SMILEY: „În viața asta nu te învață nimeni cum se vor derula lucrurile atunci când începi să simți ceva, când te îndrăgostești”
- Sandra Săl ăgean
- 8 septembrie 2017, 00:00
Lansează piesă după piesă, e mereu angrenat în proiecte tv ample, mentorează artiști de succes și își face și apariția la evenimente mondene importante. Așa e Smiley de zece ani, iar stilul lui de viață se pare că nu o să fie pus „pe pauză” prea curând. La 34 de ani, piteșteanul se comportă „așa cum vreau și cum simt”,
- Evz: Smiley, spune-mi cum decurge o zi pentru tine. La ce ora te trezești, ce activități ai și la ce oră te bagi la somn.
- Smiley: Nu am un program prestabilit. Totul se desfășoară în funcție de perioadă, de activitățile pe care trebuie să le fac. Nu dorm foarte mult, de obicei mă trezesc pe la 8,9, alerg, fac mișcare, merg la studio, compun, organizez lucruri, iau parte la ședințe. Programul meu se termină undeva la 2-3 dimineața.
- Ai lansat o piesă, „O altă ea". Ai avut o muză?... Nu trebuie să fie o iubită, există artiști care s-au simțit insiprați de personaje din cărți...
- Din fericire, am destulă inspirație din viața reală, din viața personală sau din cea a prietenilor mei. Piesa „O altă ea” o aveam de mult timp în minte și prin ea am vrut să transmit adolescenților că în viața asta nu te învață nimeni cum se vor derula lucrurile atunci când începi să simți ceva, când te îndrăgostești. Nu poți să le înveți decât dacă le trăiești și îți dai seama singur de suișurile și coborâșurile iubirii. Cu toții trecem prin asta.
- Mai lansezi ceva nou în viitorul apropiat?
- Da, duminică, 10 septembrie, urmează o piesă nouă din proiectul #Smiley10, care este un maraton de lansări lunare, început în martie, prin care marcăm 10 ani de carieră solo. E o piesă cu Guess Who, o colaborare pe care dorim să o facem de vreo 5 ani și, din fericire, a apărut și piesa potrivită. Este cea de-a șaptea piesă cu videoclip, pe care o lansăm anul acesta, după: „Flori de plastic”, „De unde vii la ora asta?”, „Domnu’ Smiley”, „Să- mi fie vară”, „RaRa” și „O altă ea”. În afară de piesa de luna aceasta, vom mai avea trei lansări și, la final de an, va veni și albumul cu numărul patru.
- Cum te simți știind că ești unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România? Simți uneori că e o presiune mare în menținerea acestei imagini?
- Mă simt flatat că oamenii îmi zâmbesc, îmi ascultă muzica și relaționează cu ceea ce cânt eu. Îmi doresc să rămân liber în continuare să creez ceea ce vreau și să păstrez, în același timp, relația frumoasă cu oamenii. Nu sunt o imagine și nu îmi doresc să fiu o imagine. Sunt un artist, îmi place să creez și, mai departe, vedem dacă oamenilor le place sau nu.
- O întrebare care a stârnit multe comentarii, una care se află pe buzele tuturor: De ce nu te tunzi? Nu zic că nu-ți stă bine, însă lumea se întreabă, face presupuneri...
- Din aceleași motive pentru care fac ceea ce fac în fiecare zi. Eu fac ce vreau și ce simt. Poate la un moment dat o să mă tund. Nu știu când se va întâmpla.
„A venit A venit generația puștanilor de 16 ani”
Viețile concurenților sunt pe cale să se schimbe în sezonul șapte Vocea României! Antrenorii au o responsabilitate uriașă, însă sunt pregătiți să descopere voci speciale și să creeze momente de neuitat atât pentru concurenți, cât și pentru telespectatori. Vinerea aceasta, de la 20:30, Tudor, Smiley, Lori și Despot încep fascinanta călătorie pentru marele trofeu și sunt gata de un spectacol formidabil.
EVZ: Începe Vocea României. Ce ne așteaptă în noul sezon?
Smiley: Ce am observat anul acesta la Voce este că a venit o nouă generație de puștani de 16 ani, puștani care sunt foarte talentați, iar unii dintre ei și foarte motivați și o să ne surprindă plăcut. Atmosfera, chimia dintre antrenori este un pic diferită. Overall, am descoperit voci noi, spectaculoase, și neam și distrat în timpul ăsta. O să vedeți! A fost fun și eu m-am simțit foarte bine, cu siguranță și colegii mei.
FOTO: Adi Despot
FOTO: Loredana Groza
FOTO: Tudor Chirilă
- Cum e fără Marius Moga? Când ați vorbit ultima oară și ce v-ați spus?
- Cu Marius cred că am vorbit ultima oară acum două-trei săptămâni și îmi lipsește, evident, pentru că ne știm de atâta vreme. El are farmecul lui și locul lui binemeritat în panelul ăsta de antrenori. Deocamdată, face o treabă foarte bună la Vocea României Junior.
- Dintre concurenții care ți-au trecut prin mână, pe cine vezi în topurile muzicale internaționale peste 10 ani sau poate chiar mai devreme?
- Feli, Sebastian Seredinschi, Liviu Teodorescu, alături de care lucrăm de două-trei single-uri încoace. De curând, momentul de fado din finală al unuia dintre concurenții pe care i-am avut în sezoanele trecute, Adi Nour, a fost shareuit de Mariza, care este interpreta piesei originale. Nu se știe niciodată. Durează un pic până ceea ce ai sădit dă roade.