Susţinută de atacurile aeriene ale coaliţiei condusă de Statele Unite împotriva ISIS, alianţa arabo-curdă i-a pus la colţ pe jihadişti într-o ultimă zonă a teritoriului provinciei din est, Deir Ezzor. După o pauză de mai mult de o săptămână pentru a permite civililor să fugă, SDF (Syrian Democratic Forces) a anunţat faza finală a operaţiunii.

''După 10 zile de evacuarea a mai mult de 20.000 de civili, atacul a fost lansat seara trecută pentru a extermina ultimele resturi ale organizaţiei''. Purtătorul de cuvânt al SDF, Mustafa Bali, a declarat că ''bătălia a început''. ''Această bătălie va fi încheiată în zilele următoare'', a adăugat el.

În timpul maximei sale extinderi, în 2014, ISIS a controlat o suprafaţă mare cât Marea Britanie şi a ţinut în şah mai mult de 7 milioane de persoane. În decembrie, preşedintele american Donald Trump, a anunţat retragerea trupelor din Siria (circa 2.000 de oameni), iar apoi, recent, a spus că că există posibilitatea ca la sfârşitul săptămânii în curs, ISIS să fie declarată învinsă definitiv. Potrivit Naţiunilor Unite, miliţienii ISIS dintre Irak şi Siria, numără între 14.000 şi 18.000 de combatanţi, inclusiv 3.000 de străini.

Rămâne încă o incertitudine privind soarta ostatecilor. Zilele trecute autorităţile britanice au declarat că nu exclud posibilitatea ca jurnalistul John Cantlie să fie încă viu, în timp ce Times a ipotizat că ISIS negociază predarea ostatecilor. Dar este vorba de o ipoteză care nu are confirmări oficiale. Este încă nesigură soarta liderului Califatului, Abu Bakr Al Baghdadi. Potrivit The Guardian, el ar fi supravieţuit luna trecută unei tentative de a fi ucis într-un sat la graniţa dintre Siria şi Irak.

 

Te-ar putea interesa și: