SK Brann - U Cluj, ora 20.00. Meci decisiv în Conference League. Unde se vede la TV duelul de la Bergen
- Nicolae Comănescu
- 30 iulie 2026, 17:16
U Cluj. Sursa foto: Facebook
Meciul SK Brann - U Cluj este programat diseară, de la ora 20:00, pe istoricul stadion din Bergen. După rezultatul de 2-2 înregistrat pe malul Someșului, alb-negrii au ajuns în Norvegia cu gândul de a forța calificarea în turul trei preliminar din Conference League. Întâlnirea va fi televizată în direct pe posturile Digi Sport și Prima Sport.
Confruntarea dintre fiorduri este una decisivă pentru ambele formații. Ardelenii nu au mers în excursie la Bergen, având ca obiectiv clar obținerea biletelor pentru faza următoare a competiției europene.
SK Brann - U Cluj, meci decisiv în Conference League. Unde se vede la TV duelul de la Bergen
Trupa antrenată de Cristiano Bergodi a reușit o revenire spectaculoasă în meciul tur. După ce au fost conduși cu 2-0, clujenii au egalat în extremis și au fost foarte aproape de a obține chiar victoria. În minutele de prelungire, Marius Ștefănescu a încercat un lob de excepție, însă mingea a lovit doar bara transversală.
În cazul în care clujenii vor reuși să se impună în Norvegia, în turul trei preliminar din UEFA Conference League vor da peste Apollon Limassol. Formația din Cipru a obținut o calificare fără emoții în fața celor de la Dila Gori, după 4-0 în tur și 3-0 în meciul retur.

sursa: Facebook
Starea de spirit din cele două tabere
Ambele echipe abordau această partidă după evoluții mai puțin reușite în campionatele interne. U Cluj vine după o înfrângere la limita scorului, 0-1, suferită în meciul cu Sepsi la Sfântu Gheorghe.
De cealaltă parte, SK Brann a cedat pe teren propriu în fața celor de la Valerenga Oslo, scor 2-3, într-o partidă în care a fost condusă cu 3-0 încă de la pauză.
Echipele probabile și brigada de arbitri
Pentru partida de pe stadionul Brann, cei doi tehnicieni sunt așteptați să trimită pe teren următoarele formule:
SK Brann (4-3-3): Dyngeland - De Roeve, Knudsen, Pedersen, Soltvedt - Ingason, Wassberg, Myhre - Mathisen, Holm, Castro. Rezerve: Helessoy, Klausen, Torsvik, Mbacke, Magnusson, Gudmundsson, Finne, Dragsnes, Haugen, M. Haaland. Antrenor: Eirik Horneland.
U Cluj (4-2-3-1): Neofytos - Mikanovic, I. Cristea, Codrea, Chipciu - Bic, Drammeh - Stanojev, Pinho, M. Ștefănescu - Lukic. Rezerve: D. Moldovan, Coșa, Poulolo, Chinteș, Techereș, G. Simion, Friday, Nistor, A. Trică, Aliev, Chukwu, Macalou. Absenți: Lefter (nerefăcut), Cisse (incert). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Partida va fi arbitrată de o brigadă din Croația, avându-l la centru pe Mateo Erceg, ajutat la cele două linii de asistenții Luka Pajić și Stipe Brajković.