Sirian acuzat de decapitări, arestat în Ungaria

Sirian acuzat de decapitări, arestat în Ungaria

Un cetăţean sirian în vârstă de 27 de ani, suspectat că a participat la decapitări comise în Siria, în calitate de membru a autointitulatei grupări Stat Islamic (ISIS), a fost arestat în Ungaria, au anunţat luni procurori maghiari.

Bărbatul, identificat anterior de către autorităţile ungare drept F. Hassan, este suspectat că ar fi executat în 2016 aproximativ 20 de oameni, toate victimele fiind membri ai familiei unei persoane din oraşul Homs, care refuzase se se alăture ISIS, au precizat procurorii, citaţi de Rador.

În baza unei moţiuni înaintate de procurorii maghiari, o instanţă din Budapesta a dispus duminică arestarea pentru o lună a suspectului. Potrivit legislaţiei ungare, bărbatul este suspect de comiterea unei crime ca parte a unui act terorist sau în vederea pregătirii pentru comiterea unui act terorist.

Agenţia de presă de stat MTI transmite că, potrivit avocatului suspectului reţinut, Hassan şi-a exprimat nevinovăţia pe durata audierii sale în calitate de suspect. Autorităţile maghiare anchetează, de asemenea, activităţile anterioare ale suspectului reţinut şi a legăturilor sale din Europa, a mai precizat Centrul de Combatere a Terorismului, o unitate specială a poliţiei maghiare.

Ne puteți urmări și pe Google News