Sistemul medical intră în colaps. Virgil Musta, strigăt disperat de ajutor!
- Andrei Arvinte
- 5 noiembrie 2020, 19:52
Medicul Virgil Musta avertizează că sistmeul medical din România nu mai are mult până să intre în colaps total.
Virgil Musta avertizează că în curând sistemul va fi compleşit din cauza numărului mare de infectări. Potrivit medicului de la Timişoara, România riscă să ajungă în situația Italiei și să nu mai poată trata pacienții, pentru că nu vor mai fi locuri în spitale.
Sistemul medical va fi copleșit
„Suntem într-o situație dificilă, pandemia e în creștere și va crește până când măsurile luate se vor dovedi eficiente. Cred că în foarte scurt timp sistemul va fi copleșit și trebuie să găsim soluții, în sensul să nu mai avem locuri la ATI.
E foarte greu să extinzi secțiile de terapie intensivă, pentru că, pe lângă echipamentele specifice, care sunt multe și elaborate, avem nevoie de personal calificat și aici nu stăm bine deloc. Nu avem personalul necesar care să asigure un număr mult mai mare de paturi de terapie intensivă.
Pentru pacienți înseamnă că se va întâmplă cum s-a întâmplat în Italia. Ei vor rămâne acasă dacă nu vor mai avea access în sistemul de sănătate. Încă mai avem o capacitate de a crește numărul de locuri, dar la nivelul la care cresc cazurile, cred că foarte repede se vor termina și aceste locuri și atunci pacienții care necesită oxigen nu vor mai putea beneficia de tratament", a spus Virgil Musta la Digi24.
Cea mai grea decizie din viața unui medic!
Acesta avertizează că în curând medicii ar putea fi puşi în situaţia de a alege pe cine tratează şi pe cine lasă să moară.
„S-ar putea să ajungem. Nu vreau să mă gândesc la acel moment pentru că este traumatizant pentru medicul care trebuie să hotărască și s-ar putea să-l marcheze o viață întreagă.
Luptăm să găsim soluții ca să ținem cât de cât sub control fenomenul, dar avem nevoie mai mult ca niciodată de comunitate, de responsabilitatea comunității de a înțelege că trebuie să ne protejăm”, a precizat Virgil Musta.