipalității, în urmă cu aproape 100 de ani, de filantropul constănțean de origine greacă Demostene Tranulis. Pe de altă parte, „premiera de la Constanța nu este o simplă premieră, ci o dovadă a faptului că teatrul este viu. Mi-a făcut o mare plăcere să montez acest text clasic, „Antigona”, cu actorii teatrului Bulandra“.

Actorii de la Bulandra distribuiți de regizorul grec Stathis Litvathinos în tragedia lui Sofocle sunt Alexandra Fasolă (Antigona), Anca Androne/ Silvana Negruțiu (Ismena), Cornel Scripcaru (Creon), Andreea Bibiri (Tiresias), Constantin Dogioiu / Alin State (Hemon), Ana Ioana Macaria(Euridice), Adrian Ciobanu (Paznicul), Lucian Ifrim (Mesagerul 1) și Maria Veronica Vârlan(Mesagerul 2).

Nu este prima dată când Teatrul de Stat Constanța întinde o mână de ajutor colegilor artiști din capitală. În primăvara anului 2016, după ce Teatrul Nottara a rămas fără sediu, imobilul de pe bulevardul Magheru fiind înscris pe lista clădirilor cu risc seismic ridicat, instituția teatrală constănțeană, de asemenea, a pus la dispoziție scena sa pentru reprezentații ale spectacolelor teatrului din Capitală.

(Sursa Foto-TSC)